Mai multe fonduri de investitii sunt interesate de preluarea diviziei de electrocasnice a grupului Philips

Luni, 21 Decembrie 2020, ora 06:00
824 citiri
Mai multe fonduri de investitii sunt interesate de preluarea diviziei de electrocasnice a grupului Philips
Aparat Phillips FOTO Facebook Phillips

O serie de fonduri de investitii, precum PAI Partners si CDH Investments, se numara printre firmele care se pregatesc sa faca o oferta preliminara pentru divizia de electrocasnice a grupului olandez Philips NV, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Fondul Apollo Global Management Inc. analizeaza si el depunerea unei oferte inaintea termenului limita care expira saptamana aceasta, au adaugat sursele. Potrivit analistilor aceasta divizie ar putea fi evaluata la peste trei miliarde de euro, inclusiv datoriile, in conditiile in care actiunile Philips au crescut cu 5% in acest an, ajungand la o capitalizare de piata de 40,8 miliarde euro.

Sursele au mai spus ca rivalii Electrolux AB, Joyoung Co. si TCL Technology Group Corp. au fost invitati si ei sa evalueze divizia Philips insa deocamdata nu a fost luata o decizie finala si nu exista nicio certitudine ca potentialii ofertanti vor face oferte ferme.

Un purtator de cuvant de la Philips a spus ca grupul a primit dovezi ca exista ofertanti din Europa si China interesati de divizia sa de electrocasnice, dar nu le-a dezvaluit identitatea. In plus, Philips nu exclude posibilitatea de a recurge la o oferta publica initiala pentru aceasta divizie, a mai spus purtatorul de cuvant.

In luna ianuarie, Philips a anuntat ca analizeaza o posibila vanzare a diviziei sale de electrocasnice, care produce o gama larga de dispozitive de la cafetiere si pana la purificatoare de aer. Vanzarea acestei divizii face parte din planul directorului general Frans van Houten de a transforma Philips intr-un producator concentrat pe echipamente medicale.

In luna octombrie, Frans van Houten a spus ca procedurile pentru separare de divizia de electrocasnice sunt "in derulare" si ar urma sa se finalizeze in trimestrul al treilea al anului urmator. ...citeste mai departe despre "Mai multe fonduri de investitii sunt interesate de preluarea diviziei de electrocasnice a grupului Philips" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#phillips, #vanzare, #electrocasnice , #Stiri International