Informațiile privind prețurile locuințelor și nivelul chiriilor în trimestrul 4 din 2023 din Uniunea Europeană au fost publicate de către Eurostat. În unele țări, precum Ungaria, Austria,
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus impunerea de taxe vamale la cerealele importate din Rusia, care sunt in prezent scutite, spre nemultumirea fermierilor din UE, transmite
România se află pe locul 3 într-un top al țărilor care întrunesc cele mai bune condiții de viață pentru nomazii digitali, de la viteaza internetului și până la costul vieții.
Averea mediană pe adult din România este de 21.545 dolari, sumă ce plasează țara noastră pe locul 29 din 39 de state cuprinse în ediția 2023 a UBS Global Wealth Report, conținând date
În rândul principalelor țări din Europa de Sud-Est, România și Bulgaria sunt singurele care au înregistrat balanțe comerciale negative în primele opt luni ale anului în curs.
Muncitorii la negru reprezintă unul dintre cele 6 grupuri vulnerabile din țara noastră identificate într-un studiu realizat de o platformă de creditare non-bancară din România. Studiul arată
Romania se afla printre statele membre UE cu cele mai mari cresteri in moneda nationala la electricitate, arata datele publicate luni, 31 octombrie, de catre Oficiul European de Statistica (Eurostat).
Cotatia barilului de petrolul a scazut luni cu aproximativ 20%, ajungand la cel mai redus nivel din martie 1999, deoarece pandemia de coronavirus (Covid-19) a sporit incertitudinile privind piata
Competita The Tree of the Year in Europe si-a desemnat castigatorul, dupa ce peste 47.000 de oameni si-au exprimat aprecierea fata de un pin de 350 de ani din Cehia, ce poarta numele "Gardianul
Orchestra si Corul Filarmonicii "George Enescu" va propun, in cadrul stagiunii simfonice online, "Un recviem german" de Johannes Brahms (1833-1897), joi, 16 aprilie 2020, de la ora 19:00. Lucrarea
Un brad argintiu din Romania are sanse sa devina copacul anului in Europa, dupa ce fotograful Paul Bordas i-a surprins maretia si l-a propus pentru nominalizare la titlul The Tree of The Year in
Statele membre ale Uniunii Europene au exportat anul trecut 105.000 viori, in valoare de 23,3 milioane de euro, iar Romania este cel mai mare exportator de viori al UE in restul lumii, arata datele
Ca urmare a studiului GLAMI Fashion (Re) search, disponibil pe www.fashion-research.ro, GLAMI Romania lanseaza un ghid al materialelor, incluzand materialele sustenabile, disponibil pe platforma
Cea de-a III-a editie a Concursului International de DUO Suzana Szorenyi, un eveniment artistic care pune in valoare DUO-ul pianistic si care, anul acesta, comemoreaza 90 de ani de la nasterea
5 to go a fost nominalizat in cadrul The European Coffee Awards, premii de prestigiu ale industriei cafelei si ale segmentului "to go" din Europa si Orientul Mijlociu. Astfel, in premiera, un brand
Autoritatile de la Sofia au inceput constructia interconectorului de gaze IGB, care va face legatura intre Bulgaria si Grecia, un proiect de 240 de milioane de euro (268 de milioane de dolari), menit
Politia ceha recomanda punerea sub acuzare a premierului, miliardarul Andrej Babis, pentru implicarea sa intr-o frauda cu subventii europene in valoare de doua milioane de euro, a anuntat miercuri un
Infiintarea unei armate unice europene este un subiect strategic care ar trebui abordat in perspectiva posibilei destramari a NATO prin plecarea SUA, spune Hari Bucur-Marcu, expert in securitate
Eugen Orlando Teodorovici ii raspunde in sfarsit senatorului PNL Florin Citu, care in ultimele doua saptamani a afirmat ca ministrul Finantelor are legaturi financiare cu Rusia.
Statele Unite si China au continuat in 2018 sa fie principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene, inaintea Elvetiei, Rusiei, Turciei si Japoniei, arata datele publicate miercuri de Oficiul
Renumita publicatie de profil economic a anuntat topul incasarilor jucatoarelor de tenis din acest an, in care a fost inclusa si Simona Halep, ocupanta locului 2 WTA.
Asociatia Patronala a Hotelurilor si Restaurantelor din Romania (HORA) propune modificarea legislatiei privind veniturile obtinute sub forma de bacsis, solicitand ca acestea sa fie evidentiate
Peste 9,2 milioane de turisti straini au vizitat anul trecut Bulgaria (tara a carei populatie este de aproximativ sapte milioane), o crestere de 4,4% fata de 2017, conform datelor Institutului
Uniunea Europeana este un importator net de jucarii din restul lumii in conditiile in care, in 2017, a importat jucarii in valoare de aproape 7,4 miliarde euro si a exportat jucarii in valoare de
Hackerii responsabile de atacurile cibernetice de anul trecut care au vizat Ministerul de Externe de la Praga ar avea legaturi cu agentiile de spionaj din Rusia, spun
Topul celor mai bune scoli europene de afaceri a ramas aproape neschimbat fata de anul trecut, London Business School (LSB) fiind numarul unu pentru al cincilea an consecutiv, conform clasamentului
Finlanda, Norvegia si Islanda sunt cele mai sigure tari pentru calatorii, in timp ce tari ca Libia, Afganistan si Somalia sunt cele mai periculoase locuri din lume, potrivit Travel Risk Map 2019, un
Grupul rus Gazprom a exportat spre Romania o cantitate de 917 milioane metri cubi de gaze naturale, in primele noua luni ale acestui an, in crestere cu 32% comparativ cu cele 690 milioane metri cubi
Romania ocupa locul 52 in topul celor mai competitive 140 de state din lume, in timp ce liderii mondiali sunt SUA, Singapore si Germania, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF).