Rată anuală a inflației și-a mai diminuat creșterea în luna februarie 2024 la 7,23%, de la 7,41% în ianuarie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele
Noile previziuni ce urmează să fie publicate în martie de Banca Centrală Europeană privind inflaţia şi creşterea economică vor fi esenţiale pentru a decide când va începe scăderea
Banca Centrală Europeană va trebui să vadă dovada încetinirii salariilor în zona euro, înainte ca ratele dobânzilor să poată fi reduse, a afirmat Klaas Knot, membru al Consiliului
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
Ultimele datele compilate de Fondul Monetar Internațional arată că inflația scade mai repede decât era de așteptat în majoritatea regiunilor de pe glob, în pofida politicilor monetare
Necesarul brut de finanțare al României pentru anul 2024 va fi de 170 de miliarde de lei, reprezentând 9,9% din PIB, o scădere față de nivelul de 200 de miliarde de lei din 2023, arată un
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate vineri,
Banca Centrală a Turciei a majorat dobânda de politică monetară cu 500 puncte de bază, în linie cu estimările analiştilor, un semn că oficialii adoptă măsuri agresive pentru reducerea
Comisia Europeană a publicat miercuri, 15 noiembrie, o prognoză privind situația economică a României. Potrivit acesteia, creșterea PIB-ului real al României va încetini în 2023 până la 2
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Pe măsură ce se acumulează dovezi că activitatea economică globală încetinește, economiștii, piețele financiare și majoritatea băncilor centrale au ajuns la concluzia că nu mai sunt
Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei, a declarat miercuri, 12 octombrie, ca actuala inflatie se alimenteaza din propriul trecut, iar in perioada urmatoare ar trebui
Rata anuala a inflatiei in zona euro a fost de 1,3% in luna decembrie 2019, in crestere comparativ cu 1% in luna noiembrie, si de 1,6% in Uniunea Europeana, de asemenea in crestere comparativ cu 1,3%
Rata anuala a inflatiei a urcat la 4% in luna decembrie a acestui an, de la 3,8% in noiembrie, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 5,08%, cele nealimentare cu 3,31%, iar pretul
Rata anuala a inflatiei a urcat la 3,8% in luna noiembrie a acestui an, de la 3,4% in octombrie, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 4,9%, cele nealimentare cu 2,83%, iar
Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) a revizuit, in jos, estimarile privind cresterea economica pentru anul 2019, in vecinatatea inferioara a nivelului de 4,0%, fata de 5,5% cat estimase
Inflatia trebuie inteleasa ca o crestere generalizata a preturilor, insa este un indicator foarte important, deoarece, cu cat majorarea preturilor este mai mare, cu atat puterea de cumparare a
Recentele taxe si impozite, introduse sa "hraneasca" sistemul bugetar, au creat incertitudinii in ceea ce priveste vulnerabilitatea sistemului bancar vis-a-vis de sistemul fiscal.
Economia romaneasca isi va relua cresterea mai sustinuta, in perioada 2014-2016, cu un ritm apropiat de potential, fiind posibil un avans al Produsului Intern Brut, in medie, cu 2,7% anual, motorul
Preturile pentru paine si celelalte produsele alimentare vor stagna in cel mai fericit scenariu, la nivelul anului 2013, potrivit specialistilor consultati de Business24. Desi se prognozeaza o
Daca seceta din vara acestui an a reusit sa dea peste cap prognozele de inflatie ale Bancii Nationale a Romaniei, agricultura va juca un rol important si in atingerea tintei de inflatie din 2013.
Exporturile de carne de porc catre Rusia s-ar putea relua, dupa ce schimburile comerciale pe acest segment au fost intrerupte, pentru prima data, in 2003, din cauza pestei porcine. Principalul efect
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu sustine ca avem o consolidare a procesului de dezinflatie si ca Romania se apropie de tinta de inflatie de 3%.
Romania isi mentine palmaresul de lider in actuala tendinta de reducere a ratelor dobanzilor pe pietele emergente, se arata intr-un articol aparut joi in publicatia britanica Financial Times.
Economia Romaniei in 2012 va fi stabila, singurele riscuri provenind de la raspandirea crizei din alte parti ale lumii, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a
BNR a redus dobanda cheie la sedinta programata joi, pana la 5,75%, de la 6%. Banca centrala a luat aceasta decizie in ciuda riscurilor care s-ar rasfrange asupra leului. Moneda nationala s-ar putea
Ungaria a majorat rata dobanzii de politica monetara, marti, cu 50 de puncte de baza, pana la 7%. Tot luni, Suedia si-a redus dobanda de politica monetara cu 0,25% pana la 1,75 de procente, dupa ce
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a redus dobanda de politica monetara, de la 6,25%, pana la 6%, dupa 18 luni. Primul efect ar fi o relansare a consumului, sustine presedintele Asociatiei Romane a
Perspectivele arata consolidarea procesului de dezinflatie, dar si mentinerea incertitudinilor legate de evolutiile mediului extern, ale fluxurilor de capital, ale preturilor administrate, precum si
Banca Nationala a Romaniei (BNR) estimeaza ca rata inflatiei va reintra in intervalul tintit pana la sfarsitul acestui an si se va pastra si anul viitor in apropierea tintei, a declarat joi