Rosia Montana se afla printre cele paisprezece site-uri culturale si istorice europene pe cale de disparitie, aflate pe lista scurta a unei misiuni de salvare a organizatiei pentru salvarea
Zona euro se indreapta spre un 2013 care se anunta a fi anul succesului sau al esecului pentru uniunea monetara, care are in spate o istorie de 13 ani. Totusi, pentru moment pare sa se fi instalat un
Franta face presiuni asupra Spaniei pentru a determina guvernul de la Madrid sa ceara ajutor financiar de la Uniunea Europeana, au declarat surse apropiate discutiilor.
Accesul la uniunea bancara, obligatia de a adopta moneda unica sau reticenta Romaniei cu privire la uniunea fiscala sunt cateva din temele pe care presedintele Traian Basescu le-a abordat cu presa,
Intrunirea de joi a liderilor Bancii Centrale Europene este extrem de importanta, dupa ce, in ultimele luni, institutiile europene nu au furnizat solutii concrete impotriva crizei. Un lucru este clar
Cancelarul german Angela Merkel a ajuns la o intelegere cu liderii Frantei, Italiei si Spaniei, pentru acordarea unui ajutor financiar de 130 miliarde euro, in vederea revigorarii economice.
Criza din zona euro se agraveaza, lipsa de reactie a politicienilor europeni apasa pe umarul sistemului bancar, iar tot mai multi specialisti spun ca, in acest ritm, in Europa nu se mai poate vorbi
In contextul discutiilor despre inevitabilitatea situatiei in care Grecia va parasi zona euro, subiectul destramarii uniunii monetare. Pareri pro si contra vin din toate colturile lumii, care mai de
Irlandezii au parasit zona sterlina, balticii au scapat de ruble, iar cehii si slovacii au scapat unii de altii. Istoria e plina de uniuni monetare care s-au despartit, asa ca de ce nu si euro?
Marile puteri economice ale lumii considera ca Europa trebuie sa faca eforturi mai mari pentru a combate criza financiara, inainte de a primi ajutor suplimentar, sub forma unui "scut financiar" al
Agentia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat vineri noua tari din zona euro, aflata intr-o criza a datoriilor de doi ani, informeaza AFP, care prezinta datele-cheie ale acestei crize.
Cancelarul german, Angela Merkel, s-a intalnit luni la Berlin cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, pentru a discuta un plan de salvare a monedei euro, pentru a identifica masuri de reducere a
Supravietuirea monedei euro este, din nou, pusa in discutie. Liderii europeni care se intalnesc luni, la Berlin, iau in considerare masuri extreme pentru salvarea euro. Printre acestea se numara
Consiliul Partidului Popular European s-a incheiat. Urmeaza summitul UE, intalnire cruciala a liderilor europeni care va definitiva situatia zonei euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a
Franta si Germania sunt la un pas sa semneze un plan de salvare pentru zona euro, in valoare de 2 miliarde de euro (aproximativ 2,76 miliarde de dolari), acord ce va determina o apreciere a monedei
Franta considera ca Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara, fondul de salvare a zonei euro, ar trebui transformata in banca pentru a-i creste capacitatea financiara, iar detinatorii de
Robert Zoellick, seful Bancii Mondiale (BM), ii avertizeaza pe liderii europeni care nu reusesc sa se puna de acord in privinta unei eventuale expansiuni a fondului de salvare, ca nu mai este loc de
Guvernele din zona euro incearca sa convinga bancile sa accepte o pierdere mai mare pe obligatiunile Greciei, fara de care criza datoriilor de stat nu va putea fi rezolvata, a declarat ministrul
Riscul ca Europa sa nu poata fi salvata creste, considera economistul Nomura, Richard Koo, care spune ca orice solicitare a bancilor de a-si mari capitalul cu ajutorul sectorului privat ar fi un
Sefii finantelor mondiale au cazut de acord sa lase Fondul Monetar International (FMI) sa intervina mai mult in combaterea problemelor din zona euro, doar daca liderii UE nu vin cu un plan concret
Am intrat si in luna octombrie. Se apropie momentul in care Grecia ar putea inceta platile externe si interne, adica sistarea platilor catre creditorii sai externi si, totodata, sistarea platilor
Criza datoriilor din Europa a devenit o adevarata criza de identitate pentru Germania. Sporirea sanselor ca Grecia sa intre in faliment i-a lasat doar doua optiuni celei mai puternice natiuni de pe
Germania si Franta trebuie sa implementeze planuri de stimulare pentru scoaterea zonei euro din criza economica, dupa cum a declarat castigatorul Premiului Nobel, economistul Nouriel Roubini, intr-un
Europenii care se intorc din vacanta vor ajuge sa regrete rapid ca nu au ramas pe plaja: aici ii asteapta vesti alarmante despre caderea de 5% a burselor din Germania, Italia si Franta, dupa ce
Liderii europeni sunt supusi unor presiuni intense, pentru a veni cu o solutie pe termen lung, referitoare la problemele cu care se confrunta Uniunea Europeana. Dar, avand in vedere provocarile
Decizia Congresului SUA de a accepta majorarea plafonului de indatorare, asteptata cu respiratia taiata de intreaga economie globala, nu a fost, se pare, suficient de convingatoare pentru nimeni. S-a
Cu o povara a datoriei mai mare si un ritm mai lent de crestere in ultimii 10 ani decat Grecia, Portugalia, cea mai saraca tara din Europa de Vest, este sanctionata de catre investitori pentru