Cum a ajuns Grecia pe marginea prapastiei

Dupa cheltuirea a peste 240 de miliarde de euro acordati in cadrul celor doua programe de asistenta financiara si cinci ani de austeritate, cu taieri salariale si reduceri de posturi, Grecia este in pragul unui dezastru economic iminent.

Ramasa fara rezervele financiare necesare pentru a-si plati transele imprumuturilor, tara a optat sa spuna NU unei oferte lansate de creditori, care prevedea o si mai mare inrautatire a conditiilor de trai.

Pentru o retrospectiva a dezastrului economiei elene privirea trebuie aruncata tocmai pana in anii '80, moment in care grecii au inceput sa se imprumute masiv, arata publicatia Business Insider.

Dependenta de credite

In urma cu trei decenii si jumatate, pe scena politica greaca existau doar doua formatiuni principale, care se succedau la guvernare: partidul de centru-stanga PASOK si liberalii moderati de centru-dreapta de la Noua Democratie.

Imprumuturile statului grec, initiate in prima jumatate a anilor '80, au fost mentinute in ciuda alternantei la putere a celor doua partide.

Pana la urma, politicienii din ambele tabere foloseau banii in acelasi scop: crearea de noi posturi administrative pentru clientela politica.

Acordarea unor salarii grase in sistemul bugetar a influentat in cele din urma piata muncii, nivelul salarial din sfera privata crescand apoi destul de rapid.

Ceea ce a fost privit cu ochi buni de catre salariatii eleni s-a dovedit o sperietoare pentru investitori care au concluzionat ca Grecia devine prea scumpa pentru a face afaceri.

In acelasi timp, contrabanda si evaziunea autohtona au inflorit nesperat de bine sub ochii ingaduitori ai autoritatilor.

In Grecia, de multe ori, practicantii unor profesii liberale, medici sau avocati, raporteaza venituri mai mici decat cele ale unui muncitor necalificat.

Cu totii in euro

In ciuda dificultatilor si instabilitatii financiare, Grecia a reusit, in 2001, sa se strecoare in randul tarilor care au adoptat moneda europeana.

Momentul a fost celebrat cu euforie in grupul tarilor din zona euro, tarile de pe continent vazand in noua moneda un rival al dolarului in tranzactiile globale.

Sosirea monedei euro in vechea Elada nu a facut decat sa creasca gradul de indatorare al tarii. Bancile franceze si germane au cumparat masiv obligatiuni ale statului elen, mult mai atractive in euro, o moneda ce nu risca sa se devalorizeze la fel de rapid ca drahma.

Privite retrospectiv, imprumuturile facute de Grecia dupa intrarea in zona euro au o dobanda ridicol de mica, aproape la fel ca cea practicata in cazul unor economii mult mai solide, Germania, de exemplu.

In octombrie 2009, dupa ce criza financiara i-a facut mult mai circumspecti pe investitori, guvernul elen a iesit la rampa pentru a anunta ca a falsificat datele financiare privind deficitul bugetar inca de la accederea in zona euro.

Intre timp, situatia se inrautatise constant, iar suma de 80 de miliarde de euro imprumutata de Grecia nu mai putea fi restituita.

Politica de austeritate

In 2010, cand perspectiva Greciei parea mult mai sumbra, tarile membre ale uniunii monetare si Fondul Monetar International au contribuit cu 110 miliarde de euro in cadrul primului program de asistenta financiara.

Creditorii au solicitat in schimb o reducere a cheltuielilor in sectorul bugetar, cel umflat serios de recompensele politice acordate cu 30 de ani in urma, o scadere a deficitului precum si o serie de masuri menite sa reduca birocratia si sa elimine coruptia din sistem.

Usurat de unele lesturi, angenajul economic din Grecia ar fi trebuit sa functioneze mai usor.

Din nefericire, politicile de austeritate impuse de creditorii internationali au subminat si cresterea economica a tarii, aceasta evoluand mult sub asteptarile tarilor din eurozona si ale expertilor FMI.

Grecia intrase deja intr-un cerc vicios, in care cheltuielile din sectorul public erau obligatorii, dar in acelasi timp scadeau performanta economica a tarii, ingreunand povara datoriei externe.

Legati de moneda unica

Daca ar fi avut in continuare drahma, Greciei i-ar fi fost simplu sa iasa din impas, folosind inacapacitatea de plata, restructurarea datoriei si inflatia pentru a depasi problema in doar cativa ani.

Legata insa de moneda comuna a zonei euro si aflata in imposibilitatea de a introduce in piata o noua masa monetara, Grecia a fost nevoita sa faca economii din fondurile salariale pentru a acoperi deficitul.

Masura este dureroasa si de durata. Intr-un fel, moneda euro, atat de ravnita, a prelungit agonia grecilor.

La mana contribuabililor

Prin 2012 se observa deja ca prima linie de asistenta financiara nu isi facea efectul. Fara sa tina seama de gradul superior de indatorare deja atins de Grecia, creditorii internationali au lansat un al doilea program de asistenta financiara, de aceasta data direct din banii contribuabililor europeni.

Masura a starnit insa dezbateri publice aprinse si oprobiul alegatorilor din Germania, Olanda, Austria si Finlanda.

Cu toate acestea, pentru o perioada, noua linie de asistenta financiara parea sa dea rezultatele asteptate. Guvernul elen condus de premierul Antonis Samaris, chiar si cu o reducere de 25% a PIB-ului tarii, parea sa fi intrat pe un trend descendent.

O parte din reforme au fost implementate, altele s-au dovedit a nu avea efect, dar economia elena dadea semne de revenire.

Sansa ratata

Cu toate acestea, in septembrie 2014, cu doar cateva luni inainte de tragerea ultimei transe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenta financiara, Samaras a luat decizia de a forta lucrurile, revenind pe piata de obligatiuni cu noi titluri emise de guvernul de la Atena.

Aceasta in ciuda faptului ca, din ianuarie 2015, tara ar fi urmat sa intre intr-un regim de administrare mult mai relaxat, in afara controlului strict exercitat de creditori.

Practic, fostul prim-ministru s-a impotmolit chiar la mal, tragand dupa el in jos toata economia si declansand o serie de evenimente care au culminat cu organizarea alegerilor anticipate in ianuarie 2015.

Alegatorii si-au pus sperantele in promisiunea electorala anti-austeritate lansata de Syriza, oferindu-i lui Alexis Tsipras si membrilor partidului sau sansa de a se instala in fruntea guvernului.

Din nefericire, nici noii guvernanti nu au reusit sa ajunga la un consens cu creditorii, inregistrand, timp de 6 luni, 13 runde de negocieri sterile, ratand sansa de a debloca cele 7,2 miliarde euro si, odata cu aceata, si pe cea de a ramane in zona euro.