Ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat vineri ca pentru somajul tehnic au fost facute plati de peste 4,8 milioane de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari, iar cele mai multe au fost facute in Bucuresti, Cluj si Timis.
"La sfarsitul lunii august situatia aplicarii acestor m-suri este dupa cum urmeaza: pentru somajul tehnic la inceputul starii de urgenta, avand o serie de domenii carora ne-am adresat cu aceasta masura si care domenii au presupus o mobilizare extraordinara din partea tuturor angajatilor, am efectuat plati de peste 4,8 miliarde de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari. Reamintesc e vorba de salariati avand contractele de munca suspendate si profesionisti", a afirmat ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a precizat ca cele mai multe plati au fost facute in Bucuresti, Cluj si in Timis.
"Nu este surprinzator probabil faptul ca cele mai multe plati s-au facut in Bucuresti, in Cluj, in Timis, orase cu mare angajatori cu care am tinut legatura in aceasta perioada si care din cate inteleg de la domniile lor au beneficiat in mod prompt de sprijinul acordat prin somajul tehnic. Au ramas dupa incetarea starii de urgenta un numar redus de domenii, iar acum mentinem masura doar pentru cateva, ca urmare a deciziei de ieri luata in Guvern raman inchise barurile, discotecile, cluburile in spatii inchise, doar salariatilor acestor unitati economice urmand sa li se aplice masura somajului tehnic", a mai afirmat ministrul Muncii.... mai mult
Vineri, 28 August 2020, ora 13:51
Rata somajului inregistrat in iunie in Capitala s-a mentinut la 1,28%, fiind similara cu cea consemnata in luna mai, potrivit datelor publicate joi de Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti (ANOFM).
Astfel, la sfarsitul lunii iunie, in evidentele AMOFM erau inregistrati 15.241 de someri, dintre care 8.077 de femei. Din totalul celor 15.241 de someri, 3.764 erau beneficiari de indemnizatie de somaj, iar 11.477 erau someri neindemnizati.
In ceea ce priveste mediul de rezidenta, toti somerii inregistrati provin din mediul urban.
Pe grupe de varsta, segmentul de someri cu varsta intre 40 si 49 de ani insumeaza 4.428 de persoane, la categoria de varsta 30-39 de ani sunt 3.622 de persoane, iar somerii intre 50-55 de ani erau in numar de 3.012.
Alti 2.459 de someri sunt in varsta de peste 55 de ani, 1.502 someri sunt in grupa de varsta 25-29 de ani, iar 218 someri au sub 25 de ani.
Somerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare (34,47%) in totalul somerilor inregistrati in evidentele AMOFM Bucuresti, urmati de cei cu studii superioare (27,56%), iar 18,08% au absolvit scoala profesionala/de arte si meserii.
Somerii cu nivel de studii gimnaziale reprezinta 16,81% din totalul somerilor inregistrati, cei cu studii postliceale sunt 1,98%, iar cei cu studii primare si fara studii, 1,10%.
Structura somerilor inregistrati pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezinta astfel: 2.133 persoane foarte greu ocupabile, 4.571 greu... mai mult
Joi, 23 Iulie 2020, ora 10:45
Numarul total al somerilor indemnizati si neindemnizati din Bucuresti se ridica, la sfarsitul lunii august, la 22.521 persoane, iar rata somajului a fost de 2,08%, conform datelor comunicate joi de Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti.
Totalul somerilor indemnizati era de 9.065 persoane, dintre care 5.115 erau femei, iar cel al absolventilor indemnizati de 625, dintre care 281 femei.
Referitor la somerii neindemnizati, AMOFM precizeaza ca acestia erau in numar de 13.456 persoane, dintre care 7.041 - femei.
De la inceputul acestui an, la nivelul Capitalei, au fost incadrati in munca 13.596 someri si 289 absolventi, iar 349 someri au absolvit cursurile de calificare/recalificare organizate de AMOFM. In luna august, 73 persoane au solicitat adeverinte privind venitul minim garantat.
La data de 31 august, populatia activa civila a Capitalei era, potrivit comunicatului mentionat, de 1.082.500 persoane.
La sfarsitul lunii iunie 2012, rata somajului in Bucuresti a fost de 1,98%, iar la finalul lunii iulie de 2,06%. mai mult
Joi, 06 Septembrie 2012, ora 15:08
Rata somajului din Capitala a ajuns la 1,98% la sfarsitul lunii august, de la 2,01% la 31 iulie, numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti scazand de la 21.935 la 21.631, a anuntat miercuri institutia, anunta NewsIn.Potrivit AMOFM, femeile reprezinta 51,8% din totalul somerilor bucuresteni (11.373) si 53,4% (5.955 din 11.140) din persoanele indemnizate in baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Numarul somerilor neindemnizati a fost de 10.491 de persoane in august.
In primele opt luni din 2011 au fost incadrati in munca 15.996 de someri din Bucuresti. Populatia activa civila este de 1.090.500 persoane, potrivit AMOFM. mai mult
Miercuri, 07 Septembrie 2011, ora 15:23
21.598 de oameni fara loc de munca au fost inregistrati in luna mai, diferenta fata de luna mai fiind infima, de 14 oameni. Rata somazului s-a pastrat la 1,98%, potrivit datelor furnizate de gentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti. Jumatate dintre someri au fost femei, 13.570 dintre ei au beneficiat de indemnizatia de somaj potrivit Legii 76/2002 si 580 au fost absolventi.
De la inceputul anului, pe piata muncii au fost integrate 9.468 de persoane, dintre care 211 de absolventi, potrivit datelor ANOFM. mai mult
Joi, 09 Iunie 2011, ora 09:47
Rata somajului din Capitala a ajuns la 2,68% la sfarsitul lunii octombrie, de la 3% la 30 septembrie, iar numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti a scazut cu 3.151, la 29.291, a anuntat marti institutia, transmite NewsIn.In septembrie, AMOFM avea inregistrati 32.442 someri.Barbatii reprezinta mai mult de jumatate din totalul somerilor bucuresteni (14.699) si sunt majoritari (51,1%) si in randul persoanelor indemnizate in baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Numarul somerilor neindemnizati a scazut la 7.739 de persoane in octombrie, de la 11.650 in luna anterioara, se mai arata in comunicatul AMOFM.Populatia activa civila este de 1.090.500 persoane, potrivit AMOFM. mai mult
Marti, 09 Noiembrie 2010, ora 12:54
Rata somajului din Capitala a ajuns la 3% la sfarsitul lunii septembrie, de la 2,8% la 31 august, iar numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti a crescut cu 586, la 32.442, a anuntat miercuri institutia, transmite NewsIn.In august, AMOFM avea inregistrati 31.856 someri.Femeile reprezinta mai mult de jumatate din totalul somerilor bucuresteni (16.384), insa barbatii sunt majoritari (51,2%) in randul persoanelor indemnizate in baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.Numarul somerilor neindemnizati a crescut la 11.650 de persoane in septembrie, de la 11.162 in luna anterioara, se mai arata in comunicatul AMOFM.In primele noua luni ale acestui an au fost incadrati in munca 12.453 de someri din Bucuresti, iar numarul somerilor care au absolvit cursuri de calificare sau recalificare organizate de AMOFM Bucuresti a urcat la 281 persoane.Populatia activa civila este de 1.090.500 persoane, potrivit AMOFM. mai mult
Miercuri, 13 Octombrie 2010, ora 12:35
Rata somajului din Capitala a ajuns la 2,8% la sfarsitul lunii august, de la 2,7% la 31 iulie, iar numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti a crescut cu 1.253, la 31.856, a anuntat miercuri institutia, transmite NewsIn.In iulie, AMOFM avea inregistrati 30.603 someri.Femeile reprezinta mai mult de jumatate din totalul somerilor bucuresteni (16.035), insa barbatii sunt majoritari (51,2%) in randul persoanelor indemnizate in baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.Numarul somerilor neindemnizati a crescut la 11.162 de persoane in august, de la 9.386 in luna anterioara, se mai arata in comunicatul AMOFM.In primele opt luni ale acestui an au fost incadrati in munca 10.946 de someri din Bucuresti, iar numarul somerilor care au absolvit cursuri de calificare sau recalificare organizate de AMOFM Bucuresti a urcat la 210 persoane.Populatia activa civila este de 1.140.400 persoane, potrivit AMOFM. mai mult
Miercuri, 08 Septembrie 2010, ora 14:44
Rata somajului din Capitala a urcat la 1,97% la sfarsitul lunii septembrie, de la 1,88% la 31 august, iar numarul total al somerilor inregistrati in evidentele Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti a crescut cu 950 persoane la 21.306, a anuntat, joi, institutia, relateaza NewsIn. In august, AMOFM avea inregistrati 20.356 de someri.
Femeile reprezinta mai mult de jumatate (52,3%) din totalul somerilor bucuresteni, ele fiind majoritare (52,3%) si in randul persoanelor indemnizate in baza Legii 76/2002 referitoare la sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
Numarul somerilor neindemnizati a scazut usor fata de luna anterioara la 5.936 de persoane, se mai arata in comunicatul AMOFM.
In primele noua luni ale acestui an au fost incadrati in munca 13.192 de someri din Bucuresti, iar numarul somerilor care au absolvit cursuri de calificare sau recalificare organizate de AMOFM Bucuresti a urcat la 281 de persoane.
In septembrie au fost inregistrate 61 de solicitari de adeverinte privind venitul minim garantat, a mai anuntat Agentia.
AMOFM a precizat ca, de la inceputul anului, au fost incadrati in munca 511 absolventi, din care 437 prin subventie.
"Populatia activa civila a fost de 1.080.600 de persoane", potrivit AMOFM.
La nivel national, rata somajului a urcat in septembrie la 6,9% de la 6,6% in august, iar numarul de someri a ajuns la 625.140.
Un nivel atat de mare de someri nu a mai fost atins din aprilie 2004,... mai mult
Joi, 08 Octombrie 2009, ora 17:23