Grecia si creditorii sai internationali sunt de acord ca tara isi va indeplini tintele fiscale in urmatorii ani si nu va inregistra deficit in 2018 si in 2019, a afirmat, luni, premierul Alexis Tsipras, la prezentarea strategiei pentru urmatorii patru ani, transmite Reuters.
Acesta a adaugat ca inca se negociaza restructurarea datoriilor Greciei dupa finalizarea programului de asistenta financiara. Desi economia elena este intr-o situatie mult mai buna decat la debutul crizei datoriilor, nivelul datoriei ramane nesustenabil, la aproximativ 180% din PIB, cel mai ridicat nivel din zona euro.
Comisia Europeana a anuntat sambata ca Grecia a ajuns la un acord cu creditorii sai internationali privind pachetul de reforme.
Atena urmeaza sa prezinte reformele la intalnirea Eurogrupului din 24 mai si sa le implementeze inaintea reuniunii din 21 iunie a ministrilor de Finante din zona euro.
Dupa opt ani in care a beneficiat de sprijin financiar international in valoare de 260 de miliarde de euro, Grecia spera sa puna capat celui de-al treilea program de asistenta financiara in data de 20 august 2018.
"Estimarile tuturor partilor indica indeplinirea tintelor fiscale in urmatorii ani. S-a confirmat ca nu va exista deficit fiscal in 2018 si in 2019", a declarat Tsipras.
Premierul elen, al carui mandat se incheie anul viitor, a reiterat ca Atena va majora asistenta sociala in 2019 si va reduce taxele in 2020, conform acordului incheiat cu creditorii internationali.... mai mult
Luni, 21 Mai 2018, ora 16:43
Grecia si creditorii sai internationali par sa se afle intr-un nou impas in privinta implementarii masurilor stabilite in cel de-al treilea acord bailout semnat intre cele doua parti, semnaleaza premierul Alexis Tsipras.
In cadrul unei intalniri cu reprezentantii partidului Syriza, premierul elen a mentionat ca ingerintele FMI si ale ministrului Finantelor din Germania, Wolfgang Schaeuble, i se par nelalocul lor si dincolo de limitele acordului cadru semnat cu ocazia acordarii imprumutului de 82 miliarde euro, informeaza Daily Sabah.
"Nu va mai jucati cu focul", a cerut premierul Greciei la doar o zi dupa ce delegatia elena si creditorii din zona euro nu au reusit sa ajunga la o intelegere pe tema deblocarii transelor din imprumut.
"Suntem gata sa discutam orice este inclus in acordul bailout, dar nu si chestiuni care depasesc cadrul legal al acestuia si par si lipsite de ratiune. Nu o sa luam in considerare cerinte care nu sunt sustinute de logica si de cifre", a precizat Alexis Tsipras.
Ultimele discutii purtate intre Atena si creditorii din zona euro se refera la politica fiscala pe care guvernul elen trebuie sa o implementeze in urmatorii 4 ani pentru a evita un faliment de tara sub presiunea datoriilor acumulate in ultimii 7 ani.
Negocierile vor fi reluate saptamana aceasta in capitala Greciei, de rezultatul acestora depinzand deblocarea celei de-a doua transe din imprumutul de 82 de miliarde euro acordat Greciei.
O eventuala blocare a programului... mai mult
Luni, 13 Februarie 2017, ora 15:33
Grecia pune din nou pe jar intreaga Europa, avand in vedere ca negocierile pentru deblocarea unei noi linii de finantare au ajuns intr-un punct mort.
Liderii de la Atena doreau sa ajunga la o intelgere preliminara cu creditorii internationali pana joi, cand ar fi trebuit sa aiba loc un summit extraordinar cu toti ministrii de Finante din zona euro.
Insa diferentele de opinii dintre cele doua parti au fost atat de mari incat discutiile care au avut loc marti seara au durat doar o jumatate de ora si nu s-a ajuns la un numitor comun, transmite The Greek Reporter.
Drept urmare, summitul de joi a fost anulat.
Grecia joaca iar periculos: Tsipras respinge noi masuri de austeritate
Pe de o parte, Fondul Monetar International (FMI) sustise teme ca planul de reforme al grecilor nu e suficient pentru a se ajunge la surplusul bugetar dorit pentru anul 2018, de 3,5% din PIB. In consecinta, cere masuri suplimentare care sa fie implementate in cazul in care se observa ca Grecia nu va ...citeste mai departe despre ""Copilul crizei" pune iar pe jar intreaga Europa: Negocierile cruciale legate de soarta Greciei au esuat" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 27 Aprilie 2016, ora 16:16
Seful Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, a respins informatiile publicate de Wikileaks, potrivit carora creditorul international ar fi vrut sa impinga Grecia catre incapacitate de plata pentru a forta luarea unei decizii la Atena.
"Este o absurditate", a mentionat Lagarde, transmite BBC.
"FMI conduce negocierile cu buna-credinta si nu prin amenintari. Nu vrem sa comunicam prin documente aparute pe surse", a continuat seful FMI.
Lagarde i-a adresat o scrisoare pe aceasta tema premierului elen, Alexis Tsipras, care a cerut, in weekend, explicatii Fondului Monetar International in legatura cu informatiile publicate de Wikileaks in legatura cu negocierile pentru salvarea Greciei.
Grecia, impinsa de FMI intr-o noua criza? Stenogramele care i-au infuriat pe oficialii de la Atena
In prezent, discutiile intre creditori si oficialii de la Atena sunt in impas, in special din cauza ...citeste mai departe despre "Vor creditorii sa impinga Grecia in prapastie? Ce spune sefa FMI" pe Ziare.com mai mult
Luni, 04 Aprilie 2016, ora 11:03
Negocierile dintre creditorii europeni ai Greciei si oficialii de la Atena sunt intr-un nou impas. Dupa 14 ore de discutii purtate in weekend, oficialii europeni au anuntat amanarea unei decizii in ceea ce priveste acordarea transei din al treilea pachet de asistenta financiara pentru Grecia.
Atena incearca se deblocheze 12 miliarde din imprumutul de 86 miliarde de euro negociat in vara acestui an.
10 miliarde de euro sunt destinate recapitalizarii sectorului bancar din tara, alte 2 miliarde urmand sa asigure cheltuielile curente ale guvernului, relateaza The Guardian.
Reforma blocata
Noul blocaj inregistrat intre guvernul Syriza si grupul creditorilor din zona euro e generat de refuzul Atenei de a modifica legislatia privind executarea silita a debitorilor care inregistreaza restante la plata creditelor.
O noua intalnire a ministrilor de Finante din tarile zonei euro a fost programata pentru marti, de rezultatul acesteia depinzand stabilitatea financiara de moment a Greciei.
Reforma legislatiei privind executarea silita a debitorilor este privita de oficialii de la Atena ca o masura care ar impinge tara intr-o zona de austeritate insuportabila pentru populatie.
Saptamana trecuta, Atena s-a confruntat cu prima greva generala declansata de sindicate in acest an, guvernului Syriza fiindu-i reprosata lipsa de opozitie in fata cererilor exprimate de creditori.
Odata cu anuntarea amanarii in luarea unei decizii, presedintele Eurogrupului, Jeroen... mai mult
Luni, 16 Noiembrie 2015, ora 14:22
2Guvernul de la Atena va face public proiectul de buget pe anul viitor, intr-o incercare de a demonstra creditorilor internationali ca, de aceasta data, elenii sunt decisi sa respecte conditiile negociate in cadrul celui de-al treilea program de asistenta financiara.
Proiectia bugetara demonstreaza ca economia Greciei va ramane in recesiune si in 2016, cresterea economica urmand sa apara abia peste doi ani, relateaza Reuters.
Durere si optimism
Dupa 6 luni de negocieri intense cu creditorii internatinali, Atena a reusit sa obtina o noua runda de finantare de 86 de miliarde de euro pentru a repune economia tarii pe picioare.
Conditiile impuse de creditorii Greciei din zona euro sunt insa mult mai stricte decat cele prevazute in memorandumurile anterioare, iar duritatea acestora va fi resimtita de populatia elena.
Guvernul Tsipras se apropie de prima verificare pe care reprezentantii CE si ai Bancii Centrale Europene o vor face in noiembrie pentru a analiza procesul de implementare a reformelor negociate.
De altfel, oficialii de la Atena nici nu au un spatiu de manevra foarte larg, deciziile guvernului fiind supuse unei stricte supravegheri a reprezentantilor tarilor creditoare.
In ciuda optimismului manifestat la Atena, unde guvernul Syriza spera ca recesiunea de anul viitor va fi indulcita de o crestere a veniturilor din turism, abia 2017 va reprezenta punctul de cotitura in evolutia economiei elene.
Sub presiunea datoriilor acumulate, economia... mai mult
Luni, 05 Octombrie 2015, ora 11:30
Ministrul de Finante francez Michel Sapin a indepartat ideea omologului sau german Wolfgang Schaeuble de a exclude temporar Grecia din zona euro, apreciind ca aceasta inseamna sa vorbim "de ceva care nu poate exista".
"Am reactionat foarte puternic la aceasta sugestie facuta de ministrul de Finante german Wolfgang Schaeuble. A vorbi de un Grexit temporar inseamna a vorbi de ceva ce nu poate exista. Fie lasam euro, fie ramanem. Daca exista o posibilitate de iesire temporara, orice uniune monetara este pusa sub semnul intrebarii", a afirmat Michel Sapin pentru saptamanalul grec To Vima.
"Un acord este un acord, trebuie respectat in toate componentele de catre toate partile", a explicat ministrul de Finante franceze. ...citeste mai departe despre "Tsipras si-a spalat pacatele in fata liderilor UE. Acum tunurile sunt pe ministrul german de Finante" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 19 Iulie 2015, ora 14:19
Soarta Greciei se negociaza si luni dimineata la Bruxelles. Ramane de vazut daca scenariul unui Grexit se adevereste sau creditorii internationali se inteleg cu Guvernul de la Atena pe un pachet de reforme, iar Grecia ramane in zona euro.
Dupa aproape zece ore de negocieri intense, ministrii de Finante din zona euro nu au ajuns sambata la un consens, insa au formulat un plan partial pe care Grecia ar trebui sa-l respecte daca vrea un nou imprumut.
Documentul contine masuri mai dure de austeritate decat cele propuse de premierul elen Alexis Tsipras. Intalnirea ministrilor de Finante a fost reluata duminica, iar discutiile au fost la fel de furtunoase si continua chiar si la aceasta ora.
Ulterior, liderii din zona euro s-au adunat la Bruxelles, intr-un efort de a gasi o solutie pentru salvarea Greciei de la colaps, in contextul in care summit-ul extins, la care ar fi trebuit sa participe toti sefii de stat si guvern din UE, nu doar cei din zona euro, inclusiv presedintele Klaus Iohannis, a fost anulat.
In timp ce presedintele francez Francois Hollande a venit increzator la reuniune, spunand ca spera sa se ajunga la un consens duminica seara, mesajul cancelarului german Angela Merkel a fost unul mai degraba dezarmant. "Am ramas fara cea mai de pret moneda, increderea. Nu vom ajunge la un acord cu orice pret", a spus Merkel.
Discutiile se poarta la Bruxelles cu un document de patru pagini pe masa, care contine propunerea ministrilor de Finante din eurogrup... mai mult
Luni, 13 Iulie 2015, ora 06:39
Noile incercari de a iesi din impasul negocierilor sterile duse intre oficialii eleni si tabara creditorilor din zona euro au adus in discutie posibilitatea organizarii unui referendum prin care populatia sa decida daca este de acord sa ramana in zona euro cu pretul reformelor dure.
Desi reprezentantii guvernului Syriza au fost cei care au marsat initial pe aceasta varianta, vestea ca ministrul de Finante german sustine propunerea i-a facut pe greci sa intoarca foaia. Guvernul de la Atena a retras de pe ordinea de zi propunerea de organizare a plebiscitului, relateaza Reuters.
Inca o incercare de compromis
Oficialii de la Atena au motivat decizia de a renunta la ideea organizarii unui referendum privind mentinerea sau nu a Greciei in zona euro prin sansa atingerii unui compromis cu creditorii pana la sfarsitul lunii.
"Suntem pe punctul de a ajunge la un compromis onorabil. Organizarea unui referendum nu intra in vederile noastre in acest moment", a explicat ministrul de Interne Nikos Voutsis la postul Mega TV.
"Ne grabim sa punem in practica toate lucrurile asupra carora s-a cazut de acord. Lucram cu deosebita atentie si determinare pentru a incheia intelegerea cu creditorii, in ciuda piedicilor puse de cei care vor sa submineze aceasta intelegere", a explicat si Nikos Pappas, unul dintre consilierii personali ai premierului Tsipras.
Obstacolele principale care stau in calea incheierii unui acord intre guvernul elen si creditorii sai din zona euro sunt... mai mult
Vineri, 15 Mai 2015, ora 07:56