Guvernul bulgar va anula contractul cu agentia de notare Fitch Ratings

Miercuri, 16 Iunie 2010, ora 14:14
1329 citiri
Guvernul bulgar va anula contractul cu agentia de notare Fitch Ratings

Guvernul bulgar a decis miercuri sa anuleze contractul cu agentia de notare Fitch Ratings, la propunerea ministrului de finante Simeon Djankov, relateaza Sofia News Agency, transmite NewsIn.

Contractul a fost incheiat in 2004 si reinnoit in 2007, dar a expirat in 31 decembrie 2009.

Biroul de presa al Guvernului a anuntat ca decizia de a suspenda contractul a fost luata dupa o "analiza amanuntita si evaluarea necesitatii de a pastra contracte cu mai multe agentii de rating care ofera aceleasi servicii, in special tinand cont de reducerea cheltuielilor publice".

Bulgaria mai are contracte similare cu Moodys, Standard and Poors si JCRA, care servesc necesitatile tarii, potrivit executivului.

Ministerul bulgar de Finante a luat decizia de a suspenda contractul cu Fitch Ratings la inceputul lunii martie, acuzand agentia ca are preturi mari si manipuleaza opinia publica.

Fitch a avertizat in martie ca ar putea cobori ratingul Bulgariei la nivelul Romaniei (BB+), primul din categoria "junk", in contextul in care datoria externa depaseste PIB-ul si ameninta stabilitatea financiara.

Fitch evalueaza datoriile in valuta ale Bulgariei cu un rating 'BBB-', ultima treapta cu recomandare de investitii, si a mentinut perspectiva negativa a ratingului din luna aprilie.

Datoria externa a Bulgariei a atins la sfarsitul anului trecut 37,6 miliarde euro, sau 111% din produsul intern brut (PIB), ceea ce inseamna ca statul s-ar putea confrunta cu presiuni asupra contului curent si asupra cursului valutar, fixat la euro.

Bulgaria se confrunta cu riscuri de coborare a ratingului, pentru ca deficitul de cont curent este in continuare substantial si este inca neclar cum va fi finantat si ce efect va avea asupra cresterii, avertiza atunci agentia.

#anulare contract fitch rating agentie , #Bulgaria