Comisia Europeană își propunea, prin Green Deal, ecologizarea transportului de marfă, prin urmare, atragerea a cât mai multe companii de transport de marfă pe calea ferată.
Antreprenorii romani vor cauta, in acest an, solutii de iesire din afacerile mature pe care le-au dezvoltat, in timp ce investitorii strategici la nivel regional si local vor continua sa extinda
In Uniunea Europeana, 16% din populatie (75 de milioane de persoane) suferea anul trecut din cauza deprivarii materiale si sociale, cea mai ridicata rata fiind in Romania si Bulgaria, arata datele
La 15 ani dupa introducerea in circulatie a monedelor si bancnotelor euro, valuta adoptata in 19 state din cele 28 ale Uniunii Europene tinde sa dezbine mai mult decat sa integreze, unii dintre
Eforturile Greciei de a-si multumi creditorii externi par sa nu fi fost indeajuns de mari pentru a satisfice pretentiile tarilor din nucleul dur existent in zona euro, drept pentru care varianta
La sfarsitul lunii august, liderii Frantei, Germaniei si Italiei s-au intalnit pe un portavion italian sub pretextul unor discutii aspecte legate de iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
Riscurile geopolitice si economice de la inceputul lui 2016 par sa se multiplice pe zi ce trece, remarca economistul Nouriel Roubini. Profetul crizei din 2008 priveste cu ingrijorare la tensiunile
Tragedia elena scoate la iveala noi detalii surprinzatoare despre planurile secrete coapte in tabara radicala din sanul partidului de guvernamant Syriza.
Uniunea Europeana traieste astazi drama greceasca. Indiferent care va fi rezolvarea crizei Greciei, viitorul a fost deja modelat de referendumul care a avut loc duminica.
Presedintele Klaus Iohannis spune ca, in cazul in care criza din Grecia va continua, vor fi afectate si Romania, si Uniunea Europeana, si NATO, adaugand ca nu crede ca "cineva este atat de naiv incat
Zona euro a ramas pentru moment intacta, dupa ce pe 13 iulie, oficialii eleni si creditorii europeni ai tarii au ajuns la un acord indelung negociat intre cele doua parti.
Avertisment dur din partea Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) pe tema referendumului din Grecia. Reprezentantii organizatiei trag semnalul de alarma nu doar pentru moneda unica
Uniunea Europeana trebuie sa se pregateasca de eventuala iesire a Greciei din zona euro, daca Guvernul Alexis Tsipras nu va prezenta "un pachet solid" de reforme, avertizeaza Michael Grosse-Broemer,
Agresivitatea de care a dat dovada guvernul grec Syriza in negocierile cu creditorii internationali nu este pe placul partenerilor europeni. Cerbicia Greciei ar putea fi insa combatuta cu ajutorul
O iesire a Greciei din euro (Grexit) va insemna "inceputul sfarsitului zonei euro", a estimat prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, intr-un interviu publicat vineri de cotidianul austriac Kurier,
Potentialul investitional al Europei poate reveni la cote inalte, dupa ce va iesi din blocajul crizei grecesti, cred directorii unuia dintre cele mai puternice fonduri de investitii din lume, Goldman
Varianta parasirii zonei euro de catre Grecia transmite fiori pe coloana vertebrala a investitorilor germani, in ciuda asigurarilor de eliminare a riscurilor majore date de Berlin.
Dupa tot show-ul derulat intre oficialii de la Atena si creditorii internationali, asiaticii se gandesc de doua ori inainte de a initia o afacere cu un partener european.
Premierul grec, Alexis Tsipras, se intalneste cu presedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova, cu doar o zi inainte de data limita in care Grecia trebuie sa returneze FMI 450 de milioane de euro.
In cazul in care lucrurile nu vor lua o turnura favorabila pentru Grecia, ministrul de Finante Yanis Varoufakis sustine ca este posibil sa emita o moneda digitala paralela operabila pe piata din
Schimburile de amabilitati protocolare intre premierul grec si presedintele Vladimir Putin i-au reamintit cancelarului Angela Merkel ca Occidentul are mult mai multe de pierdut decat cei 195 de
Guvernul german "se pregateste concret" pentru posibilitatea unei iesiri a Greciei din zona euro in cazul preluarii puterii de catre stanga radicala, luand in considerare chiar o panica bancara in
Uniunea Europeana intentioneaza sa aloce 21 de miliarde de euro intr-un fond prin care va acoperi riscurile noilor proiecte impreuna cu investitorii privati, conform unor oficiali ai UE.
Grecia ar putea sa-si reia cresterea economica pozitiva doar din 2014 daca reformele economice vor continua, iar anul curent va ramane in continuare unul marcat de recesiune, afirma guvernatorul
Grecia a depasit pericolul unei iesiri umilitoare din zona euro, dar trebuie sa mentina ritmul reformelor pentru a evita "o recidiva", a afirmat duminica premierul elen Antonis Samaras, transmite AFP.
Premierul Greciei Antonis Samaras si aliatul sau socialist Evangelos Venizelos au atentionat din nou, duminica, in legatura cu pericolul unei iesiri din zona euro, in cazul in care parlamentul nu va
Presedintele Frantei, Francois Hollande, sustine ca sfarsitul crizei din zona euro este foarte aproape, insa mai multi profesori, jurnalisti si oameni politici au pareri impartite.