Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a revizuit in crestere ratingul suveran al Spaniei cu o treapta, la "BBB", cu perspectiva stabila, ca urmare a imbunatatirii situatiei economice a tarii.
S&P a justificat decizia prin perspectivele mai bune ale Spaniei si a schimbat estimarea privind cresterea economica medie pentru perioada 2014-2016 de la 1,2% la 1,6%, situatie care reflecta efectele reformelor structurale.
Spania a iesit dintr-o perioada prelungita de scadere economica in a doua jumatate a anului trecut, iar guvernul de la Madrid vizeaza un avans al PIB de 1,2% pentru acest an si de 1,8% pentru anul urmator.
Autoritatile se confrunta, insa, in continuare cu rate foarte ridicate de somaj si deficit bugetar, in timp ce bancile, care au avut nevoie de ajutor financiar de 42 de miliarde de euro in 2012, acorda inca imprumuturi cu dificultate.
"Perspectiva este stabila, reflectand opinia S&P ca riscurile pentru rating vor ramane echilibrate pe parcursul urmatorilor doi ani", noteaza agentia.
Spania, la fel ca alte tari aflate in dificultate din zona euro, a beneficiat in ultimele luni de un apetit sporit pentru obligatiuni din partea investitorilor, ca urmare a calmarii temerilor privind destramarea zonei euro, dar si a efectelor reformelor.
Agentia de rating Fitch a imbunatatit vineri calificativul Greciei la "B", cu perspectiva stabila, in urma consolidarii finantelor statului. Fitch a crescut ratingul Spaniei cu o treapta, la "BBB+",... mai mult
Vineri, 23 Mai 2014, ora 13:11
Standard & Poor's (S&P), singura dintre marile agentii de rating care inca evalua Romania in categoria "junk", nerecomandata investitorilor, a imbunatatit, vineri, calificativul suveran al tarii cu o treapta, la "BBB-", in categoria recomandata pentru investitii, cu perspectiva stabila.
"Romania face progrese in reducerea indatorarii externe. In plus, consolidarea fiscala si stabilitatea sectorului financiar sunt in continuare pe drumul cel bun", se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.
Ratingul pentru imprumuturi in valuta si moneda locala pe termen lung al Romaniei a fost revizuit pozitiv de la "BB+", cea mai ridicata treapta din "junk", la "BBB-", ultima treapta din categoria recomandata investitorilor.
Calificativul pentru imprumuturi pe termen scurt a fost urcat de la "B" la "A-3".
Perspectiva ratingurilor pe termen lung este stabila, reflectand un echilibru intre probabilitatea ca programele fiscale si de reforma sa depaseasca asteptarile S&P si posibilitatea reaparitiei unor dezechilibre externe, noteaza agentia de rating.
S&P era singura dintre cele trei mari agentii de rating, incluzand Fitch si Moody's, care evalua Romania cu rating din categoria "junk". mai mult
Vineri, 16 Mai 2014, ora 10:25
Agentia Standard & Poor's (S&P) a scazut vineri ratingul cu privire la solvabilitatea Rusiei de la "BBB" la "BBB-" si a mentinut perspectiva "negativa", din cauza tensiunilor tot mai puternice dintre Rusia si Ucraina.
"Situatia geopolitica tensionata dintre Rusia si Ucraina ar putea provoca iesiri suplimentare semnificative din economia rusa a unor capitaluri atat straine, cat si nationale, si ar putea fragiliza perspectivele deja slabe de crestere", a anuntat agentia intr-un comunicat.
Ea si-a anuntat decizia in contextul in care tensiunile continua sa creasca in privinta situatiei din Ucraina, iar Moscova a fost amenintata joi de catre Washington cu noi sanctiuni.
S&P avertizeaza ca ar putea scadea din nou ratingul tarii, in cazul in care Rusiei ii vor fi aplicate "sanctiuni mai severe".
De asemenea, agentia ar putea face acelasi lucru daca percepe "riscuri sporite pentru solvabilitatea Rusiei, din cauza unei cresteri economice mai slabe decat cea prevazuta".
Standard & Poor's noteaza ca cresterea economica rusa a atins 1,3 in 2013, "cel mai scazut nivel inregistrat din 1999" incoace. "Daca tensiunile geropolitice nu se atenueaza in 2014, exista un risc important ca cresterea economica sa scada la sun un procent", avertizeaza S&P. mai mult
Vineri, 25 Aprilie 2014, ora 11:45
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's Ratings Services a confirmat vineri ratingul de credit pe termen lung al Rusiei la "BBB", perspectiva asociata fiind stabila.
Cel mai mare producator de titei din lume este bine pozitionat pe termen scurt pentru a face fata scaderii pretului petrolului, datorita rezervelor importante de numerar si a flexibilitatii rublei, dar o crestere sustinuta a pretului petrolului va provoca o incetinire semnificativa a cresterii economice, avertizeaza S&P, potrivit Bloomberg si Reuters.
Ratingul atribuit Rusiei - "BBB" - este in linie cu calificativul de care beneficiaza Brazilia, Bulgaria si Peru.
"Ratingul Rusiei ramane constrans de slabiciunea structurala a economiei ruse, in special din cauza puternicei dependente de hidrocarburi si alte materii prime. Alte noi constrangeri sunt reprezentate de institutiile economice si politice slabe, care afecteaza competitivitatea economiei, climatul de investitii si mediul de afaceri", a declarat analistul Standard & Poor's, Kai Stukenbrock.
Rusia inregistreaza un deficit bugetar scazut datorita pretului ridicat al materiilor prime pe care le exporta si are un nivel scazut al datoriei guvernamentale, de aproximativ 11% din PIB, comparativ cu Grecia, de peste 160% din PIB, sau Japonia, de 200% din PIB.
Economia Rusiei a inregistrat in primul trimestru din 2013 cel mai slab ritm de crestere din 2009, pe fondul reducerii investitiilor si al recesiunii din zona euro, care a afectat... mai mult
Vineri, 28 Iunie 2013, ora 14:41
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's a imbunatatit, luni, perspectiva de rating a SUA pana la "stabila" de la "negativa", ca urmare a diminuarii riscurilor fiscale, informeaza Reuters.
In acelasi timp, Standard & Poor's a confirmat ratingurile SUA la "AA plus/A-1 plus".
Potrivit agentiei, ratingurile atribuite SUA reflecta punctele tari ale economiei si sistemului monetar american, precum si statutul dolarului de moneda de rezerva internationala.
"Perspectiva stabila indica evaluarea noastra ca unele din riscurile in scadere la adresa ratingului SUA s-au diminuat pana la punctul in care credem ca probabilitatea unei retrogradari a ratingului pe termen mediu este mai mica de una din trei", a informat S&P intr-un comunicat. "Credem ca autoritatile monetare americane au capacitatea si dorinta de a sprijini o crestere economica sustenabila si sa atenueze socurile economice si financiare", se mai arata in comunicatul S&P.
Agentia estimeaza ca deficitul guvernamental general al SUA va scadea la 6% din PIB in acest an (de la 7% din PIB in 2012) si la mai putin de 4% din PIB in 2015. In acelasi timp, S&P estimeaza ca in urmatorii ani datoria guvernamentala a SUA va ramane relativ stabila la aproximativ 84% din PIB, ceea ce ar urma sa ofere factorilor de decizie mai mult timp pentru a solutiona o parte din presiunile legate de imbatranirea populatiei.
In luna august 2011 Standard & Poor's, cea mai mare agentie de rating din lume, a retrogradat SUA la "AA... mai mult
Luni, 10 Iunie 2013, ora 16:57
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor"s a confirmat ratingul pe termen lung "AA plus" atribuit Frantei, cu perspectiva negativa, dar a avertizat ca executivul nu va reusi probabil sa indeplineasca tinta de deficit bugetar anul viitor, transmite Reuters.
Executivul francez a adoptat in 28 septembrie bugetul pe 2013 promitand ca va face economii de 36,9 miliarde de euro (48 miliarde de dolari) pentru a ajunge anul viitor la un deficit bugetar de 3% din PIB.
Bugetul, vital pentru credibilitatea Frantei
Anul acesta, deficitul va fi de 83,6 miliarde de euro, sau 4,5% din PIB, dar cifra va fi redusa la 61,6 miliarde de euro, sau 3% din PIB, in 2013.
In conditiile in care datoria publica a ajuns la 91% din PIB, cel mai ridicat nivel dupa 1945, bugetul pe 2013 este vital pentru credibilitatea Frantei, nu numai in randul partenerilor din zona euro ci si pe pietele financiare.
La cateva zile dupa ce rivala Moody's a retrogradat ratingul suveran al Frantei, de la "AAA" la "AA plus", Standard & Poor"s a laudat planurile guvernului francez de a ajuta la restabilirea competitivitatii tarii. Totusi, agentia de evaluare financiara a avertizat ca deficitul bugetar al Frantei va ajunge anul viitor la 3,5% din PIB, peste tinta guvernului, de 3% din PIB.
"Confirmarea ratingului reflecta opinia noastra ca executivul francez isi mentine angajamentul pentru reformele bugetare si structurale care vor imbunatati potentialul de crestere al tarii", se arata in raportul... mai mult
Vineri, 23 Noiembrie 2012, ora 15:29
Standard & Poor's a coborat ratingul Sony cu inca un nivel pana la BBB si are o prognoza negativa pentru compania japoneza de electronice si servicii de entertainment.
Sony sufera o reducere a rating-ului pentru a doua oara in acest an, dupa ce managementul companiei a redus cu 33% tinta profitului pe acest an, relateaza Bloomberg. Ratingul curent este cu doar doua trepte deasupra nivelului de "Junk" sau "Investitie nerecomandata".
Compania japoneza a suferit pierderi in ultimii patru ani pe fondul unui yen puternic si scaderii cererii pentru produsele sale, fie ca e vorba de televizoare, console de jocuri sau muzica.
In trimestrul doi din 2012, Sony a avut o pierdere de 314 milioane de dolari, dupa ce la sfarsitul lui martie, odata cu incheierea anului sau fiscal, pierderea anuntata a fost una record: 5,74 de miliarde de dolari.
In urma acestor rezultate dezastroase, compania japoneza a desfiintat 10.000 de posturi, reprezentand 6% din totalul angajatilor, iar in august au anuntat inca 1.000 de disponibilizari.
Prin strategia stabilita in acest an, Sony incearca sa renunte la afacerile care au fost neprofitabile, precum productia de monitoare mici si medii sau cea de produse chimice, si sa restructureze sectoarele neprofitabile, precum cel al productiei de televizoare.
Directiile de dezvoltare vor fi reprezentate de segmentul de imagistica digitala, entertainment sau de cel al tehnologiei mobile: laptop-uri, tablete si smartphone-uri.
Tabletele sunt... mai mult
Miercuri, 26 Septembrie 2012, ora 08:07
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's Ratings Services a imbunatatit miercuri calificativele pentru datoriile in valuta si moneda locala atribuite Letoniei la "BBB minus/A-3" de la "BB plus/B", perspectiva asociata fiind una stabila.
"Ratingurile atribuite Letoniei sunt rezultatul unui echilibru intre angajamentul politic al guvernului fata de disciplina fiscala, flexibilitatea considerabila a economiei si cresterea ponderii exporturilor in PIB, contracarate de datoria externa mare, nivelul relativ moderat al PIB-ului per capita si lipsa de flexibilitate a politicii monetare", se arata in comunicatul S&P.
Agentia se asteapta ca guvernul leton sa-si atinga tinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB in 2012 si sa continue sa reduca deficitul bugetar pe termen mediu. De asemenea, S&P estimeaza ca datoria guvernamentala va atinge un varf de 37% din PIB in 2012 pentru ca in 2013-2014 sa inceapa sa scada.
Standard & Poor's precizeaza ca ar putea imbunatati ratingurile Letoniei daca sectorul privat continua sa-si reduca gradul de indatorare si performantele fiscale si inflationiste sunt compatibile cu criteriile de acceptare in zona euro.
In sens invers, ratingurile Letoniei ar putea fi revizuite in jos daca guvernul isi va relaxa pozitia fata de disciplina fiscala sau daca accesul la finantarea externa ar deveni mai dificil, posibil ca urmare a reducerii expunerii pe Letonia a bancilor mama. mai mult
Miercuri, 02 Mai 2012, ora 18:01
Agentiile de rating Standard & Poor's (S&P) si Fitch au aratat luni ca moartea liderului nord-coreean Kim Jong-il nu va avea un impact imediat asupra calificativului "A" al Coreei de Sud.
Actiunile sud-coreene si wonul s-au depreciat puternic luni, din cauza speculatiilor si temerilor privind situatia din Coreea de Nord, care ar putea da nastere la instabilitate in regiune.
"Ratingurile Coreei de Sud tin cont de incertitudinile temporare asociate riscurilor de securitate nord-coreene, cat si de posibilele costuri ale unei eventuale reunificari", se spune intr-un comunicat al S&P.
Agentia noteaza ca, desi moartea liderului nord-coreean a ridicat nivelul de incertitudine din regiune, situatia financiara a Coreei de Sud nu va avea de suferit in cazul unui proces de succesiune derulat in bune conditii.
Ratingul ar putea fi afectat insa de orice probleme in procesul de succesiune si de alte semne de instabilitate politica, avertizeaza S&P.
Fitch a aratat, luni, ca moartea lui Kim Jong-il nu justifica o actiune negativa privind ratingul A+ al Coreei de Sud. Fitch a modificat luna trecuta perspectiva ratingului Coreei de Sud de la stabila la pozitiva. mai mult
Luni, 19 Decembrie 2011, ora 14:43