Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a dat asigurari miercuri, 12 octombrie, ca pretul gigacaloriei pentru locuitorii Capitalei racordati la sistemul centralizat de incalzire va ramane acelasi pe durata
Executivul a aprobat normele de aplicare a prevederilor Legii nr.111/2022 privind reglementarea activitatilor prestatorului casnic, care stabilesc modalitatea de acordare a tichetelor de activitati
Dincolo de modelul de masina la care te-ai decis in perspectiva achizitionarii, modul in care platesti suma ceruta reprezinta cel mai sensibil subiect. Descopera cele 5 modalitati de plata pe care le
Traversăm o perioadă atipică din punct de vedere economic, afectată de creșterea inflației și a ratei dobânzilor, precum și de evoluția neanticipată a pieței de valori. Una dintre cele
Dacă ai de gând să îți deschizi un business, în prealabil, trebuie să iei în considerare anumite aspecte, pentru că nu e de ajuns doar să ai o idee bună. De aceea, înainte să iei
Românii au ales, mai mult că oricând, protecția oferită de asigurările de viață. Chiar și așa, tara noastră se află la un nivel modest comparativ cu celelalte state analizate ale Uniunii
Ai planuri de foarte multă vreme să-ți cumperi o casă. Poate chiar să iți construiești una sau să o renovezi și ai nevoie de o sumă de bani destul de măricică. Creditul ipotecar iți pare
Cei care vor sa-si cumpere o masina noua sau second-hand au mai multe posibilitati de plata: integral, prin contractarea unui leasing sau a unui credit auto.
Economia Greciei nu va mai fi inchisa din cauza pandemiei, daca ar trebui protejata doar o minoritate nevaccinata, a afirmat premierul Kyriakos Mitsotakis, intr-un interviu acordat duminica
Majorarea varstei de pensionare, reducerea pana la disparitie a diferentei dintre varsta pensionatilor de gen masculin si a celor de gen feminin, (re) calcularea pensiilor, indexarea pensiilor,
Desi a crescut de la un an la altul cu 225 de lei, pensia medie este inca foarte mica pentru ca batranii din Romania sa isi poata permite un trai decent, avertizeaza analistul financiar Claudiu Vuta.
Desi emigrarea in UK reprezinta pentru multi dintre noi o sansa la o viata mai buna, dificultatile financiare nu sunt excluse si, chiar si in absenta lor, cativa bani economisiti nu strica niciodata.
Romania are unul dintre cele mai mari grade de impozitare a muncii din UE, acesta ajungand la 42,7%, potrivit specialistilor. In acest context, un roman munceste 5 luni dintr-un an degeaba pentru ca
Atunci cand iti doresti sa iti deschizi o afacere, pentru a fi propriul tau sef, trebuie sa tii cont de foarte multe aspecte, pentru ca un business implica foarte multe obligatii, nu doar
Pentru companiile ai caror angajati trebuie sa participe la diferite intalniri de afaceri, agentiile precum Eurotrip ofera servicii de business travel foarte atractive.
Anul 2030 e anul in care ar trebui sa iasa din activitate romanii care contribuie la Pilonul II de pensii. Abia din acel moment, ei au dreptul la pensie privata, insa nu exista insa o reglementare
O suta de angajati de la Termocentrala Mintia au protestat joi dimineata in curtea institutiei, nemultumiti de intarzierile salariale. Protestul vine dupa ce miercuri minerii de la mina Lupeni s-au
Inceputul fiecarui an este un moment in care cei mai multi dintre noi isi fac planuri, isi stabilesc obiective si decid care sunt lucrurile pe care vor sa le imbunatateasca in viata. Un nou an, noi
Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a amendat Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance cu 500.000 lei si Euroins Romania Asigurare Reasigrare cu 450.000 lei, din cauza
Fundatia Inovatii Sociale Regina Maria atrage atentia asupra efectelor nevazute ale pandemiei de Coronavirus si a impactului negativ asupra bolnavilor ramasi fara serviciu si fara asigurari medicale.
Traim in era vitezei, iar detinerea unui autoturism este o necesitate pentru cele mai multe persoane. Cu toate ca o masina iti ofera foarte multe beneficii, aceasta este totusi un bun pasiv care, pe
Proiectul de rectificare bugetara ce va fi discutat si aprobat in sedinta de Guvern de miercuri, 18 noiembrie, prevede diminuarea bugetului cu suma de 5,212 miliarde lei, iar a cheltuielilor cu 683,6
De obicei, cand luam un credit, ne uitam la costul total al creditului pentru ca acesta este cel ma important... cel putin asa credem. Dar cum detaliile sunt cele care fac diferenta, poate ar fi bine
Romania are la anumite categorii de impozite printre cele mai mici rate, iar din acest punct de vedere, capitalul intern este prost investit. Din acest motiv, economistul sef al BNR, Valentin Lazea,
Ziare.com va prezinta o colectie a informatiilor interesante publicate astazi in presa romaneasca. Sunt, asa cum le spune si titlul, lucrurile cu care consumatorul de presa locala sau centrala ar