Grecia, aproape de salvare, cu pretul taierii pensiilor

Vineri, 26 Iunie 2015, ora 17:35
5340 citiri
Grecia, aproape de salvare, cu pretul taierii pensiilor
Foto: Pixabay

In mod neasteptat, oficialii eleni si creditorii internationali ai tarii par acum mai aproape decat oricand de semnarea unui acord privind deblocarea ajutorului financiar si mentinerea Greciei in zona euro.

Noua evolutie in procesul de negocieri pare sa fi survenit dupa ce premierul grec Alexis Tsipras a inaintat pentru analiza un alt set de reforme in cursul acestei saptamani, arata portalul Yahoo Finance.

Pensiile, sacrificate

Guvernul de la Atena a acceptat sa reduca pensile pana la un nivel apropiat de cel solicitat de creditorii tarii, sustin surse din cadrul delegatilor prezente la negocieri.

Decizia a fost luata dupa ce Atena luase cu cateva zile in urma hotararea de a reduce cheltuielile bugetare cu 8 miliarde de euro si a stabilit sa introduca noi impozite pe perioada urmatorilor doi ani.

In cadrul intalnirilor anterioare, delegatii FMI si reprezentantii Germaniei le-au atras grecilor atentia ca introducerea unor noi impozite poate afecta cresterea economica.

Noile propuneri par sa stabileasca un numitor comun in discutiile dintre eleni si creditori, pe masura ce se asteapta ca italnirea de urgenta a ministrilor de Finante din zona euro, de maine, sa ofere verdictul final in criza datoriilor din Grecia.

Guvernul elen convenise deja sa reduca cu 0,25% pana la 0,5% valoarea punctului de pensie pe anul in curs si cu un procent pe anul viitor, insa noile propuneri par sa fi redus si mai mult diferenta dintre asteptarile creditorilor si oferta Atenei.

"Odata ce Grecia s-a pliat pe unele din cerintele creditorilor, diferenta pare acum si mai mica", a comentat Megan Greene, economist Manulife Asset Management.

Intalnirea decisiva

Alexis Tsipras a avut si o intalnire cu Angela Merkel si Francois Hollande inainte de demararea noii runde de negocieri cu creditorii.

Fara un acord care sa deblocheze transa de 7,2 miliarde de euro din ajutorul financiar, Grecia risca sa declare incapacitate de plata, neavand resursele financiare pentru a acoperi transa de 1,6 miliarde pe care o datoreaza FMI.

Varianta neatingerii unui acord cu creditori ar insemna falimentul Greciei, abandonul monedei euro, intrarea tarii intr-o lunga perioada de recesiune si dezechilibrarea pietelor financiare globale.

Confruntandu-se pe plan intern cu o serie de manifestatii prin care se cere inclusiv intreruperea negocierilor si iesirea din zona euro, oficialii de la Atena au recunoscut ca au in minte toate posibilitatile, inclusiv cea a falimentului Greciei.

Ceva mai multa speranta manifesta insa Jeroen Dijsselbloem, presedintele consilului de ministri de Finante.

"Trebuie neaparat sa ajungem la o intelegere maine", a declarat acesta, facand referire la timpul limita pe care Grecia il are la dispozitie in acest sens.

Banci golite, investitori pe fuga

Oamenii de afaceri din Grecia par sa fie fortati sa aleaga intre raul cel mai mic, dupa cum admite si Vasilis Korkidis, seful Confederatiei Comerciantilor si Intreprinzatorilor Eleni.

"Daca este sa ma intebati pe mine, prefer varianta ramanerii Greciei in zona euro, atata vreme cat exista si o viziune pentru cresterea economica", a explicat acesta.

Dijsselbloem se arata de acord in ceea ce priveste nevoia initierii unui program care sa repuna pe picioare Grecia, dar a aratat ca multi investitori au parasit deja tara, iar altii nu au incredere in actualul guvern.

Retragerile de capital din Grecia au atins cote nemaintalnite in ultima perioada, numai in ultima saptamana din banci fiind retrase 3,6 miliarde de euro.

Deja exista informatii conform carora presedintele Bancii Centrale Europene a aprobat suplimentarea rezervei de lichiditati acordata bancilor elene pentru a impiedica colapsul acestora.

#negocieri Grecie UE, #acord Grecia UE, #set reforme Grecia , #Grecia