OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
Cazinourile au apărut în secolul al XVII-lea în Veneția, pe atunci o mare putere comercială, locuită de nobili și negustori cu averi colosale. Aceștia se întâlneau la saloane pentru a
Salariile din Romania au prezentat un trend ascendent inca de anul trecut. Astfel ca salariul minim brut pe economie a ajuns la suma de 2.230 incepand cu 1 ianuarie 2020, ceea ce inseamna 1.347 lei
A facut o avere de invidiat din tranzactii imobiliare in China, dar acum se arata speriat de modul in care lucrurile par sa fi scapat de sub control. Cel mai bogat chinez, miliardarul Wang Jianlin,
Analistii Berenberg au vesti bune pentru Romania. Din punct de vedere economic, tara noastra creste precum Fat-Frumos, dar prezinta riscuri majore in sistemul bancar, obligat acum sa evolueze intr-un
Deciziile prim-ministrului japonez Shinzo Abe de a influenta in mod dramatic masurile de stimul monetar, amanarea impozitarii suplimentare a consumului si declansarea alegerilor anticipate la
Economia Rusiei se indreapta catre colaps mai rapid decat Occidentul si chiar presedintele Vladimir Putin sunt pregatiti sa recunoasca. Iar vina pare sa ii apartina in exclusivitate liderului rus si
Piata aurului a scazut anul trecut cu 15%, la 3.756 tone, pe fondul retragerilor masive efectuate de investitori, insa cererea din partea consumatorilor de retail, pentru produse precum bijuterii,
Romania a fost "bombardata" in ultimele saptamani cu vesti bune, iar trendul pare sa continue si in urmatoarea perioada. Avem crestere economica in primele sase luni ale anului, scaderi de preturi si
Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a dat semnalul ca a facut destule pentru a ajuta la combaterea crizei datoriilor suverane si a dat de inteles ca nu va mai organiza o noua
Restantele la credite au ajuns la 5,1 miliarde euro, in ianuarie 2012, fata de 3,8 miliarde de euro, in aceasi luna a anului trecut. Sistemul bancar este sufocat de pierderi, ceea ce va duce la
Industria online, cu nisa social media, este una dintre zonele emergente in care merita sa investesti in Romania anului 2012, desi partea de media va avea de suferit, este de parere Dragos Stanca,
Maria Grapini, directorul companiei de textile Pasmatex, considera ca anul 2011 a fost un an "cu multa munca munca si cu profit putin". In opinia acesteia, anul 2012 va fi, pentru mediul de afaceri
Irina Schrotter priveste spre 2012 cu precautie si spune despre anul care urmeaza ca va fi unul crucial pentru Romania din punct de vedere economic, politic si international. Pentru anul viitor,
Situatia economica va fi si mai grea in 2012, cu un apetit scazut pentru consum dar si pentru investitii. Perspectiva este si mai sumbra daca luam in considerare situatia bancilor si disponibilitatea
Anul 2012 este unul decisiv pentru statele slab dezvoltate ale Europei, care vor fi lasate sa se desurce singure de catre marile puteri europene, crede omul de afaceri Vladimir Cohn.
Cunoscutul om de afaceri Marius Ghenea a facut pentru Business24 o radiografie a mediului de afaceri romanesc din 2011, cateva previziuni pentru 2012 si a spus ce masuri trebuie sa ia statul roman
A cucerit Africa, Europa si acum se muta in America de Sud. Banii nu sunt o problema pentru omul de afaceri Ovidiu Tender, care deschide companii in toate cele patru zari ale lumii. Investeste in
Economia Chinei incepe sa-si piarda din putere. Intreabarea pe care economistii internationali si-o pun este daca "superstarul economic mondial" isi va incetini treptat cresterea economica sau va
China, cu absenta protectiei pentru proprietatea intelectuala, a reusit sa dezvolte sectorul tehnologic aproape la fel de mult precum Statele Unite ale Americii, si a reusit sa faca acest lucru
Banca Comerciala Romana (BCR) a revizuit estimarea privind cresterea economica din 2011, de la 2% la 1,4%, se arata in raportul trimestrial "Romania - Anevoiosul drum spre o crestere mai stabila",
Premierul ungar Viktor Orban a avertizat vineri populatia ca asteptarea unui franc mai slab ar fi "o iluzie", iar partidul de guvernare va discuta in curand noi masuri pentru a ajuta persoanele care
Caderea spectaculoasa a burselor a insemnat pierderi grele pentru cine a investit, dar cine si-a pastrat banii si vrea sa-si incerce acum norocul are destule sanse sa se aleaga cu ceva profit
In 2011, preturile caselor depind foarte mult de ceea ce se va intampla din punct de vedere economic. Acestea vor avea un trend ascendent, in cazul in care economia isi revine, a declarat pentru 3
"Ca si lichiditate si capitalizare, deci adancimea pietei, BVB este undeva la jumatatea clasamentului, in urma unor burse din tari mai dezvoltate ca Romania, cum este Polonia, dar inaintea burselor
"Inca n-a fost niciun val de scaderi in imobiliare. Faptul ca s-a calmat putin piata imobiliara, in sensul ca nu se mai fac tranzactii, nu inseamna ca a fost un val de scaderi. Cred ca dupa un an si
Ambasadorul SUA la Bucuresti Mark Gitenstein declara, intr-un interviu acordat MEDIAFAX, ca in Romania coruptia este o problema si ca sunt momente in care Guvernul pare prea lent in a lua decizii
Criza e departe de a se fi terminat, iar dupa aceasta recesiune urmeaza o noua criza, atentioneaza Gunther Verheugen, vicepresedintele Comisiei Europene, comisar pentru Industrie si Intreprinderi