Grecia: Guvernul se teme de posibila iesire din zona euro

Luni, 05 Noiembrie 2012, ora 08:30
1219 citiri
Grecia: Guvernul se teme de posibila iesire din zona euro

Premierul Greciei Antonis Samaras si aliatul sau socialist Evangelos Venizelos au atentionat din nou, duminica, in legatura cu pericolul unei iesiri din zona euro, in cazul in care parlamentul nu va vota saptamana viitoare masurile de austeritate cerute de Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI), informeaza AFP.

Voturile cruciale asteptate miercuri - pe marginea unei legi-cadru care sa detalieze economiile bugetare de 18 miliarde de euro - si duminica - pe marginea bugetului 2013 - constituie conditia pentru ca tara sa puna capat definitiv si irevocabil pericolului unei reveniri la drahma, a subliniat Samaras. "Trebuie sa salvam tara de o catastrofa. Daca vom esua in a ramane in zona euro nimic nu va mai avea sens", a atentionat acesta in fata grupului sau parlamentar conservator.

Inainte de a avea o intrevedere cu Venizelos si cu liderul partidului stangii moderate Fotis Kouvelis, Samaras a indemnat cele doua partide, care sprijina guvernul de coalitie dar resping amploarea sacrificiilor cerute, sa ramana angajate in scopul servirii "intereselor supreme ale natiunii".

"Pana cand patria noastra va iesi din criza, suntem pusi din pacate in fata a doua posibilitati, dintre care una este extrem de dificila, iar alta o catastrofa", a confirmat Venizelos.

In schimbul noilor masuri de austeritate - impotriva carora sindicatele organizeaza o greva generala marti si miercuri - Grecia spera sa obtina mai multe fonduri decat cele 31,5 miliarde de euro inghetati din iunie si fara de care risca sa intre in incapacitate de plata la mijlocul lui noiembrie.

Samaras si Venizelos, acesta din urma ministru al finantelor in guvernul precedent, au reluat accentele dramatice in conditiile existentei unor fisuri in sanul aliantei guvernamentale. Dimar, reprezentat de 16 deputati, a declarat ca va vota impotriva legii cadru, fiind asteptata si intrarea in disidenta a mai multor deputati socialisti.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Grecia iesire zona euro, #Guvern Grecia zona euro, #criza grecia , #Grecia