SIF-urile au pierdut 5,32% la BVB

Marti, 12 Mai 2009, ora 18:10
960 citiri
SIF-urile au pierdut 5,32% la BVB

Bursa de Valori a incheiat marti a doua sedinta de scaderi semnificative, cu un declin de 3,42% al celor mai lichide actiuni, iar SIF-urile s-au depreciat in medie cu 5,32%, dupa ce titlurile SIF Banat-Crisana au tras puternic in jos indicele sectorului, potrivit NewsIn.

Lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti s-a comprimat cu 44,6%, in sedinta de luni, pana la 21,7 milioane lei (5,22 milioane euro), comparativ cu nivelul inregistrat luni, cand schimburile s-au ridicat la 39,23 milioane lei (9,44 milioane euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 3,42%, pana la 3.159,27 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 2,99%, pana la 2.058,12 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 5,32%, pana la 17.626,62 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 2,51%, ajungand la 6.541,08 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 4,00%, pana la 317,15 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 3,26%, pana la 455,81 puncte.

Bursele europene cresteau nesemnificativ la ora incheierii sedintei BVB.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 0,21%, pana la 4.444,85 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,83%, pana la 4.907,19 puncte.

Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, crestea cu 0,16%, pana la 3.253,71 puncte.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au tras cel mai puternic in jos sectorul SIF, dupa ce au afisat o scadere cu 6,38%, la 0,88 lei, in urma unor schimburi de 1,57 milioane lei.

Deprecierea actiunilor SIF 1 vine in contextul in care profitul companiei a scazut drastic in primul trimestru al anului, la doar 68.900 lei, dupa ce in perioada similara a anului trecut acesta fusese de 3,38 milioane lei.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au avut al doilea rulaj din piata, de 3,98 milioane lei, inregistrand totodata o depreciere cu 4,35%, la cotatia de 0,88 lei, in vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au pierdut 5,39%, pana la 0,79 lei, in urma unor schimburi de 2,48 milioane lei.

De asemenea, actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au ieftinit cu 5,99%, la 0,455 lei, pe fondul unei lichiditati de 1,66 milioane lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat cu 4,55%, pana la 0,63 lei, in urma unor tranzactii in valoare de 844.400 lei.

La nivelul sectorului bancar, actiunile BRD SocGen (BRD) au atras cel mai mare rulaj din piata, de 5,19 milioane lei, iar cotatia lor a coborat cu 2,96%, la 8,20 lei, in vreme ce titlurile Bancii Transilvania (TLV) au pierdut 3,7%, pana la 1,04 lei, in urma unor schimburi de 761.900 lei.

In sedinta de marti actiunile Erste Bank (EBS) au fost suspendate de la tranzactionare, pentru derularea adunarii actionarilor.

Pe sectiunea titlurilor energetice, actiunile Petrom (SNP) si-au conservat cel mai bine castigurile din ultimele zile, in raport cu celelalte titluri, afisand o corectie de numai 0,96%, pana la 0,206 lei, in urma unor schimburi de 1,31 milioane lei.

In schimb, actiunile Transgaz Medias (TGN) au pierdut 3,58%, ajungand la 156 lei, pe suportul unei lichiditati de 851.000 lei, iar titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au depreciat cu 7,69%, la 0,036 lei, pe fondul unor tranzactii de 314.200 lei.

#sifuri, #BVB, #tranzactii, #cotatii , #stiri BVB