România continuă să fie pe primul loc în UE când vine vorba despre inflație. Un bun exemplu în acest sens reprezintă tarifele din stațiuni, stabilite de hotelieri. Față de anul trecut,
Reducerile făcute de magazine de Black Friday au făcut ca românii să cumpere mai multe produse ca niciodată anul acesta. Cel mai mare retailer din România a avut vânzări de peste 640 de
Daca nu esti deci inca unde sa mergi in vacanta in acest an, dar iti doresti totusi un concediu la Marea Neagra, ei bine si in acest an Bulgaria si Romania a intrat in competitie pentru atragerea
Cand urmeaza sa pleci in concediu la mare alaturi de cei mici, este important sa alegi o destinatie potrivita pentru toata lumea – atat pentru adulti, cat si pentru copii.
S-a terminat vara și nu ai fost la mare? Dacă nu ai fost anul ăsta, e clar că n-ai fost nici în 2020. Nu ți-e dor să te plimbi pe plajă, să simți nisipul sub tălpile goale, să te scufunzi
Vară, soare, concediile sunt în toi iar litoralul românesc iți stă la dispoziție în vârf de sezon. Astfel că, un sejur pe litoral pornește de la circa 3.000 de lei și poate ajunge până
Cea mai cautata destinatie de vacanta din Romania in aceasta perioada este litoralul romanesc, in special statiunile Mamaia si Eforie Nord, unde preturile cresc de la 1 iulie si cu 40%. Lucian
Tot mai multe persoane doresc sa renunte la confortul oferit de hoteluri si pensiuni si sa petreaca timpul cat mai aproape de natura. Tocmai de aceea a crescut considerabil, in ultimii ani, numarul
Incepe programul Litoralul pentru toti, care se desfasoara de vineri pana pe 20 iunie. Peste 50 de hoteluri din toate statiunile de pe litoral sunt inscrise in program, tarifele pornind de la 40 de
Programul "Litoralul pentru toti" incepe din weekendul 22-23 mai si va dura pana dupa jumatatea lunii iunie. Daca sunteti in cautare de oferte pentru cazare ieftina, aveti toate sansele sa le gasiti
Preturile reale pentru serviciile de pe litoralul romanesc ar trebui sa fie cele pe care le obtinem atunci cand cumparam o oferta "early booking" cu reducere de 50%, sunt de parere specialistii in
Turismul pare sa o fi luat-o din loc in aceasta luna, iar increderea hotelierilor in rezervari si-a mai revenit, astfel ca, iulie pare din nou o luna a concediilor, iar august va fi si mai buna daca
Preturile ajung la 70 de euro pe noapte la un hotel de trei stele, in Mamaia, in regim de all inclusive, pentru luna iunie, in timp ce la un hotel tot de trei stele din Bulgaria, la Nisipurile de Aur
Preturile in cea mai cautata statiune de la malul Marii Negre din Romania, Mamaia, variaza, in medie, de la 30 de euro/noapte de persoana la un hotel de 3 stele, la 120 de euro, pentru unul de cinci
Dupa relaxarea masurilor pentru impiedicarea raspandirea coronavirusului, romanii au inceput sa isi faca rezervari pentru vacante, dar gradul de ocupare nu se compara cu alti ani. In aceste conditii,
Toamna obisnuieste sa vina cu proiecte noi sau modificari in joburile romanilor, dar nostalgia isi face simtita prezenta si cere dreptul la cateva zile de plimbari in afara oraselor pentru a admira
Hotelierii anunta ca de luni, 1 iulie, cazarea pe litoralul romanesc se va scumpi cu pana la 20%. De vina, sustin intreprinzatorii din turism, ar fi chiar turistii romani, care se ingramadesc la mare
Romanii au ales sa-si petreaca vacanta de Paste si de 1 Mai in Bucovina, Maramures si statiunile de pe Valea Prahovei, dar si pe litoralul romanesc si in Delta Dunarii, insa nu au fost ocolite nici
Cererea pentru sejururi in programul 'Litoralul pentru toti', care se deruleaza in luna septembrie, este mai mare anul acesta cu 140% fata de cea inregistrata anul trecut datorita voucherelor de
Romanii prefera sa mearga in vacanta cu zboruri charter, 35% din rezervarile pentru vara 2018 fiind realizate pentru pachete cu avionul. Unu din trei turisti alege sejururi cu avionul datorita
Turismul romanesc este in crestere cu aproximativ 10% in 2017, conform datelor oficiale, iar numarul total al turistilor care aleg destinatii din Romania se estimeaza ca va depasi in acest an 12
Vacanta de vara umple litoralul de turisti, iar printre acestia sunt multi cei care cauta servicii de inchirieri auto in Constanta pentru a putea explora toate punctele de interes in ritmul propriu.
Patronul terasei din Mamaia, care la sfarsitul saptamanii trecute a incercat sa impiedice un control al comisarilor de la Protectia Consumatorilor, a fost amendat cu 42.000 de lei.
Targul de Turism al Romaniei (TTR) de la Romexpo va conduce vizitatorii de joi pana duminica in lumea fascinanta a calatoriilor pentru care tour-operatorii vin cu mii de oferte la preturi speciale.
Vacanta de vara se apropie, asa ca multi romani deja incep sa isi faca planuri de concediu. Pana atunci, sa nu uitam de minivacanta de Pasti si cea de 1 mai (care anul acesta se suprapun), asa ca o