Ministrul Mediului, Mircea Fechet a afirmat miercuri, 8 noiembrie, că nu există niciun motiv pentru care românii să strângă în aceste zile PET-uri pentru că niciun ambalaj SGR fără
Agenţia Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) organizează o nouă licitație publică pentru vânzarea apartamentului de lux deținut de Ioana Timofte, nepoata fostului
Atunci când îţi mobilezi casă, vei avea nevoie de o mulţime de piese, de la cele mari, precum canapeaua şi până la cele de dimensiuni mici, cum ar fi comodele. Este o idee inspirată că
Tot mai multe unități de cazare se deschid, iar concurența în acest domeniu este mare peste tot - stațiuni turistice, orașe mari, localități de tranzit și așa mai departe. Pentru a asigura
Mobilierul pe care îl alegem pentru locuința nostră va rămâne cu noi mulți ani. Vom petrece mult timp în sufragerie sau în birou, așa că merită să-l adaptăm pentru odihnă și relaxare.
După 2 ani de pandemie, în care românii au învățat să se reconfigureze, petrecând tot mai mult timp acasă, mai ales prin implementarea sistemelor de tip work-from-home și hibrid, piața
A venit vara. Şi împreună cu ea, toate schimbările pentru care nu suntem niciodată pregătite, dar pe care sfârşim prin a le accepta de la sine, că doar o dată e vara-n an şi parcă totuşi
Indiferent de anotimpul în care folosești terasa, îți dorești ca spațiul tău să fie sigur. Sistemele calitative îți fac spațiul exterior mai protejat și mai confortabil, iar acest lucru
Clădirile de birouri necesită întotdeauna o amenajare deosebită a balconului, deoarece această zonă poate fi folosită atât pentru a le oferi angajaților un spațiu eficient pentru relaxare,
Dacă lucrezi de acasă, ar trebui să știi că munca în aceste condiții poate fi extrem de solicitantă. Deși poate părea mai ușor să lucrezi din confortul casei tale, în realitate, vei
Craciunul este sarbatoarea luminilor. De la instalatiile de Craciun pentru brad, pana la cele pentru camera sau chiar pentru exterior, totul trebuie ales in cel mai mic detaliu. Iata de ce aspecte
Pregătirea locuinței pentru zilele de iarnă s-ar putea să nu reprezinte o prioritate pentru tine în această perioadă, când soarele este prietenos și temperaturile sunt încă blânde. Cu
Florile sunt o bucurie pentru ochi si suflet. Cei care prefera sa isi amenajeze curtea si gradina cu flori au parte de mai multe beneficii, nu doar din punctul de vedere al aspectului ci si al
Uneori avem nevoie sa luam o pauza de la stresul cotidian si sa facem o scurta plimbare in taramurile fictionale. Fie ca e vorba de o carte, un film bun sau, de ce nu, de un joc video. Venim astazi
A venit caldura si este momentul potrivit pentru sport in aer liber. Daca nu ai insa timp sa mergi la sala sau la jogging, poti alege o alternativa mult mai usoara si comoda de a face sport, fara sa
In cazul in care doresti sa inchiriezi o locuinta in Bucuresti, in care sa te bucuri de cele mai multe avantaje, cea mai buna optiune este oferita de apartamente de inchiriat Nordului / Zona de Nord.
Cumparaturile online ofera clientilor posibilitatea de a comanda in mod confortabil produse de foarte buna calitate din toate categoriile posibile. De asemenea, un alt argument pentru a comanda
Pachetele de sarbatori pascale se cam lasa asteptate anul acesta, spre deosebire de alti ani cand hotelierii de pe Valea Prahovei pregateau din timp ofertele. Multe unitati de cazare nu au specificat
Butterfly Residence este un ansamblu rezidential situat in Otopeni, pe Strada Tibles. Orasul se afla in nordul Capitalei si reprezinta un punct de interes pentru cei ce lucreaza in cladirile de
Asa cum iti ingrijesti hainele, pe care le depozitezi in locuri sigure pentru sezonul urmator, acelasi lucru trebuie facut si cu incaltamintea. Atunci cand se termina un anotimp, incaltarile de care
Pentru multi dintre noi, in perioada aceasta "acasa" inseamna mai mult decat locul in care ne relaxam, ne odihnim sau petrecem timp cu familia. "Acasa" a devenit inclusiv locul unde trebuie sa
Munca de acasa a fost, probabil, cea mai importanta schimbare la care multi dintre noi au trebuit sa se adapteze in 2020. Daca, pana nu demult, acasa era refugiul in care abia asteptai sa te retragi
Vanzarea unui apartament pe vreme de pandemie s-a dovedit o adevarata corvoada, atat prin prisma experientei cu agentii imobiliari, cat si prin interactiunile avute cu potentialii cumparatori.
Opera Nationala Bucuresti anunta finalul stagiunii 2019-2020. Ultima saptamana din programul Seri de Opera Online fiind marcata prin transmisiile celor mai indragite spectacole din repertoriu precum
Opera Nationala Bucuresti prezinta iubitorilor genului liric spectacolul "Turandot" de Giacomo Puccini, in regia, decorul, costumele si luminile lui Mario de Carlo, in cadrul programului Seri de
Oglinzile au mai multe roluri, pe langa cel functional. O oglinda poate face incaperea sa para mai mare, mai luminoasa. Ea poate fi folosita si drept accent decorativ, in orice camera din casa ta.
Satul romanesc este pe cale de disparitie, parasit de locuitori si uitat de autoritati, iar singura sansa de salvare poate veni din partea unor noi locuitori, proaspat mutati de la oras, care sa-l
Acum, cand toate institutiile de arta si cultura sunt inchise, cand totul s-a anulat, amanat sau izolat, avem nevoie mai mare ca oricand de arta, pentru a merge inainte si a ramane intregi la creier.