BlackBerry a dezamagit o mare parte din cei 70 de milioane de ultilizatori, dupa caderile serviciilor internet, e-mail si mesagerie care au afectat intreaga lume, timp de trei zile.
Prim-ministrul Emil Boc sustine ca in coalitie nu s-a discutat nimic despre o eventuala majorare a salariilor incepand cu luna octombrie 2011. Premierul a precizat ca obiectivul este ca de la 1
Ministrul Finantelor crede ca discutia despre majorarea salariilor este prematura, prioritatea este rectificarea bugetara, conform NewsIn."E prematur sa discutam despre majorarea salariilor", a spus
Grecia, alaturi de alte state din sudul Europei, nu mai are nicio sansa de salvare, este de parere Varujan Pambuccian. In opinia acestuia, conducerea lumii va reveni unei noi generatii de "smecheri
Coalitia va decide vineri care este alegerea finala a datei pentru aderarea Romaniei la zona euro, miercuri liderii partidelor de guvernamant analizand variantele considerate cele mai convenabile
Programul de convergenta al Romaniei, care va ajunge pe masa Comisiei Europene, a fost aprobat de Executiv, in cadrul acestuia mentinandu-se anul 2015 ca data de adoptare a monedei euro, informeaza
Economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, a declarat miercuri ca, in opinia sa, o reducere a CAS va fi posibila la orizontul anului 2012, cu aproximativ 4-5 procente, mentionand ca exista "o serie de
Statul se pregateste sa vanda inca o parte din actiunile Petrom, cele 510 milioane de euro la cat este estimata participatia de 9,84% care va lua calea Bursei fiind de ajuns pentru a stabili un nou
Liderul deputatilor reprezentand minoritatile nationale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, dupa o discutie cu premierul Emil Boc, ca membrii grupului vor da un vot pozitiv Codului Muncii, in
Liderul de grup al deputatilor minoritatilor, Varujan Pambuccian, a afirmat ca se fac presiuni foarte puternice din partea bancilor si a Fondului Monetar International pentru modificarea
Liderul grupului minoritatilor, Varujan Pambuccian, a declarat ca pe langa variantele analiate in coalitie privind concediul maternal, exista si o propunere a FMI care prevede o indemnizatie intre
Deputatii au decis, luni, sa amane pentru joi votul final asupra OUG 50/2010 privind creditele, anterior reprezentantii opozitiei si o parte dintre parlamentarii minoritatilor anuntand ca nu sustin
Presedintele PSD Victor Ponta a facut, miercuri, de la Craiova, un apel catre parlamentarii PDL sa insuseasca votul social-democratilor cu privire la ordonanta de urgenta 50/2010, care
Votul asupra ordonantei de urgenta a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost amanat pentru sedinta Camerei Deputatilor de joi, relateaza Mediafax.Dupa dezbaterile
"Statele care vor supravietui ca democratii vor fi cele capabile nu sa ia investitiile altora ci rezidentele fiscale ale altora. Vom vedea in anii urmatori lucruri pe care acum ni le putem imagina cu
Comisia de Buget din Camera a adoptat modificarea articolului 89 din OUG 50 si a decis ca ANPC sa nu aiba dreptul sa ceara BNR suspendarea activitatii de creditare a unei banci comerciale si ca
Fondul Monetar International (FMI) a solicitat Guvernului ca durata concediului maternal sa fie redusa la un an, iar indemnizatia lunara sa fie cuprinsa intre 600 si 1.000 lei, au declarat surse
Liderul deputatilor minoritatilor Varujan Pambuccian a declarat, dupa o discutie a coalitiei cu presedintele Traian Basescu, ca un nou acord cu FMI, negociat in conditii mai calme, incepand cu luna
"O reducere a fiscalitatii in anul 2011 ar fi binevenita tinand cont ca in tarile din jurul nostru precum Bulgaria, Ungaria impozitul pe profit a fost redus la o cota de 10%. Motorul principal al
Romania nu poate avea crestere economica din propriile economii pentru ca nu le produce, a afirmat sambata Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politica monetara al guvernatorului BNR, potrivit
Personalul bugetar va fi reincadrat in 2011 cu salarizare egala pentru aceleasi functii, dar pornind de la baza din luna octombrie, iar in timp vor fi majorari salariale importante inclusiv in
Liderul deputatilor minoritatilor, Varujan Pambuccian, a precizat, marti, ca intalnirea dintre reprezentantii FMI si membrii coalitiei de guvernare a decurs "prost", oficialii Fondului neacceptand
Compania Intel, cel mai mare producator de microprocesoare din lume, cauta programatori in Romania pentru noul centru de dezvoltare de software care va fi deschis la Bucuresti.Intel va deschide
Masurile dure de austeritate, pentru respectarea acordului de finantare cu institutiile financiare internationale, au determinat mii de firme din Romania sa se transfere in Bulgaria, unde taxele mai
BCR se afla pe prima pozitie in topul bancilor cu cele mai multe credite neperformante, acestea reprezentand 14,7% din portofoli, urmata de Bancpost cu rate de neperformanta de 12,9%, si de
Statul a platit un miliard de lei in contul datoriilor catre furnizorii privati din sanatate, iar in perioada urmatoare Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Sanatatii vor asigura si restul
Bancherii insista ca Ordonanta privind creditele de consum sa fie clara si cu aplicabilitate fara echivoc, astfel incat sa nu creeze confuzii si probleme, chiar daca se va aplica si pentru
"Statele au fost dispuse sa faca sacrificii pentru a sprijini cu bani publici sectorul bancar. De la Statele Unite, unde sprijinul a fost iesit din comun de mare, pana la Romania. Prima transa de la
Bugetul general consolidat a inregistrat un deficit de 20 de miliarde de lei in primele sapte luni ale anului, echivalentul a 3,9% din PIB, dupa ce a urcat in luna iulie cu aproape doua miliarde de