După începerea invaziei lui Putin din Ucraina de acum 2 ani, Occidentul s-a grăbit și a impus mai multe pachete de sancțiuni împotriva Moscovei pentru a-i diminua capacitatea de război. Acum,
Vrei să explorezi noi destinații, să călătorești în confort și să ai libertatea de a-ți alege propriul traseu? Cu serviciul nostru de închiriere auto, toate acestea devin realizabile.
Deși fondul de redresare NextGen UE se află la jumătatea intervalului de timp planificat pentru 2021-2026, mai puțin de o treime din resursele financiare au fost plătite până acum, potrivit
Economia Germaniei, considerată cea mai mare de pe continentul european și a patra cea mai mare putere economică din lume, s-a contractat substanțial anul trecut, extinzând o perioadă de declin
Bitcoin, pionierul din lumea criptomonedelor, a înregistrat o creștere care a depășit orice așteptare, atingând pragul de 41.000 de dolari, o performanță nemaiîntâlnită în ultimele 18
Profitul anual al Inter IKEA a crescut de peste două ori, pe măsură ce presiunile asupra costurilor s-au diminuat, ceea ce i-a permis să reducă preţurile şi să anticipeze mai multe reduceri
O nouă linie robotizată pentru fabricarea panourilor mici a fost inaugurată la Şantierul Naval Damen Galaţi. Evenimentul a fost oficiat chiar de ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în
Au fost semnate şi ultimele două contracte din totalul celor 11 în cadrul proiectului de reducere a eroziunii costiere, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Bazinele de Apă Dobrogea
Viața de familie aduce multe schimbări în dinamica oricărui cuplu, indiferent de vârsta celor doi. Împlinirea pe plan personal crește pe măsură ce reușim să ne construim propria familie
Anul 2021 a readus in Romania artisti renumiti la nivel mondial, chiar daca unele concerte au fost anulate sau reprogramate pentru 2022. Va prezentam o parte a celor care au programate concerte
Primavara vine odata cu cea mai importanta sarbatoare din aceasta perioada, Pastele - un prilej de bucurie si de reuniune cu cei dragi. Este o sarbatoare plina de semnificatii si traditii, de la
Bitcoin a facut o supriza neplacuta investitorilor care sperau ca in continuare sa profite de pe urma principalei criptomonede, pierzind aproape un sfert din valoare intr-o singura zi.
O serie de fonduri de investitii, precum PAI Partners si CDH Investments, se numara printre firmele care se pregatesc sa faca o oferta preliminara pentru divizia de electrocasnice a grupului olandez
Dupa doua luni de crestere constanta a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, devenind astfel tara cea mai afectata din Europa de pandemia de COVID-19, Belgia asista la o reducere a numarului de
Europa trebuie "sa accelereze serios" lupta impotriva coronavirusului dar Organizatia Mondiala a Sanatatii ramane optimista in privinta faptului ca tarile europene nu vor fi nevoite sa intre in
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a avut miercuri, 27 octombrie 2020, o intalnire bilaterala de lucru, in sistem de videoconferinta, cu omologul sau olandez, Sander Dekker. La discutii a
Torino, Milano si Napoli au fost in seara zilei de luni, 26 octombrie, scenele unor proteste violente izbucnite dupa ce autoritatile au impus noi restrictii privind incercarea de a limita raspandirea
Steven van Groningen demisioneaza din functiile detinute in cadrul Comitetului Reprezentantilor si in Comitetele Consultative ale Fondului Proprietatea (FP), decizia urmand sa intre in vigoare
Royal Dutch Shell nu exclude mutarea sediului sau central din Olanda in Marea Britanie, a anuntat directorul general al companiei petroliere, Ben van Beurden, intr-un interviu acordat publicatiei
Compania olandeza din domeniul biochimic Avantium lucreaza la un tip de plastic pe baza de plante care se poate descompune intr-un an. Spre comparatie, plasticul obisnuit are nevoie de sute de ani
Opera Nationala Bucuresti prezinta iubitorilor baletului spectacolul "Opus 73 (Iubire nesfarsita)" de Ludwig van Beethoven, in regia si coregrafia lui Renato Zanella, scenografia Octavian Neculai, in
Ultimul termen de finalizare a lucrarilor pentru Magistrala 5 era finalul lunii iunie, dar Metrorex mai are nevoie de 1.000 de angajati pentru a finaliza lucrarile.
Opera Nationala Bucuresti transmite in cadrul Seri de Opera Online spectacolele "Turandot" de Giacomo Puccini, "Opus 73 (Iubire nesfarsita)" de Ludwig van Beethoven.
Royal Philips, lider mondial in tehnologie medicala, a comunicat actualizarea planurilor sale de a dubla productia ventilatoarelor medicale incepand cu luna mai 2020 si de a obtine o crestere de
Pentru ca muzica nu se va opri vreodata, stagiunea camerala Florescu - Fernandez & Friends vine in intampinarea publicului aflat in izolare cu un nou concert transmis live de la Sala Oglinzilor,
Agentia de evaluare financiara Moody's a demarat o revizuire globala a ratingurilor atribuite companiilor, in contextul pandemiei de coronavirus si al prabusirii pretului petrolului, primul val de
Castigatorii Concursului International George Enescu 2020 de la sectiunile vioara, violoncel si pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus in pachetul competitiei: un concert impreuna cu
Banca Mondiala (BM) a anuntat joi ca este pregatita sa aloce 160 de miliarde dolari in urmatoarele 15 luni pentru a ajuta tarile sa reactioneze la consecintele sanitare imediate ale pandemiei
Atunci cand vine vorba de amenajarea livingului in stilul minimalist, e bine sa ai tot timpul in cap ideea ca Less is More, lansata de catre arhitectul si designerul Mies van der Rohe prin anii '60.