Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până la 2,8%, arată cel mai nou
România a produs, în primele două luni ale acestui an, o cantitate de ţiţei de 449.400 de tone echivalent petrol (tep), cu 13.400 tep mai mică (-2,9%) faţă de cea din perioada similară din
Numarul prosumatorilor depaseste 110.000, iar puterea instalata era de peste 1.400 MW, la 31 decembrie 2023, inregistrandu-se o incetinire in ceea ce priveste numarul acestora in ultima luna a anului
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
Importurile de ţiţei ale României s-au ridicat, în perioada ianuarie-octombrie 2023, la 6,352 milioane tep, fiind cu 874.900 tep sub cele consemnate în primele zece luni din 2022 (-12,1%),
Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că instituția va aviza negativ în Consiliul Social și Economic
În septembrie 2023, a fost inaugurată porțiunea Nușfalău - Suplacu de Barcău de 13 kilometri a autostrăzii A3. Această lansare a propulsat România peste pragul de 1.000 km de căi rapide,
Cifrele Bugetului pentru anul 2024 relevă un optimism excesiv şi nejustificat al Guvernului privind nivelul veniturilor, ANAF propunându-şi să colecteze 30 de miliarde lei în plus anul viitor,
România a produs, în primele nouă luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 2,103 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 87.100 tep mai mică (-4%) faţă de cea din perioada similară a anului
România a produs, în primele opt luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 1,87 milioane tone echivalent petrol (tep), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Analizele Băncii Naţionale a României arată că este probabil să asistăm în perioada următoare la o creştere a numărului insolvenţelor, evoluţie ce ar fi în linie cu aşteptările la
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
România a produs, în primele şapte luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 1,636 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 73.700 tep mai mică (-4,3%) faţă de cea din perioada similară a
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, arată cel mai nou raport ”World Economic Outlook”, publicat marţi, 10
Premierul Ludovic Orban a anuntat ca obiectivul Guvernului este sa majoreze pensiile, dar aceasta majorare se va face pe baza unor analize extrem de serioase si a unor prognoze realizate de
Economistul sef al Fondului Monetar International spune ca perspectivele economiei mondiale s-au inrautatit, comparativ cu ultimele prognoze publicate in urma cu trei saptamani, iar lumea se poate
Fondul Monetar International (FMI) a revizuit in scadere semnificativa estimarile privind evolutia economiei romanesti in acest an, in contextul pandemiei de coronavirus, arata cel mai nou raport
Intr-un mediu de business in care niciun tipar nu mai functioneaza, iar prognozele sunt tot mai incerte, datele in timp real reprezinta singura resursa de adaptare.
XTB Romania a lansat la inceput de aprilie a doua editie anuala a XTB Trading Masterclass - "O noua ordine economica in 2020", un proiect educational online dedicat traderilor, la care au participat
Epidemia determinata de coronavirus ar putea avea efecte negative semnificative asupra economiilor din regiunea est-asiatica, efectele facandu-se deja simtite in domeniul transporturilor, al
Cursul de schimb euro/leu, unul dintre indicatorii extrem de sensibili ai dinamicii business-ului, ar putea depasi nivelul de 4,81 lei/euro in semestrul I din 2020 si 4,85 lei/euro in a doua parte a
Pretul de achizitie al carnii de porc, materia prima de baza pentru fabricarea Salamului de Sibiu, a crescut fata de anul trecut cu 15%, insa la raft pretul produsului a inregistrat un avans de sub
Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si-a redus semnificativ estimarile privind evolutia comertului mondial in acest an si a avertizat ca ar putea avea loc un declin chiar mai accentuat daca
Migratia da nastere unor preocupari legate de "exodul creierelor", al mainii de lucru calificate din tarile de origine, deoarece persoanele cu un nivel superior de educatie tind sa emigreze mai des