Solutia exacta pentru compensarea pierderii la buget din amanarea accizei pe carburant nu este in acest moment agreata, dar va face parte din urmatoarea scrisoare de intentie cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE), a declarat, duminica, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la Romania TV.
"Avem un buget agreat cu FMI si Comisia Europeana. Este un buget in vigoare si mai poate fi modificat prin doua rectificari, cel mai devreme in luna iulie, pana atunci pot fi facute ajustari din impartirea banilor pe trimestre, astfel incat sa se retina anumite sume in primele doua trimestre, dar solutia exacta pentru cei 600 de milioane lei, care reprezinta pierderea la buget din amanarea accizei, nu poate fi decat acea care va face parte din urmatoarea scrisoare de intentie cu FMI si CE. Chiar daca vom agrea o varianta de compensare in luna ianuarie, la vizita partenerilor nostri de la Comisie si de la FMI, aceasta varianta nu va fi pusa in practica decat incepand cu momentul primei rectificari. Solutia exacta de compensare nu este in acest moment agreata, ea va face obiectul negocierilor, insa bugetul anului 2014 ramane pe un deficit de 2,2%", a spus Voinea.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a anuntat in data de 24 decembrie ca nu are in vedere sub nicio forma introducerea de noi taxe si impozite sau majorarea celor existente, cu privire la variantele vehiculate in mass-media, potrivit carora veniturile neincasate rezultate in urma amanarii... mai mult
Luni, 30 Decembrie 2013, ora 09:00
Introducerea accizei suplimentare la carburanti de 7 eurocenti pe litru de la 1 ianuarie a fost o masura luata pentru a evita deflatia, care ar fi dus la cresterea somajului si la recesiune, a declarat marti Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.
Intr-o pauza a lucrarilor Forumului Economic si Comercial China-Europa Centrala si de Est, el a fost intrebat cu cat va creste pretul final al carburantilor dupa noile accize de la 1 ianuarie.
"Este complicat de spus, pentru ca nu se stie care va fi pretul petrolului", a precizat Voinea, adaugand ca se asteapta la o scadere a pretului petrolului dupa acordul la care au ajuns Iranul si statele occidentale zilele trecute privind programul nuclear.
De asemenea, intrebat daca se putea evita majorarea accizei, Voinea a raspuns: "Nu sunt eu responsabil pentru politica fiscala. Banii respectivi trebuiau sa vina de undeva. Am avut mai multe variante in calcul". El a refuzat sa spuna insa care erau acestea.
"Aceasta masura are rolul de a evita deflatia, care este mult mai periculoasa decat inflatia. Toata Europa are problema asta, pana si Germania se confrunta cu deflatia. Japoniei i-au luat 20 de ani sa iasa din deflatie. Inflatia duce la crestere economica, deflatia la somaj si recesiune, nu am auzit de deflatie care sa fi dus la crestere economica. Luptam si pe frontul celalalt - reducerea CAS", a adaugat Voinea.
Ministrul delegat a fost intrebat si daca exista acel buffer de care a vorbit presedintele Traian... mai mult
Marti, 26 Noiembrie 2013, ora 13:40
Guvernul ia in calcul eliminarea exceptiilor de taxare a unor categorii de venituri, pentru a umple golul care exista "in scenariul de baza" pentru bugetul pe anul viitor intre venituri si cheltuieli, si o noua modalitate de calculare a accizelor, potrivit ministrului Bugetului, Liviu Voinea.
"Scenariul de baza nu cuprinde in acest moment o crestere de taxe care afecteaza salariul de baza. Dar in scenariul de baza exista un gol intre venituri si cheltuieli care trebuie umplut. Trebuie luate masuri, dar preferam masuri de natura eliminarii exceptiilor care sunt in codul fiscal. Sunt multi care sunt exceptati", a declarat Voinea la Gandul Live.
El a evitat sa precizeze masurile concrete avute in vedere.
Voinea a anuntat, totodata, ca Guvernul intentioneaza sa renunte anul viitor la calcularea accizelor raportat la cursul de schimb valutar din data de 1 octombrie, fara a preciza insa care va fi noua modalitate de calcul.
Ministrul a fost intrebat daca sustine introducerea "taxei Fenechiu", fostul ministru al Transporturilor propunand suplimentarea cu 10 eurocenti la litru a accizei pentru combustibil, pentru finantarea constructiei de autostrazi.
"Ramane de vazut. Ce nu mi se pare mie in regula la accize este altceva: si anume aceasta determinare a nivelului la 1 octombrie. Nu este niciun motiv plauzibil pentru care accizele sunt legate de cursul de schimb de la 1 octombrie", a spus el.
Ministrul a evitat insa sa raspunda la intrebarea daca pretul benzinei... mai mult
Miercuri, 30 Octombrie 2013, ora 12:50
Fiscalitatea pentru Persoanele Fizice Autorizate (PFA) si drepturi de autor nu va creste, a anuntat, vineri, Ministerul Finantelor Publice (MFP).
"In ciuda faptului ca, inca din data de 8 august 2013, Ministerul Finantelor Publice a emis un comunicat prin care dezmintea informatiile aparute in presa, potrivit carora, in urma acordului cu FMI, ar urma sa creasca fiscalitatea pentru PFA-uri si drepturi de autor, o parte din mass-media continua sa dezinformeze opinia publica. Angajamentele din Acordul cu Fondul Monetar International apar sub forma de actiuni prioritare, criterii structurale si tinte indicative, toate acestea avand termene precise de implementare.
In aceste conditii, Ministerul Finantelor Publice infirma, inca o data, zvonurile complet nefondate privind existenta unor masuri concrete, prin care ar creste fiscalitatea pentru PFA-uri si drepturi de autor", se mentioneaza intr-un comunicat al ministerului de resort.
La randul sau, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a intarit faptul ca fiscalitatea nu va creste nici pentru PFA-uri si nici pentru drepturile de autor.
"Nu creste fiscalitatea pentru PFA-uri si drepturi de autor, nici de maine, nici de la 1 ianuarie 2014. Nu creste fiscalitatea, nici contributiile, nici alte taxe. De cate ori trebuie sa repetam aceasta informatie pentru a ramane la opinia publica? In scrisoarea de intentie nu exista niciun angajament al Guvernului de a creste fiscalitatea pentru aceste categorii de venituri",... mai mult
Vineri, 13 Septembrie 2013, ora 11:54
Regimul fiscal din Romania nu se modifica, iar taxele si impozitele nu cresc in urma semnarii acordului cu FMI, a declarat, vineri, la Romania TV, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
"Noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau aparitia de noi taxe sau impozite. Am senzatia ca s-a intrat intr-o campanie in care se incearca sa se acrediteze ideea ca in Romania se schimba regimul fiscal si cresc taxele si impozitele. Nici vorba. Se modifica si se introduc cateva accize pentru alcool si pentru produsele de lux", a spus Voinea.
Acesta a precizat ca informatiile vehiculate in ultima perioada in spatiul mediatic cu privire la presupusul continut al Scrisorii de intentie catre FMI nu provin din surse oficiale.
"Informatiile vehiculate in ultima perioada in spatiul mediatic cu privire la presupusul continut al scrisorii de intentie catre FMI nu provin din surse oficiale siastfel ele nu pot fi confirmate. Pana in acest moment, proiectul scrisorii de intentie, respectiv cel al memorandumului cu FMI, nu sunt inca documente publice. Regulile partenerilor nostri internationali asa spun: pana nu se duc in boardul Fondului nu pot fi facute publice", a explicat Liviu Voinea.
Acordul cu FMI nu implica modificarea regimului fiscal
Ministerul Finantelor Publice a precizat intr-un comunicat de presa ca scopul incheierii unui nou acord nu este legat de introducerea unor noi taxe si impozite.
"Continutul noii scrisori de intentie cu FMI prevede o intreaga serie de... mai mult
Sambata, 10 August 2013, ora 11:49
Proiectul de hotarare care reglementeaza o majorare a fost scos de pe site-ul ministerului, dupa ce premierul a declarat ca nu stia nimic despre o astfel de masura. O majorare ar fi posibila doar in urma deciziei autoritatilor locale, sustine Victor Ponta.
"Cand am vazut stirea - caci eu n-am vazut propunerea - l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu si am spus: Domnule, ati innebunit, ce aveti? El a spus ca nu stie nimic si ca-l suna pe secretarul de stat Liviu Voinea. Il suna pe Voinea care spune: nu stiu nimic. Ca asa este la Ministerul Finantelor, este ca intr-o "scrisoare pierduta", a declarat joi premierul Victor Ponta.
Seful Guvernului a explicat ca nu este exclusa o majorare a taxelor si impozitelor, insa aceasta decizie apartine autoritatilor locale si nu este obligatorie.
"O data la trei ani, conform legii, autoritatile locale au voie, nu obligatia, sa actualizeze taxele locale cu inflatia. Pentru asta, Ministerul Finantelor da o hotarare care spune cat este inflatia si cat este maximul cu care pot sa mareasca, dupa care, de la anul, primarul, daca considera ca are nevoie de mai multe venituri, impreuna cu consiliul local, poate sa mareasca anumite taxe", a adaugat Ponta.
Ponta: Primarii decid daca majoreaza impozitele din 2013
Potrivit informatiilor postate marti, 2 octombrie pe site-ul oficial al Ministerului Finantelor Publice, majoritatea impozitelor, taxelor locale si amenzilor ar fi trebuit sa creasca de la 1 ianuarie 2013 cu 16,05%, prin... mai mult
Joi, 04 Octombrie 2012, ora 14:00
Premierul Victor Ponta a declarat ca primarii vor decide daca impozitele, taxele si amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflatia din perioada 2010 - 2012, si a aratat ca s-a enervat ca reprezentantii Ministerului Finantelor nu l-au consultat si nu au explicat mai clar.
Impozitele, amenzile si taxele locale vor creste cu 16,05% de la inceputul anului viitor, reprezentand rata inflatiei cumulata pentru perioada 2010 - 2012, conform unui proiect de hotarare al Ministerul Finantelor, fiind asteptate venituri suplimentare anuale de 531 milioane lei in urmatorii trei ani.
Proiectul a fost prezentat miercuri in dezbatere publica, dupa ce a mai fost lansat in dezbatere si in primavara acestui an, in mandatul guvernului anterior.
"Cand am vazut stirea - caci eu n-am vazut propunerea - l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu si am spus: Domnule, ati innebunit, ce aveti?. El a spus ca nu stie nimic si ca-l suna pe secretarul de stat Liviu Voinea. Il suna pe Voinea care spune: nu stiu nimic. Ca asa este la Ministerul Finantelor, este ca intr-o "scrisoare pierduta".
Dupa care m-au sunat inapoi, in aceeasi ordine ierarhica, si mi-au explicat. Sigur, discutia nu a fost asa de vesela cum o descriu eu. O data la trei ani, conform legii, autoritatile locale au voie, nu obligatia, sa actualizeze taxele locale cu inflatia. Pentru asta, Ministerul Finantelor da o hotarare care spune cat este inflatia si cat este maximul cu care pot sa mareasca, dupa... mai mult
Joi, 04 Octombrie 2012, ora 10:44