Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cat de competitiva e Romania: Avem printre cei mai buni IT-isti, dar cele mai slabe sisteme financiar si de sanatate

Cat de competitiva e Romania: Avem printre cei mai buni IT-isti, dar cele mai slabe sisteme financiar si de sanatate


Romania ocupa locul 52 in topul celor mai competitive 140 de state din lume, in timp ce liderii mondiali sunt SUA, Singapore si Germania, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF).

Anul trecut, Elvetia s-a situat pe primul loc, pentru al noualea an consecutiv, dar clasamentul pe 2018 se bazeaza pe o metodologie diferita. Anul acesta, metodologia reflecta mai bine viitoarea disponibilitate pentru concurenta, cum ar fi cultura antreprenoriala, generarea ideilor si numarul de afaceri care revolutioneaza pietele, se arata in raport, transmite Reuters.

In 2017, Romania ocupa locul 52 in topul celor mai competitive 135 de state din lume. Conform WEF, competitivitatea este definita ca un set de institutii, politici si factori care determina nivelul productivitatii.

Printre cele mai competitive state din lume se numara Elvetia (locul 4), Japonia (5), Olanda (6), Hong Kong (7), Marea Britanie (8), Suedia (9) si Danemarca (10) . La coada clasamentului se regasesc Haiti (138 de puncte), Yemen (139) si Ciad (140).

Scorul general obtinut de Romania este de 63,5 puncte din 100. Inaintea Romaniei se afla state precum Cehia (locul 29), Estonia (32), Slovenia (35), Polonia (37), Lituania (40), Slovacia (41), Letonia (42), Rusia (43), Ungaria (48) si Bulgaria (51) . Romania devanseaza insa tari precum Grecia (57 puncte), Croatia (68), Albania (76) si Republica Moldova (88).

Conform WEF, este prea devreme de evaluat cum vor afecta politicile comerciale ale administratiei Trump pozitia SUA in clasamentul competitivitatii.

"Desi este prea devreme ca efectele acestor politici sa fie incluse in raport, ne asteptam ca tensiunile comerciale cu China si alti parteneri comerciali sa aiba un impact negativ asupra competitivitatii SUA in viitor, daca aceste evolutii vor continua. Economiile deschise sunt mult mai competitive", a afirmat directorul general al Forumului Economic Mondial, Saadia Zahidi.

Potrivit autorilor raportului, Romania are scoruri mici la indicatorii privind: sistemul financiar (unde se claseaza pe locul 101 in lume, cu 51,9 puncte), sanatatea (locul 72 in lume, cu 79,8 puncte), competente (locul 69 mondial, cu 61,8 puncte), dinamismul afacerilor (locul 64, cu 60,1 puncte), inovatii (locul 57, cu 39,6 puncte), piata fortei de munca (locul 56, cu 60,7 puncte), infrastructura (locul 55, cu 71,2 puncte), stabilitate macroeconomica (locul 53, cu 89,2 puncte).

In schimb, Romania se claseaza cel mai bine la capitolul adoptarea ICT (Tehnologia Informatiei si a Comunicatiilor), unde ocupa locul 36 in lume (67,1 puncte), marimea pietei, locul 41 (64,7 puncte) si institutii - locul 46 (58,1 puncte) .

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2433 ori
Citeste mai multe desprecompetitivitate romania