Cele 23 de masuri anticriza asumate de Guvern au costuri bugetare de 51,9 miliarde lei (13 miliarde euro), din care cea mai mare parte reprezinta alocari pentru investitii, ca stimulent pentru
Ministrul dezvoltarii regionale si locuintei, Vasile Blaga, a declarat astazi ca a preluat ministerul cu datorii de 10 ori mai mari ca la inceputul lui 2008, facturile neplatite ridicandu-se la peste
Miscarea surpriza a Elvetiei de saptamana aceasta de a deprecia francul elvetian a creat un moment de liniste pentru est-europeni in contextul crizei economice si ar putea juca un rol in
Cele doua camere ale Parlamentului au aprobat miercuri bugetul ministerului Educatiei, in care au fost redistribuite unele sume de la capitolul active fixe la cele de salarii, burse si finantarea de
Printr-o hotarare adoptata astazi Guvernul a alocat 182,93 de milioane de lei pentru sprijinirea sectorului vegetal din agricultura: cultivarea legumelor si fructelor, a plantelor medicinale,
Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian considera ca, in sapte ani, Romania va fi printre putinele tari din lume care va putea sa-si acopere consumul de energie electrica exclusiv din
Comisarul pentru afaceri economice, Joaquin Almunia, va prezenta, miercuri, 13 iunie, Raportul asupra finantelor publice in Uniunea Europeana, inclusiv in Romania, despre care a avertizat, in mai, ca
Camera de Comert Imobiliar a Romaniei considera ca obligativitatea celor care cumpara masini in leasing, de a achita impozitele aferente acestuia, in locul societatilor de leasing, potrivit noului
Autoritatile locale vor putea accesa fonduri europene de peste 160 milioane euro, pentru reabilitarea termica a cladirilor, in urmatorii sase ani, a declarat, intr-un interviu acordat NewsIn,
Cresterile importante de salarii din acest an, atat in sectorul public, cat si in sectorul privat, obtinute in unele situatii in urma grevelor sau amenintarilor cu miscari de protest, ar putea
Premierul, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat faptul ca Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de asigurari sociale pentru majorarea pensiilor in sistemul public dar si pentru
Oficialii Ministerului Transporturilor au gasit o cale de a scoate din faliment CFR SA, pe banii contribuabililor. Compania, care administreaza intreaga retea feroviara a tarii, are datorii de 1,2
Guvernul a avut joi o discutie privind rectificarea bugetara si resursele avute la dispozitie pentru suplimentarea fondurilor destinate unor domenii, a anuntat, la Palatul Victoria, primul-ministru
Lucrarile pentru constructia autostrazii Transilvania ar putea fi stopate daca autoritatile nu mai gasesc bani si constructorul american, firma Bechtel, nu va pasui statul. Suma necesara lucrarilor
Anuntul redeschiderii emisiunii de euroobligatiuni din acest an pentru inca 200-250 milioane euro semnaleaza ca deficitul bugetar ar putea sa depaseasca tinta propusa de Guvern, dar si lipsa unei
Decizia Executivului de a majora pensiile cu o luna mai devreme decat stabilise initial va avea efecte reduse asupra inflatiei, insa sporeste riscul adancirii in acest an a deficitului bugetar peste
Ratingul de tara al Romaniei este amenintat de practicarea de catre guvern a unor politici fiscale pro-ciclice, bazate pe cresterea cheltuielilor, care au dus la adancirea deficitului bugetar si la
Veniturile bugetului consolidat au crescut, in primele sapte luni din 2008, cu 35,35% fata de acelasi interval din anul trecut, pana la 90,64 miliarde lei (24,8 miliarde euro), datorita avansului
Exercitiul bugetar pentru primele trei luni ale acestui an avea un excedent intre 0,1 si 0,2% din produsul intern brut (PIB), din datele preliminare ale Ministerului Economiei si Finantelor, a
Preturile la energie electrica pentru populatie vor creste la 1 iulie, fiind putin probabil sa ramana la nivelul actual, a declarat joi vicepresedintele Autoritatii Nationale de Reglementate in
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca a doua rectificare bugetara din acest an ar putea avea loc in luna iulie, iar ministerele care vor primi bani sunt cel al Apararii,
Ministerul Transporturilor cauta solutii pentru finantarea Autostrazii Transilvania (Brasov - Bors) in afara bugetului de stat, avand in vedere problemele cu sumele pentru lucrari ce ar trebui sa fie
Propunerile privind cea de-a doua rectificare bugetara din acest an vor fi prezentate azi de ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, premierului Tariceanu, urmand ca rectificarea sa
Tinta de deficit bugetar de doua procente din Produsul Intern Brut pe care Romania si-a propus-o pentru 2009 va presupune emiterea de obligatiuni in valoare de 16 miliarde lei (5,2 miliarde dolari)
Guvernul a facut ieri a patra rectificare bugetara din acest an, pentru a plati pensiile si salariile bugetarilor din anumite sectoare, in contextul in care cheltuielile au urcat cu peste 37% in
Bugetul de stat a fost aprobat de reprezentantii comisiilor reunite de industrii si politica economica ale Camerei Deputatilor si Senatului cu 21 de voturi "pentru", 12 "impotriva" si 0 abtineri.
Potrivit Ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, bugetul Ministerului Educatiei reprezinta 6% din PIB, in conditiile in care bugetul a fost constituit pe un raport leu-euro de 4 la 1. Astfel,