Modalitati de dezvoltare personala pentru angajatii romani

Vineri, 05 August 2016, ora 17:30
6442 citiri
Modalitati de dezvoltare personala pentru angajatii romani

Economia romaneasca s-a inscris in ultimii ani intr-o directie de crestere, dar tara noastra, la fel ca si vecinele din Europa de Est, ramane inca un loc in care, spre deosebire de tarile vestice, se munceste mult si sub presiune continua.

Viteza de schimbare a tendintelor pietei, intensificarea concurentei si comoditizarea multor domenii de activitate cresc si mai mult miza la locul de munca.

Pe langa trepidatia economica, un angajat roman de azi se mai confrunta si cu un sistem de management care inca este predominant bazat pe relatii de putere ierarhica si pe relatia de tip tranzactional "parinte-copil".

Pe de o parte multi dintre sefi se erijeaza in personaje dominante, de tip "super star", criticand continuu, pe de alta, multi dintre angajatii romani "stau cu capul intre umeri" si bombane cand sefii nu sunt prezenti, dar nu reusesc sa puna piciorul in prag si sa obtina de la sefii lor o relatie de lucru constructiva, bazata pe respect reciproc.

La asta contribuie atat cultura de tip patriarhal in care a trait societatea romaneasca multa vreme, cat si faptul ca multi angajati tineri au copii si rate la banca si sunt legati emotional de siguranta locului de munca.

In acest context, dezvoltarea de competente si aptitudini profesionale si personale devine foarte importanta: competentele profesionale iti permit sa ai o valoare certa si sa ai in orice moment o sansa rapida de angajare intr-un post bun.

Aptitudinile personale, in special cele din zona echilibrarii psihice si inteligentei emotionale, te ajuta sa rezisti si sa performezi bine in orice mediu, sa fii observat si promovat, sa ai relatii foarte bune cu sefii si colegii, sa mentii un mediu placut in familie odata intors de la munca. Cand te dezvolti ca persoana, poti sa muncesti eficient si sa traiesti fericit.

Confruntandu-se pe scara tot mai larga cu lipsa motivarii, scaderea implicarii si chiar apatie (toate conducand la productivitate scazuta si realizarea cu dificultate a obiectivelor), companiile din Romania au inceput tot mai mult sa caute solutii de redresare a situatiei in directia investirii in dezvoltarea profesionala si personala a angajatilor.

Totusi, importanta care se da acestora e inca insuficienta si departamentele de HR adesea au o sarcina dificila in a realiza multe cu bani putini si in timp limitat.

Inca mai circula ideea ca "angajatii ar trebui sa stie sa lucreze si sa fie motivati, ca de aceea sunt platiti"; in plus, scoaterea din productie a oamenilor, in conditiile in care cele mai multe firme lucreaza cu efective (head-count) reduse la maximum, devine foarte dificila, aproape un tabu. Pe piata se inmultesc solicitarile de tipul "am doar atati bani si 2 zile, trebuie sa crestem competenta si energia acestei echipe".

E important sa constientizam ca investitia in dezvoltarea oamenilor duce la cresterea implicarii, a ratei de inovare strategica, tactica si tehnica, la armonizarea echipelor si a fluxurilor operationale, in final la o productivitate mai mare.

Strategia "taierii costurilor" este intotdeauna o strategie de criza, benefica pe termene foarte scurte si cu efecte negative asupra performantei organizatiilor, pe termen mediu si lung. In schimb, o investitie bine structurata in oameni, pune premizele cresterii continue sustenabile si ale unei culturi organizationale sanatoase, care este fundatia performantei.

De unde trebuie sa inceapa dezvoltarea? De sus, cu managerii si mai ales in directia pregatirii ca leader: auto-cunoastere, capacitatea de a construi relatii sanatoase si constructive cu oamenii din organizatie, capacitatea de a se mentine netulburat indiferent de conditii, capacitatea de a fi echidistant.

Un leader ar trebui sa isi dezvolte nelimitat inteligenta emotionala, sa ajunga la a avea un interes real in bunastarea si dezvoltarea echipei sale; sa isi reduca mult ego-ul, construindu-si o imagine de sine realista, care ii permite sa creeze relatii de cooperare si face ca echipa sa il urmeze in primul rand din respect si apreciere pentru el.

Ca sa poti crea un mediu in care oamenii tai sa dea ce e mai bun din ei, trebuie intai sa scoti tu in fata ceea ce e mai bun din tine.

Toti angajatii ar trebui sa se pregateasca pentru a deveni leaderi (macar o data in viata lor). Atmosfera din multe firme e intoxicata de persoane cu educatie sociala si dezvoltare personala insuficiente, care opereaza din stari emotionale joase, ca plictiseala, antagonismul, furia, invidia, ostilitatea ascunsa. Prin expunerea la programele si sursele potrivite, toti acesti oameni pot sa isi schimbe abordarea si sa devina angajati model.

Cum pot leaderii si echipele lor sa mearga in directia folosirii la maximum a resurselor lor pozitive? Prin participarea in programe de coaching individual si de grup, programe de NLP sau alte tehnici de echilibrare individuala si accesare de resurse interioare superioare (yoga, meditatie, reiki etc.).

O sursa buna de "crestere" e si participarea la cateva din zecile de ateliere si seminarii gratuite pe teme de socializare, comunicare, dezvoltare personala, oferite pe piata de multi furnizori de servicii. Alternarea momentelor de munca intensa cu cele de relaxare, activitate sportiva, lectura a unor carti valoroase. Iesirile in natura, nu neaparat pentru bere si gratar, ci pentru relaxare reala si contemplare, pot face minuni.

Dezvoltarea profesionala continua e si ea o excelenta sursa de construire a increderii in sine si a unui punct de vedere mai obiectiv, nealterat de bias-uri ale subiectivitatii personale si sociale.

Cele mai bune rezultate le da participarea la programe pe termen mediu si lung. Firmele ar trebui sa bugeteze acest lucru, pe de alta parte, si fiecare angajat ar trebui sa bugeteze din fondurile proprii si sa investeasca in dezvoltarea personala constant.

Nici firmele si nici angajatii, asteptand ca celalalt sa investeasca in dezvoltare, nu vor ajunge la rezultatele dorite de afacere sau de viata.

Un mediu de lucru sanatos si productiv se construieste prin contributia individuala si colectiva, deopotriva.

Adrian Barbu, Managing Partner & Trainer, theCONSULTANTS

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
HMD a anunțat lansarea unui nou model de telefon: The Boring Phone. Produsul va fi prezentat în cadrul unui eveniment la Milan Design Week, pe data de 18 aprilie. Telefonul face parte dintr-o...
Actualizarea care poate strica display-ul dispozitivele Galaxy. Răspunsul oferit de Samsung
Actualizarea care poate strica display-ul dispozitivele Galaxy. Răspunsul oferit de Samsung
În ultima perioadă, un număr ridicat de utilizatori Samsung a raportat apariția unor linii verzi pe ecranul telefoanelor lor, fenomen care pare să fi reapărut după o actualizare recentă de...
#leadership companii, #dezvoltare personala angajati, #Adrian Barbu leadership , #Leadership autentic