Economia României va încetini, arată cea mai nouă prognoză a Comisiei Europene. Deficitul va ajunge la 6,3% din PIB

15 Noiembrie 2023 - Economia României va încetini, arată cea mai nouă prognoză a Comisiei Europene. Deficitul va ajunge la 6,3% din PIB

Comisia Europeană a publicat miercuri, 15 noiembrie, o prognoză privind situația economică a României. Potrivit acesteia, creșterea PIB-ului real al României va încetini în 2023 până la 2

Inflatie

Legea Pensiilor, aviz favorabil în Senat. Semnalul de alarmă tras de economiști, dacă Guvernul va spori presiunea datoriei publice

14 Noiembrie 2023 - Legea Pensiilor, aviz favorabil în Senat. Semnalul de alarmă tras de economiști, dacă Guvernul va spori presiunea datoriei publice

Liderii PSD și PNL au ajuns la un consens privind legea pensiilor, după discuții intense și negocieri.

Economiile țărilor din Europa de Est își revin ușor. România, pe un trend pozitiv (Bloomberg)

14 Noiembrie 2023 - Economiile țărilor din Europa de Est își revin ușor. România, pe un trend pozitiv (Bloomberg)

Economiile principalelor state membre UE din Europa de Est au intrat într-o relansare economică fragilă, graţie diminuării inflaţiei care îi încurajează pe consumatori să înceapă să

Executivul și BNR prognozează inflație în scădere și creștere economică pentru 2024. „Guvernul dă oamenilor iluzia prosperității, dar întreține un aparat extrem de costisitor”

14 Noiembrie 2023 - Executivul și BNR prognozează inflație în scădere și creștere economică pentru 2024. „Guvernul dă oamenilor iluzia prosperității, dar întreține un aparat extrem de costisitor”

Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.

Inflația în zona euro ar putea crește din nou: ”Ne așteptăm la o relansare în lunile următoare”

13 Noiembrie 2023 - Inflația în zona euro ar putea crește din nou: ”Ne așteptăm la o relansare în lunile următoare”

Vice-preşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, a avertizat luni că preţurile de consum în zona euro ar putea să cunoască, temporar, o creştere, chiar dacă direcţia

Rata inflației a scăzut în octombrie. Lista produselor și serviciilor care s-au scumpit sau ieftinit

13 Noiembrie 2023 - Rata inflației a scăzut în octombrie. Lista produselor și serviciilor care s-au scumpit sau ieftinit

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna octombrie la 8,1%, de la 8,8% în septembrie şi comparativ cu 16,3% în decembrie 2022, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de

Cerința critică pentru reducerea dobânzii de politică monetară: ”Să fie clar că nu discutăm până atunci”

10 Noiembrie 2023 - Cerința critică pentru reducerea dobânzii de politică monetară: ”Să fie clar că nu discutăm până atunci”

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, că nu se pune problema unei reduceri a dobânzii de politică monetară până când nu se observă că inflaţia

BNR menţine la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Care sunt așteptările pentru 2024: Anunțul făcut de Mugur Isărescu

10 Noiembrie 2023 - BNR menţine la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Care sunt așteptările pentru 2024: Anunțul făcut de Mugur Isărescu

Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate vineri,

Inflația a scăzut la 8,8 la sută. Ce s-a scumpit cel mai mult

12 Octombrie 2023 - Inflația a scăzut la 8,8 la sută. Ce s-a scumpit cel mai mult

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în septembrie la 8,8%, de la 9,4% în august, arată datele publicate joi, 12 octombrie, de Institutul Naţional de Statistică.

Banca Națională menține dobânda cheie la 7% pe an

05 Octombrie 2023 - Banca Națională menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de joi, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, informează banca centrală

Bugetul UE, afectat de datorii, inflaţie şi războiul din Ucraina. Avertismentul Curții de Conturi Europene

05 Octombrie 2023 - Bugetul UE, afectat de datorii, inflaţie şi războiul din Ucraina. Avertismentul Curții de Conturi Europene

Erorile din cadrul cheltuielilor de la bugetul UE au crescut semnificativ în 2022, se arată în raportul anual al Curţii de Conturi Europene (ECA) publicat joi.

Presiunea celor 164 de miliarde împrumutate de statul român. Datoria publică record umflă artificial puterea de cumpărare, încurajează importuri și forțează inflația

02 Octombrie 2023 - Presiunea celor 164 de miliarde împrumutate de statul român. Datoria publică record umflă artificial puterea de cumpărare, încurajează importuri și forțează inflația

Împrumuturile luate de Guvern au trecut de 164 miliarde de lei, după ce doar în septembrie statul a împrumutat 25 de miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni și 3,25 miliarde de euro de pe

Șomaj redus, inflație în stagnare și industrie în picaj. Statisticile europene scot la iveală o Românie a valorilor de mijloc în UE

01 Octombrie 2023 - Șomaj redus, inflație în stagnare și industrie în picaj. Statisticile europene scot la iveală o Românie a valorilor de mijloc în UE

Situația economică în zona euro și în UE continuă să arate rezistență, prezintă datele Eurostatistics ale Eurostat pentru trimestrul II 2023.

Inflaţia anuală din zona euro a coborât în septembrie la cel mai scăzut nivel atins din octombrie 2021

30 Septembrie 2023 - Inflaţia anuală din zona euro a coborât în septembrie la cel mai scăzut nivel atins din octombrie 2021

Inflaţia anuală din zona euro a coborât în septembrie la 4,3%, la cel mai scăzut nivel atins din octombrie 2021, au arătat cifrele semnal publicate vineri de biroul european de statistică,

UE și SUA nu vor mai crește dobânzile de referință. Când ne putem aștepta la reducerea costurilor la credite

30 Septembrie 2023 - UE și SUA nu vor mai crește dobânzile de referință. Când ne putem aștepta la reducerea costurilor la credite

Pe măsură ce se acumulează dovezi că activitatea economică globală încetinește, economiștii, piețele financiare și majoritatea băncilor centrale au ajuns la concluzia că nu mai sunt

Previziuni economice sumbre pentru anul viitor: ”Un impact pe inflație de 1-2 puncte/ Încă un episod de majorare de taxe”

25 Septembrie 2023 - Previziuni economice sumbre pentru anul viitor: ”Un impact pe inflație de 1-2 puncte/ Încă un episod de majorare de taxe”

Impozitul pe cifra de afaceri şi reducerea anumitor facilităţi cu privire la plata de TVA ar putea avea anul viitor un impact asupra inflaţiei de 1 - 2 puncte procentuale, a afirmat, luni, Adrian

Investitorii, speriați de inflația peste așteptări din SUA. Scădere pe bursele europene

14 Septembrie 2023 - Investitorii, speriați de inflația peste așteptări din SUA. Scădere pe bursele europene

Pieţele bursiere europene au închis miercuri în scădere uşoară, deoarece investitorii au reacţionat la datele privind inflaţia din SUA, care au depăşit aşteptările, transmite CNBC.

Rata anuală a inflației se menține la 9,4 la sută. Care a fost evoluția prețurilor în luna august

13 Septembrie 2023 - Rata anuală a inflației se menține la 9,4 la sută. Care a fost evoluția prețurilor în luna august

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna august a acestui an, la 9,43%, de la 9,44% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 11,88%, cele nealimentare cu 6

Marile economii europene sunt în pericol de stagnare. Care sunt efectele secundare ale politicii Băncii Centrale de coborâre a inflației

01 Septembrie 2023 - Marile economii europene sunt în pericol de stagnare. Care sunt efectele secundare ale politicii Băncii Centrale de coborâre a inflației

Semnale tot mai puternice vin din piețele financiare și mediile de afaceri din mai multe țări din blocul comunitar care arată că creșterea economică începe să încetinească și prețurile

Creditele companiilor în zona euro au continuat să scadă în iulie. Cum arată estimările pentru rata inflației din luna august

29 August 2023 - Creditele companiilor în zona euro au continuat să scadă în iulie. Cum arată estimările pentru rata inflației din luna august

Creşterea creditării acordate companiilor din zona euro a încetinit din nou în iulie, adăugând deja tot mai multe dovezi că ratele dobânzilor mult mai mari împiedică acordarea de

Unul din doi români nu își permite să pună bani deoparte. Cum drămuiesc banii pentru a face față inflației STUDIU

28 August 2023 - Unul din doi români nu își permite să pună bani deoparte. Cum drămuiesc banii pentru a face față inflației STUDIU

Unul din doi români nu îşi permite să economisească din cauza inflaţiei şi doar 11% pun mai mulţi bani deoparte pentru a face faţă unui viitor mai scump, semnalat deja de numeroasele

Economia Chinei, într-o scădere istorică. Ce înseamnă deflația de pe piața asiatică pentru economia europeană

14 August 2023 - Economia Chinei, într-o scădere istorică. Ce înseamnă deflația de pe piața asiatică pentru economia europeană

În timp ce Uniunea Europeană, SUA și multe alte state de pe glob fac eforturi să oprească evoluția ratei inflației, economia Chinei se confruntă cu o situație opusă, și anume fenomenul de

Rata anuală a inflaţiei în România a scăzut în luna iulie. BNR a revizuit în urcare prognoza pentru finalul acestui an

11 August 2023 - Rata anuală a inflaţiei în România a scăzut în luna iulie. BNR a revizuit în urcare prognoza pentru finalul acestui an

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iulie 2023 la 9,4%, de la 10,3% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 16,24%, cele nealimentare cu 4,25%, iar

Isărescu laudă performanța economică a României din 2022: ”Este foarte greu să dai inflaţia în jos şi să nu creezi recesiune”

09 August 2023 - Isărescu laudă performanța economică a României din 2022: ”Este foarte greu să dai inflaţia în jos şi să nu creezi recesiune”

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că este foarte greu să faci ce a făcut România anul trecut, “adică să dai inflaţia în jos şi să nu creezi

Cum a reușit o mare țară din UE să reducă inflația în timp record. Lecțiile de politică monetară pe care România le poate lua

19 Iulie 2023 - Cum a reușit o mare țară din UE să reducă inflația în timp record. Lecțiile de politică monetară pe care România le poate lua

Spania a avut un succes remarcabil în reducerea inflației, dar pentru alegători va dura ceva timp pentru ca politicile economice adoptate să repare prejudiciul adus veniturilor reale de

Vânzările unui produs iubit în întreaga lume scad din cauza inflației. Oamenii renunță la lucrurile care nu sunt esențiale

14 Iulie 2023 - Vânzările unui produs iubit în întreaga lume scad din cauza inflației. Oamenii renunță la lucrurile care nu sunt esențiale

Preţurile ridicate la alimente au afectat cererea pentru ciocolată, astfel că gigantul european de procesare a boabelor de cacao Barry Callebaut AG a raportat vânzări mai mici, după ce

Noua rată a inflației a fost publicată de INS. Produsele alimentare au continuat să se scumpească cel mai mult

13 Iulie 2023 - Noua rată a inflației a fost publicată de INS. Produsele alimentare au continuat să se scumpească cel mai mult

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna iunie a acestui an, la 10,3%, de la 10,64% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 17,88%, cele nealimentare cu 4

România, mult sub așteptările economice. UE va ține economiile din scurt până când inflația va scădea sub 2%

06 Iulie 2023 - România, mult sub așteptările economice. UE va ține economiile din scurt până când inflația va scădea sub 2%

Banca Centrală Europeană (BCE) a evaluat că inflația în blocul comunitar se situează pe o traiectorie descendentă, dar este proiectată să se mențină prea ridicată pe o perioadă prea

Inflația mai mică la euro decât la leu nu e o soluție pentru credite. Menținerea monedei euro sub 5 lei, o misiune tot mai grea pentru BNR

27 Iunie 2023 - Inflația mai mică la euro decât la leu nu e o soluție pentru credite. Menținerea monedei euro sub 5 lei, o misiune tot mai grea pentru BNR

Banca Națională a României a publicat luni, 26 iunie 2023, date cu privire la o creștere înregistrată în creditarea privată din România, cu 7.9% față pe perioada similară a anului trecut.

De ce nu va scădea rata inflației în Europa în ciuda prognozelor pozitive. Deciziile băncilor centrale s-ar putea resimți și peste doi ani

21 Iunie 2023 - De ce nu va scădea rata inflației în Europa în ciuda prognozelor pozitive. Deciziile băncilor centrale s-ar putea resimți și peste doi ani

La aproximativ un an de la debutul campaniilor de gestionare a inflației, băncile centrale europene se află încă departe de a declara o revenire în marje normale. Inflația de bază se menține

Top 3 știri din presa centrală

Prețul pâinii a explodat în România. Cât a ajuns să coste o franzelă
Preturile alimentelor continua sa creasca in Romania. Pretul painii in Romania a fost cu 25,2% mai mare in luna august 2022 decat in luna...

Îngroziți de facturi, românii vor panouri fotovoltaice la bloc: "Să fie montate deasupra geamurilor și pe plafonul balconului"
Facturile mari la energia alectrica reprezinta unul dintre subiectele fierbinti ale acestei perioade, dupa ce sute de romani s-au trezit ca au de...

Cum a ajuns un kilogram de zahăr să coste 6 lei. Ce produse s-au mai scumpit enorm. ”Specula apare când crește cererea”
Reprezentantii Asociatiei Pro Consumatori au transmis ca pretul zaharului s-a dublat in ultima luna. Motivul, sustin acestia, este cererea...
Top:   7 zile 30 zile
  1. Cutremur pe piața imobiliară din Germania
  2. Toți angajații Ferrari, de la femeia de serviciu la CEO, primesc 17.000 de euro primă de Crăciun. Ce spune soția româncă a boss-ului italian
  3. Pachetul de țigări va costa 13 euro. Scumpirea, cu scopul de "a reduce consumul de tutun"
  4. Cel mai lung pod în arc din România a fost deschis. Unde se află bijuteria inginerească menită să elimine restricțiile de tonaj VIDEO
  5. România, într-o situație mai gravă decât în 2019. Indicii de dezechilibru macroeconomic care arată realitatea nefardată
  6. Vama declanșează operațiunea „Pinocchio”. Sunt vizați comercianții cei mai solicitați în luna cadourilor
  7. Frigidere Medicale Liebherr: Experiență și Siguranță în Stocarea Medicamentelor
  8. Proprietarul Prima TV, Adrian Tomșa, respinge speculațiile potrivit cărora la oferta pentru Telekom România ar acționa ca un paravan al lui Teszari, patronul RCS&RDS
  9. Drumul paralel menit să oprească coșmarul de pe DN1. "Este o variantă care nu mai trece prin staţiunile de pe Valea Prahovei"
  10. Investiții de 22 mld. RON în titluri de stat – TradeVille