Angajații Autorității de Supraveghere Financiară, instituția care a „păstorit” mai multe falimente de pe piața asigurărilor, beneficiază, conform contractului colectiv de muncă, patru
Un tânăr antreprenor a ieșit să protesteze de unul singur în Piața Victoriei, nemulțumit că guvernul i-a crescut cu 300% taxele pe care trebuie să le plătească lunar pentru frizeria unde
De cele mai multe ori, când ajungem în stadiul de a începe o construcție nouă primim de la prieteni, rude, cunoștințe, tot felul de informații de cele mai multe ori în contradictoriu. Cum
Ponderea celor care plănuiesc să achiziţioneze o locuinţă în următoarele 12 luni a scăzut cu 8 puncte procentuale, de la 45% în 2022, la 37% anul acesta, însă a crescut spectaculos
La început, părea un ghem negru de mătase. Se cuibărea sub biroul tatei și scâncea de dorul alor săi. Primele nopți au fost cele mai grele. Fratele meu era în clasa a XII-a, avea mult de
1 Iunie, Ziua Copilului, este o sărbătoare specială dedicată copiilor din întreaga lume. Această zi are o semnificație profundă pentru cei mici, deoarece este un moment în care sunt în
Stilul de viață îți influențează majoritatea alegerilor importante, fie că este vorba de casa în care locuiești sau de mașina pe care o conduci. Când ai o familie, e necesar să optezi
Camera Deputatilor a adoptat, marti, un proiect de modificare a Codului Muncii si a Codului Administrativ in care sunt prevazute mai multe drepturi suplimentare pentru salariati, printre care acela
Boala Alzheimer este cea mai frecventa cauza a dementei. In cele mai multe cazuri, boala este diagnosticata la persoanele in varsta de 65 de ani si peste. Adesea, primele simptome ale bolii sunt
Când nevoia de bani este stringentă, o instituție financiară bancară îți poate oferi ajutorul necesar. Cu toate acestea, dacă problemele tale sunt urgente, familia și prietenii îți pot
În lumea crypto, FOMO reprezintă frica de a pierde profitul potențial atunci când investești în monedă digitală. Un aspect specific al acestui sindrom constă în faptul că investitorii
Coroana funerara reprezinta o modalitate eleganta de a-ti arata omagiul pentru o persoana trecuta in nefiinta si a fi alaturi de familia indurerata. Florile sunt un simbol al frumusetii vietii, dar
O afacere devine profitabila atunci cand toti angajatii sunt implicati in ceea ce fac si sunt motivati sa ofere intotdeauna ce e mai bun din ei. Multumirea angajatilor este importanta deoarece aduce
Produsele financiare au devenit parte din viata noastra de zi cu zi, fie ca vorbim de plata unei facturi online, plata la POS sau un transfer catre un prieten. Prezenta lor cotidiana poate crea
In general, cei care nu au conturi bancare au diferite temeri care-i opresc din a incepe o relatie contractuala cu banca. Iar aceste temeri apar pe seama anumitor stiri sau povesti pe care le-au
Batranetea vine cu multe provocari, pe care este dificil sa le depasim fara ajutor. Atunci cand cei dragi nu se mai pot descurca singuri, trebuie sa ne dedicam timpul liber ingrijirii lor, dar, din
In vremuri de criza economica, trebuie sa ai grija de bugetul tau lunar si sa iti iei anumite masuri de siguranta cu privire la veniturile tale, pentru a evita neplacerile financiare. De aceea,
Coronavirusul le-a dat o idee noua hotilor. Mai nou, cunoscuta metoda de inselaciune "accidentul" s-a transformat in metoda "COVID". Un barbat din Iasi a reusit sa pacaleasca mai multe batrane ca
Amenajarea Aeroportului din Brasov pare sa fi ajuns pe ultima suta de metri. Adrian Vestea, presedintele CJ Brasov, a postat pe pagina sa de Facebook, mai multe imagini din interiorul terminalului.
Fie ca va confruntati cu un val de cheltuieli medicale neasteptate, fie ca v-ati pierdut slujba sau ca locuinta dvs. are nevoie de reparatii urgente, un lucru este sigur: aveti nevoie de bani. Si
Iuliana Lefter, fosta directoare a Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Tulcea, a fost condamnata pentru infractiuni de coruptie la 3 ani de inchisoare cu executare si trebuie sa
Fie ca o faci pe cont propriu sau ca apelezi la servicii profesionale de mutari mobila, sa-ti muti lucrurile dintr-o parte intr-alta poate genera momente de reala confuzie. Nimic nu-ti pune la
Fostul director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS) Constanta Dragos Poteleanu a fost condamnat, luni, la sase ani de detentie cu executare, pentru fapte de coruptie.
Clotilde Armand (USR-PLUS) va fi investita joi ca primar al Sectorului 1, potrivit unui anunt facut de politician pe retele de socializare. Ea este investia in aceasta functie dupa 32 de zile de la
Fostul ministru Daniel Chitoiu a fost trimis in judecata in dosarul accidentului in care a fost implicat la sfarsitul anului trecut si care s-a soldat cu decesul a doua persoane, el fiind acuzat de
Turistii care achizitioneaza sejururi pe litoral pot avea asigurate riscurile impotriva COVID-19 atat in cazul imbolnavirilor, cat si in cazul in care un membru al familiei este suspect de
Turistii isi pot asigura impotriva Covid-19 vacantele de anul viitor pe litoralul romanesc si vor recupera banii daca vor fi nevoiti sa anuleze sejurul, a anuntat, joi, o agentie de turism.
Pompierii au actionat, in ultimele 24 de ore, in urma fenomenelor meteorologice, pentru evacuarea apei din 53 de case si aproximativ 200 de curti, a informat, luni, Inspectoratul General pentru