Uniunea Europeana acorda sprijin nerambursabil de pana la 200.000 de euro pentru proiectele privind activitatile turistice din mediul rural.Finantarea europeana poate acoperi pana la 100% din
Casa Alba a marit luni cu 89 miliarde dolari estimarile privind deficitul bugetar din 2009, decizie ce reflecta recesiunea ce a cuprins SUA, valul de someri si sprijinul acordat companiilor ce se
Jucatorii autohtoni au intrat puternic la cumparare pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in aprilie, achizitiile acestora dublandu-se fata de luna precedenta, pana la 434,33 milioane lei (103,48
Microsoft a anuntat, luni, ca va recurge, pentru prima data in istoria grupului, la o emisiune de obligatiuni, pentru a finanta un program in valoare de 40 de miliarde de dolari destinat
Dupa sase luni in care imprumuturile au scazut drastic, bancheri, asteapta sa-i revina "apetitul" consumatorului autohton. Bancherii prevad ca, din aceasta luna pana la finele anului, creditarea
Declaratiile contradictorii ale oficialilor guvernamentali pe marginea masurilor fiscale ce vor fi adoptate in 2009 si 2010, precum si preconizata crestere a salariului minim au fost criticate ieri
Bursele americane au inchis sedinta de luni pe rosu, afectate de marcarile de profit ce au vizat mai ales titlurile din sectorul bancar, scrie AFP, potrivit Newsin.Conform datelor de la inchidere,
General Motors Corp. este tot mai aproape de intrarea in faliment, iar conducerea companiei analizeaza o astfel de posibilitate pentru fiecare din tarile unde are afaceri, a spus seful grupului auto,
Magistratii si aviatorii primesc la batranete cei mai multi bani dintre toti beneficiarii sistemului de pensii speciale, cu cate o pensie maxima ce trece de 31.000 de lei.Cea mai mare pensie speciala
China va intrece Statele Unite si va deveni "motorul" cresterii mondiale, Asia fiind prima regiune care va iesi din criza, dupa parerea miliardarului George Soros. Magnatul a declarat ca tendinta de
UE recomanda reducerea cu 70% a tarifelor de interconectare.Scaderea cu 70% a tarifelor de interconectare va reduce cu doua miliarde de euro costurile suportate de utilizatori, in urmatorii trei ani.
Rata anuala a inflatiei a coborat in aprilie in conformitate cu estimarile analistilor, pana la 6,45%, de la 6,71% in martie, pe fondul ieftinirii tarifelor la servicii si a stagnarii preturilor la
Plenul Senatului a adoptat luni, cu 72 de voturi pentru si o abtinere, Ordonanta de urgenta privind infiintarea Fondului Roman de Contragarantare, potrivit NewsIn.Legea merge la Camera Deputatilor,
Modelul de clasa compacta Volkswagen Golf n-a mai beneficiat de o versiune cabrio de la cea de-a patra generatie, Golf V fiind construit doar in variante hatchback si break. Constructorul german a
Testele de stres ale guvernului american, la care au fost supuse 19 banci mari, pentru a se vedea cum ar face fata unei incetiniri puternice a cresterii economice, par sa ajute deja bancile sa aiba
Ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a propus in cadrul Consiliului de Ministri pe probleme de tineret si sport, ce a avut loc luni, 11 mai 2009, la Bruxelles, un Plan de
Ministerul de finante se va confrunta cu o nevoie disperata de bani pana la finalul anului, deoarece, insumate, platile emisiunilor de titluri scadente in acest interval si deficitul bugetar estimat
"A lua o masina cu discount este un avantaj pe termen scurt. Daca o companie mentine pe termen lung politica discount-urilor pentru o marca, pretul de lista devine irelevant. Pretul la care se
Libra Bank a lansat cardul de debit Libra MasterCard Simple, in lei, destinat persoanelor fizice, pentru care acestea nu vor trebui sa plateasca mai multe tipuri de taxe si nici comision de retragere
Bank of America Corp, ce se afla sub presiunea autoritatilor americane pentru a strange capital, a vandut marti o participatie de 5,8% in China Construction Bank Corp pentru 7,3 miliarde dolari, au
Pentru ca dotarile sunt inferioare si puterea de cumparare mai scazuta, in Romania preturile vor fi mai mici. Daca multi dintre pasionatii marcii romanesti se asteptau la un model 4X4, Dacia a ales
Bursa de la Bucuresti deschide o noua sedinta pe rosu, piata afisand o scadere pe ansamblu cu 2,14%, in timp ce sectorul societatilor de investitii financiare (SIF) pierdea cel mai mult, 3,66%, in
Microsoft a lansat versiunea beta a Windows 7 Upgrade Advisor , o aplicatie distribuita gratuit care iti spune daca PC-ul tau este pregatit din mai multe puncte de vedere sa ruleze noul sistem de
Posta Romana, in colaborare cu firma Valutrans s.p.a., specializata in transferuri financiare, a lansat pentru romanii din Italia serviciul de transfer de bani Valutaris, prin intermediul caruia se
Mircea Geoana, liderul social democrat, a declarat marti ca Guvernul trebuie sa se pregateasca mai energic pentru etapa relansarii economiei. Liderul PSD a facut in acelasi timp apel catre BNR si
Clientii operatorului de telecomunicatii RCS & RDS pot plati facturile, incepand cu luna mai, si prin Banca Transilvania (BT), fie cu numerar, fie prin modalitati alternative de plata, precum
Companiile detinute in Romania de Vienna Insurance Group (VIG) au inregistrat in primul trimestru din 2009 o scadere cu 16,4% a primelor brute subcrise, la 167,83 milioane euro, conform datelor
Constructorul auto Ford Motor Co a anuntat astazi ca urmeaza sa vanda 300 milioane de actiuni ordinare. Compania va folosi o parte din fondurile obtinute pentru plata obligatiilor asigurarilor de
Depunerea de contestatii la licitatiile de achizitii publice a devenit un sport national, prin care diferite firme urmaresc doar sa impiedice castigatorul selectiei sa inceapa lucrarile si blocheaza
Blocajul din piata imobiliara i-a fortat pe dezvoltatori sa reduca preturile.Pretul apartamentelor noi a ajuns pana la 500-600 de euro/metrul patrat, plus TVA, in orasele cu mai putin de 200.000 de
In urma aplicarii impozitului forfetar, aproximativ 35% din microintreprinderile romanesti vor disparea de pe piata, a declarat marti presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului
GDF SUEZ Energy Romania, fosta Distrigaz Sud, ia in calcul posibile actiuni pentru a face economii, anuntand ca negociaza cu sindicatele in privinta numarului angajatilor si ca isi va reduce in 2009
Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat un depozit pe 12 luni in lei, cu dobanda fixa de 14% pe an, valabil pana la 30 iunie 2009, fara comision de retragere la scadenta, a anuntat, marti, banca
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat, marti, un curs de referinta de 4,1529 lei/euro, cu 0,07% mai scazut decat cel de luni, in conditiile in care, in primele tranzactii, leul si-a continuat
Tendinta de temperare a cresterii preturilor, vizibila si in aprilie, va continua in acest an, insa pentru ca inflatia sa coboare pana la finalul lui 2009 in interiorul intervalului tintit de BNR, de
Presedintele Institutului Bancar Roman, Petru Rares, a declarat marti, intr-o conferinta de presa sustinuta la Tg Mures, ca bancile practica un comision prea mare la retragerea de numerar prin
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va avea nevoie de mai mult capital, daca va trebui sa faca mai multe eforturi pentru a sustine economiile din Europa Centrala si de Est, a
Toate categoriile sociale din Romania vor fi obligate sa contribuie la sistemul public de pensii din 2010, inclusiv cele aproape 350.000 de persoane care lucreaza in domenii in care exista pensii
Miliardarul rus Oleg Deripaska, la un moment dat cel mai bogat om din Rusia, se pregateste sa-si cedeze imperiul din constructii, din cauza datoriilor mari, a informat marti Vedomosti, relateaza AFP,
Guvernul va evalua impactul impozitului minim asupra firmelor si va lua o decizie privind mentinerea acestuia in functie de evolutia economiei, a declarat, marti, premierul Emil Boc, aratand totodata
Fondul Monetar International (FMI) considera ca si in Europa ar trebui facute 'teste de stres' pentru banci, dupa modelul celor efectuate in Statele Unite, a declarat marti Marek Belka, director al
Economia romaneasca se va contracta cu 4,3% in 2009, pe fondul unui consum intern in scadere cu 2,3% si a investitiilor mai reduse cu 4%, in timp ce in 2010 Romania va avea o crestere economica de 1
Premierul Emil Boc a declarat marti ca Legea salarizarii unice va fi elaborata pana pe 30 iunie si a anuntat totodata ca Guvernul este pregatit sa isi asume raspunderea in Parlament pe acest proiect,
Directia Regim Permise si inmatriculari va atribui numere de inmatriculare cu trei cifre autoturismelor inregistrate Bucuresti, deoarece, in cel mult trei luni, combinatiile atribuite doar cu doua
Banca centrala "si-a facut datoria" prin reducerea dobanzii de politica monetara cu 0,5 puncte procentuale, insa dobanzile la credite nu vor cobori rapid, in prezent cererea din piata fiind
Premierul Emil Boc a declarat ca miercuri Comisia Europeana va declansa mecanismul de deficit excesiv impotriva Romaniei si a precizat ca vina este a fostului Guvern, care a lasat un deficit de 5.4%
Producatorul rus de automobile GAZ a confirmat astazi ca este interesat de crearea unei companii cu capital mixt impreuna cu firma canadiana Magna si cu Opel, in cazul in care Opel va fi preluat de
Indicele pentru increderea in mediul de afaceri din Romania a coborat la -15 puncte de la nivelul anterior de -8 puncte, potrivit unui sondaj al bancii Oesterreichische Kontrollbank (OeKB), care
Analistii grupului financiar Citi estimeaza ca leul se va aprecia treptat in 2009 si va fi cotat cu 3,95 lei/euro la sfarsitul anului, in conditiile in care cadrul macroeconomic s-a imbunatatit, ca
Presedintele Institutului Bancar Roman (IBR), Petru Rares, a declarat marti, intr-o conferinta de presa sustinuta la Targu Mures, ca pentru intreaga comunitate economica vor veni "vremuri grele", iar
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a anuntat, astazi, ca a retras autorizatiile de practicare a asigurarilor obligatorii de raspundere civila (RCA) pentru societatile Clal Romania Asigurari
Premierul Emil Boc spune ca Manualul de Achizitii publice, lansat marti de ANRMAP, se potriveste "ca o manusa" pe prioritatile pe care actualul Guvern le are si ca este util pentru autoritatile
Pentru a intelege de ce are de platit rata la o anumita dobanda si a fi sigur ca banca nu a strecurat vreo greseala in calcul, clientul poate efectua trei pasi simpli. Astfel, in functie de
Doar 20% din banii alocati pentru proiectele de infrastructura rutiera in perioada 2007-2008, respectiv un miliard de euro, au fost folositi pentru constructia efectiva de drumuri si autostrazi, a
Volksbank Romania a decis sa elimine comisionul de rezerva minima obligatorie, pe care il aplica pentru imprumuturi in cazul a aproximativ 14.000 de clienti, a anuntat marti banca, potrivit Newsin.
Pasajul Baneasa va fi circulabil pana la 1 decembrie, iar centura municipiului Ploiesti va fi gata in data de 15 noiembrie 2009, iar a declarat marti premierul Emil Boc, informeaza NewsIn."Lucrarile
Teoretic, e o regula de bun simt. Practic, e ceva extrem de obisnuiut, mai ales in aceasta perioada in care multi se asteapta sa fie concediati sau se afla in cautarea unor joburi mai bine platite.
Rusia si Japonia au incheiat marti acorduri in sectorul energetic si au promis sa analizeze toate mijloacele pentru rezolvarea diferendului lor teritorial, la incheierea vizitei premierului rus
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marti, ca in timpul vizitei la Washington a primit asigurari ca SUA sprijina proiectele energetice de interes pentru Romania, cum sunt Nabucco
Fondul Monetar International (FMI) a revizuit in scadere estimarile privind necesarul de finantare externa pentru o serie de tari din Europa Centrala si de Est, pe baza unei ameliorari a
Cursul leului s-a stabilizat in apropiere de 4,1550 lei/euro pe finalul sedintei valutare de marti, dupa ce in timpul zilei a oscilat intre 4,1510 si 4,1670 lei/euro, in ton cu evolutia celorlalte
Deficitul comercial al SUA s-a adancit in martie pentru prima data in ultimele opt luni, in contextul in care criza economica globala a dus la scaderea masiva a exporturilor, scrie Bloomberg, citat
Profitul SIF Banat-Crisana (SIF1) a scazut dramatic in primul trimestru al acestui an, cu 98%, pana la doar 68.900 lei (16.150 euro), comparativ cu rezultatul din perioada similara a anului 2008, in
Bursa de Valori a incheiat marti a doua sedinta de scaderi semnificative, cu un declin de 3,42% al celor mai lichide actiuni, iar SIF-urile s-au depreciat in medie cu 5,32%, dupa ce titlurile SIF
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) vor coopera pentru reformarea sistemelor de educatie si training, pentru a face fata provocarilor generate de criza economica, precum si altor provocari