Producatorii de bere din Romania solicita un tratament nediscriminatoriu aplicat bauturilor fermentate, printre care se regasesc berea si vinul, si cer revenirea accizei la bere la nivelul minim european, de 3,3 lei/hl/grad Plato, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul general al Asociatiei Berarii Romaniei, Constantin Bratu.
Potrivit acestuia, la vin, care face parte din aceeasi categorie a bauturilor fermentate, acciza este zero, in timp ce la bere se plateste acciza, care nu este nici macar la nivelul minim, potrivit Agerpres.
"Ideea este ca la vin aplicam nivelul minim al accizei, care este zero euro pe hectolitru de produs finit, iar la bere nu mai suntem la nivelul minim, ci la un nivel mai mare. De anul viitor, orice indexare cu inflatia, la bere va creste (acciza - n. r.), iar la vin va ramane zero. De asta spunem ca nu este echitabil. Odata ca masura de crestere a accizei nu a adus veniturile scontate: ai inregistrat mai putin in valoare si ca numar de angajati si acum ai si un tratament discriminatoriu fata de o alta bautura fermentata. Eu nu spun sa moara si capra vecinului, dar trebuie sa ne raportam acolo. Altfel, crescand acciza la bere constant, va migra consumul catre bauturile nefiscalizate, pentru ca Romania are o particularitate: sa fie foarte bogata in productii in casa si omul isi produce un pic de vin, un pic de tuica, iar berea, care nu are evaziune fiscala, devine mai scumpa. Atunci, omul spune: 'Nu imi mai iau bere, ci ma duc la... mai mult
Vineri, 12 Decembrie 2014, ora 09:55
Industria berii din Romania supravietuieste, chiar daca in ultimii ani acciza s-a marit cu 50%, a declarat, joi, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, la o conferinta dedicata sectorului berii.
"Industria berii din Romania supravietuieste chiar daca in ultimii ani, din pacate, a avut o crestere a accizei. Din anul 2008 si pana in prezent acciza a crescut cu 50%.
Stiu ca este o problema sensibila pentru dumneavoastra si am promis ca incercam in masura in care exista deschidere la Ministerul de Finante sa vedem ce putem face pentru acest sector pentru ca vanzarile nu stau atat de bine, poate si pentru ca puterea de cumparare nu este atat de mare cat ne-am fi dorit cu totii sau pentru ca e un sector in care dincolo de productia interna avem si ceva importuri.
As spune ca toate gusturile se gasesc in piata, desi si aici este un lucru bun pentru ca este sectorul care importa cel mai putin din toate sectoarele din agricultura si din industria alimentara ...citeste mai departe despre "Constantin: Daca mai insist cu reducerea TVA la carne si acciza la bere, ma trimite Ponta la Finante" pe Ziare.com mai mult
Joi, 11 Decembrie 2014, ora 20:53
Bergenbier, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata berii din Romania, isi majoreaza capitalul social cu 65 milioane euro, surse din piata de profil aratand ca producatorul vrea sa investeasca in dezvoltarea activitatii.
In prezent, Bergenbier SA are un capital social de 2.888.966 lei (circa 654.000 euro). Potrivit datelor de la Registrul Comertului, compania este detinuta de firma Starbev Olanda (99,74%).
Pe ordinea de zi a unei AGA programata pentru luna august figureaza informarea actionarilor asupra necesitatii cresterii capitalului social al societatii, aprobarea de principiu a majorarii capitalului social prin noi aporturi, prin emiterea de noi actiuni, in valoare totala de 65 milioane euro, reprezentand 285,805 milioane lei la cursul BNR de 4.3970 lei/euro, din 20 iunie.
Investitiile se vor axa pe noi linii de productie si promovarea marcilor
Surse din piata de profil au declarat ca, in pofida scaderii pietei de bere, producatorul estimeaza ca piata din Romania va reveni pe crestere si vrea sa investeasca in noi linii de productie si promovarea marcilor.
Bergenbier, parte din grupul nord american Molson Coors Brewing Company, activeaza in Romania din anul 1994. In vara lui 2012, Molson Coors a a finalizat preluarea producatorului de bere StarBev, cu operatiuni si in Romania, pentru 2,65 miliarde euro.
Bergenbier opereaza in prezent o unitate de productie la Ploiesti, iar echipa numara aproximativ 680 de angajati. Compania a inregistrat... mai mult
Miercuri, 16 Iulie 2014, ora 16:50
Un roman trebuie sa munceasca aproximativ 25 de minute pentru a-si putea cumpara o bere, in conditiile in care media europeana este de 5 minute. Cu toate acestea, romanii ocupa primele locuri pe continent in ceea ce priveste consumul de bere, potrivit datelor furnizate de Asociatia Berarii Romaniei.
Romania ocupa locul sase in Europa, dupa Cehia, Austria, Germania, Polonia si Lituania, cu un consum mediu de 90 de litri de bere pe cap de locuitor, in 2012, scrie Acasa.ro.
Pentru cele 180 de beri consumate pe un an, un roman trebuie sa munceasca peste 4.400 de minute, ceea ce inseamna mai mult de 73 de ore.
Romanii consuma cea mai multa bere in cadrul anumitor evenimente si in perioada verii. In 2012, piata berii din Romania a crescut cu 7%, la 18,2 milioane de hectolitri.
"Evenimentele sportive din vara anului trecut si vremea buna au dus la cresterea consumului, nu cresterea nivelului de trai al populatiei", a declarat Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei Berarii Romaniei.
Piata ramane, totusi, la mare distanta de maximul istoric de 20,2 milioane de hectolitri atins in anul 2008. mai mult
Joi, 18 Aprilie 2013, ora 15:31
Accizele la bere vor creste cu 10% de la 1 februarie, conform celor mai recente modificari ale Codului Fiscal, iar studiul de impact al Ministerului Finantelor Publice /MFP/ estimeaza o crestere a preturilor cu 2%.
Accizele la bere nu au mai fost majorate de cinci ani, iar masura va aduce suplimentar la buget 80 de milioane de lei.
Reprezentantii Asociatiei Berarii Romaniei (ABR) sustin ca majorarea cu 10% a accizei pentru bere nu isi va atinge scopul, iar impactul sau va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat.
Din datele oficiale reiese faptul ca, in anul 2011, colectarile la bugetul de stat doar din acciza la bere au inregistrat o valoare de 59,27% din totalul valorii obtinute pentru intreaga categorie de produse cu alcool accizabile, in acest timp, media europeana fiind de 31,26%.
De asemenea, incasarile de acciza la categoria bere, in 2012, au fost de 620 milioane lei, fata de cele 580 milioane lei din 2011.
Productia de bere din Romania raportata la nivel european reprezinta 4,44 % din totalul productiei de bere de 383 milioane hectolitri, importurile situandu-se la doar 1,5% din total.
In prezent, la nivel national, functioneaza 20 de fabrici de bere, iar in sectorul de profil genereaza direct sau indirect 76.000 locuri de munca, in timp ce 98,4% din berea consumata in Romania este provenita din productia interna.
Potrivit Codului Fiscal modificat, nivelul accizelor pentru bere creste de la 0,748 euro/hl/grad Plato... mai mult
Joi, 31 Ianuarie 2013, ora 14:41
Cresterea cu 10% a accizei la bere, care face parte din propunerile de modificare a Codului Fiscal, va duce la scumpiri si, implicit, la scaderea consumului si la reducerea veniturilor colectate la bugetul de stat.
"Cresterea accizei la bere, fie doar si cu 10%, este o masura care nu isi va atinge scopul. Impactul sau va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat, acestea scazand ca urmare a contractiei pietei cauzata chiar de aceasta crestere de acciza.
Mai mult, privind lucrurile in ansamblu, efectele negative vor fi fara indoiala resimtite si de principalul nostru furnizor de materii prime, sectorul agricol", a declarat intr-un comunicat Constantin Bratu, directorul general al asociatia Berarii Romaniei.
Taxele catre stat, 45% din pretul berii
El a spus ca taxele colectate pentru bugetul de stat reprezinta aproximativ 45% din pretul unei beri. Orice taxare suplimentara inseamna o crestere a acestui nivel si, ca si in cazul altor produse accizabile, va face berea mai putin accesibila.
Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, acciza la bere va creste de la 1 aprilie de la 0,748 euro/hl/1 grad Plato la 0,8228 euro si de la 0,43 euro la 0,473 euro in cazul producatorilor independenti cu o capacitate de productie anuala ce nu depaseste 200.000 de hectolitri.
"Masura de crestere a accizei afecteaza in mod direct consumatorul, intrucat pe fondul contextului economic dificil, piata berii nu poate sustine aceasta... mai mult
Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 13:12
Industria berii din Romania reprezinta un model pentru utilizarea productiei din agricultura, crede Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Industria berii din Romania este un model de utilizare in productie pe tot lantul agricol. Cred ca lucrurile au evoluat destul de bine. Din fericire, nu putem vorbi de evaziune pentru ca sectorul este in totalizate fiscalizat. Practic, 98% din consumul de bere de pe piata romaneasca este asigurat din productia interna si doar 2% din importuri", a declarat ministrul intr-o conferinta de profil, potrivit Agerpres.
Tara noastra are insa probleme in legatura cu orzul si hameiul, materia prima din industria berii.
"Din pacate, la materia prima lucrurile nu stau la fel de bine la principalele ingrediente folosite la bere, pentru ca suprafetele si volumul au scazut in mod constant la orz si hamei in ultimii ani. Daca in anii '90 aveam o suprafata cultivata cu hamei de 270.000 hectare, acum mai avem numai 240 de hectare, chiar daca sprijinul este destul de consistent si sectorul beneficiaza de un sprijin suplimentar. Poate nu este suficient, dar exista 119 euro la hectar de la UE, la care se adauga si sprijinul suplimentar de la buget", a continuat acesta.
De asemenea, in ceea ce priveste orzul si la aceasta cultura suprafata a scazut semnificativ in ultimii ani.
''In 2011 am avut o suprafata cultivata cu orz de 515.000 hectare, iar in 2012 de 414.000 hectare. Productia medie a fost la orz de 3,1 tone la hectar anul trecut... mai mult
Marti, 23 Octombrie 2012, ora 13:21
Marea Britanie planuieste sa introduca un pret minim reglementat pentru bauturile alcoolice, in Anglia si Tara Galilor, in scopul combaterii consumului excesiv de alcool, o problema majora in multe orase din tara.
Astfel, masura ar impiedica supermarketurile sa vanda bere si bauturi spirtoase la preturi foarte reduse, in conditiile in care in Marea Britanie, nu se aplica TVA pentru produsele alimentare, relateaza Reuters.com.
Expertii in sanatate estimeaza ca peste 210 mii de englezi vor muri prematur din cauza consumului excesiv de alcool, in urmatorii 20 de ani. In plus, prim-ministrul David Cameron a declarat ca excesul de alcool ii costa pe contribuabilii la Serviciul National de Sanatate, 4,27 milioane de dolari in fiecare an.
Cu toate acestea, criticile din partea producatorilor si retailerilor nu au intarziat sa apara. Ei sustin ca nu preturile scazute sunt motivul pentru care englezii fac abuz de alcool. In plus, industria berii si a bauturilor spirtoase este foarte dezvoltata in Marea Britanie, iar un astfel de soc ar putea avea repercursiuni la nivelul intregii economii.
La nivel european, vanzarile de bere au atins anul trecut suma de 106 miliarde euro. La nivelul Uniunii, productia de bere creeza 2 milioane de locuri de munca si genereaza venituri sub forma de taxe la bugetele tarilor membre in valoare de 51 miliarde euro si o valoare adaugata de 50 miliarde euro.b
Industria berii, importanta si pentru Romania
Potrivit unui studiu... mai mult
Sambata, 24 Martie 2012, ora 15:00
Pieta berii a scazut in 2010 cu 3,5% fata de anul precedent, atingand un volum total de 17 milioane de hectolitri, ca urmare a contextului economic instabil, arata datele prezentate marti de Asociatia "Berarii Romaniei", potrivit NewsIn.In ultimii doi ani, piata berii a inregistrat o contractie de 16% fata de anul 2008, an in care volumul vanzarilor de bere a atins o cota maxima de 20,2 milioane hectolitri.Consumul de bere pe cap de locuitor in anul 2010 a inregistrat o valoare de 78 de litri, continuand trendul descedent inceput in anul 2009, "demonstrand faptul ca situatia economica a afectat consumatorii si obiceiurile de consum".Membrii Asociatiei "Berarii Romaniei"- Bergenbier, Heineken Romania, Romaqua Group, United Romanian Breweries si Ursus Breweries - au investit 51 milioane de euro anul precedent, iar contributia la bugetul de stat prin diferite taxe (accize, TVA, taxe de personal si contributie la asigurari sociale) a atins pragul de 270 de milioane de euro, in crestere cu 7 milioane de euro comparativ cu anul 2009.
"Berea este o industrie nationala, cele mai recente date statistice demonstrand ca 99% din consumul de bere in Romania este acoperit de productia interna", a declarat presedintele Asociatiei "Berarii Romaniei", Jan Derck van Karnebeek.In acest moment, cele cinci companii membre ale Asociatiei "Berarii Romaniei" ating in hectolitri un volum de 15,3 milioane, cu 4,4% mai putin fata de anul 2009, si ofera un numar de peste 4 100 de locuri de munca in... mai mult
Marti, 22 Martie 2011, ora 11:55