Instalarea de panouri voltaice pe mari întinderi agricole a dus, recent, la conflicte între producătorii de energie și agricultorii care voiau să continue să folosească pășunile pentru
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Mai mult de jumătate dintre agricultorii din România se confruntă cu pierderi ce depășesc veniturile obținute. Clubul Fermierilor Români (CFRO) a avertizat recent că situația fermierilor se
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Datele publicate vineri, 12 ianuarie de Institutul Naţional de Statistică scot în evidență faptul că a crescut câștigul salarial mediu net în luna noiembrie 2023, ajungând la 4.765 lei,
Săptămâna aceasta, liderii Uniunii Europene s-au reunit la Bruxelles pentru dezbate posibilitatea începerii discuțiilor de aderare a Ucrainei la blocul comunitar, Ungaria fiind singura țară
Aproximativ 1,3 milioane de angajați din sectorul bugetar vor avea parte majorări salariale de 5% începând cu anul 2024. Pentru cadrele didactice, aceste majorări vor fi chiar mai substanțiale,
Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Coaliția PSD-PNL lucrează în prezent la definirea direcției bugetare pentru anul 2024, preponderent pe baza datelor brute oferite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), care a
Un tânăr antreprenor a ieșit să protesteze de unul singur în Piața Victoriei, nemulțumit că guvernul i-a crescut cu 300% taxele pe care trebuie să le plătească lunar pentru frizeria unde
În anii trecuți foarte mulți fermieri, agricultori, societăți din mediul rural au beneficiat de fonduri nerambursabile de stat și prin Uniunea Europeană în diferite programe de finanțare din
Plenul Parlamentului European (PE) a votat, miercuri, cu largă majoritate, 424 voturi „pentru”, 101 „împotrivă” şi 102 abţineri, raportul eurodeputatului PNL Siegfried Mureşan privind
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Romania se numara printre tarile cu cel mai ridicat potential agricol. De aceea, o afacere demarata in acest domeniu se poate dezvolta rapid, devenind foarte profitabila. In acelasi timp, agricultura
Tinerii fermieri din diaspora, care vor sa acceseze fonduri europene pentru instalarea in mediul rural, mai pot depune cererile la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), pana luni la
Asociatia Forta Fermierilor cere premierului Florin Citu sa revina asupra unui act normativ, pus in dezbatere publica, ce prevede taieri de peste 50% din sumele pe care le vor primi in 2021.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunta ca partidul va depune motiune de cenzura in situatia in care amendamentele depuse de social-democrati la Legea Bugetului de stat nu vor fi adoptate la
Restaurantele, pensiunile, hotelurile, agentiile de turism si alte firme din domeniul HoReCa vor primi in anul 2021 ajutoare de stat pentru compensarea partiala a pierderilor produse din cauza crizei
Din cele 30,4 miliarde de euro ce vor veni din fonduri europene prin Mecanismul de Redresare si Rezilienta, Romania vrea sa cheltuiasca 6,5 miliarde de euro pentru combaterea schimbarilor climatice.
Presedintele Klaus Iohannis a avut o sedinta de lucru marti, 18 august, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban si cu ministrii Finantelor, Economiei, Transporturilor si Agriculturii.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, afirma ca este nevoie de sustinere pentru micii agricultori romani si ca agricultura romaneasca ar avea nevoie de "cel putin" 15 miliarde de euro pentru a deveni
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) pune la dispozitie incepand de miercuri, 1 iulie, peste 43,7 de milioane de euro pentru proiecte de investitii in infrastructura de irigatii.
Presedintele Klaus Iohannis a avut, marti, o consultare bilaterala in format de videoconferinta cu presedintele Consiliului European, Charles Michel, in vederea pregatirii reuniunii Consiliului