Mai mulți senatori și deputați din Brașov au susținut, în Parlamentul României, un proiect prin care persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în orașe poluate, ori au depus muncă
Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical a transmis miercuri, despre proiectului de Lege adoptat de Guvern privind reforma sistemului public de pensii, că îi sancţionează pe
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Politica fiscal-bugetară va continua în direcţia majorării taxelor şi în anii următori, alte schimbări majore fiind de aşteptat în 2025, anul postelectoral, consideră consultanţii unei
Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii şi persoane fizice şi, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investiţiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare
Guvernul urmeaza sa aprobe in sedinta de miercuri proiectul de lege privind unele masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare in sistemul
Presedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, vineri, ca pensiile parlamentarilor si primarilor vor fi taiate in acest an, posibil chiar in actuala sesiune, existand "vointa politica" in acest sens.
Pensiile alesilor locali intra in vigoare de la 1 ianuarie 2021, daca nu va fi promovat un act normativ care sa amane cu inca un an prevederea legislativa. In absenta unui Guvern cu puteri depline,
Autostrada care ar urma sa lege Ploiestiul de Siret este inclusa in propunerea PNL pentru Planul National de Redresare si Rezilienta, bazat pe fonduri europene.
Romania are la anumite categorii de impozite printre cele mai mici rate, iar din acest punct de vedere, capitalul intern este prost investit. Din acest motiv, economistul sef al BNR, Valentin Lazea,
Proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale, care urmeaza sa fie aprobat miercuri de Camera Deputatilor, va fi supus votului si in plenul reunit al Parlamentului de joi, pentru ca se
Plenul Camerei Deputatilor a dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea
Ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca, afirma, pe pagina sa de Facebook, ca ministerul a demarat, cu acordul premierului Ludovic Orban, un proces de analiza a solutiilor legislative prin care
Deputatii au votat pentru eliminarea pensiilor speciale: Au fost 247 de voturi "pentru" si 21 de abtineri. Camera Deputatilor este for decizional pe acest proiect, asa ca legea merge la Cotroceni,
Opera din Paris si-a redeschis portile pentru public sambata seara pe muzica lui Jacques Offenbach din "Povestirile lui Hoffmann", dupa o greva istorica contra reformei pensiilor, insa sindicalistii
Sistemul pensiilor de stat din Romania are nevoie de o reforma totala, centrata pe contributii si pe fonduri private, pentru a deveni sustenabil, a declarat ministrul de Finante, Florin Citu, intr-un
Guvernul ar urma sa aprobe in sedinta de miercuri proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor si proiectul de lege privind modificarea OUG 114, potrivit unor surse guvernamentale.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, ca in proiectul de buget pe anul viitor au fost prevazute sumele necesare pentru marirea pensiilor de la 1 septembrie, potrivit legii pensiilor, dar si
Camera Deputatilor dezbate, miercuri, in calitate de for decizional, proiectul USR pentru abrogarea anumitor categorii de pensii speciale, a anuntat deputatul Claudiu Nasui.
Nicolae Ciuca sustine ca Ministerul Apararii a demarat, cu acordul premierului Ludovic Orban, un proces de analiza a solutiilor legislative prin care sa fie eliminate inechitatile in calculul
Judecatorii Curtii Constitutionale, membrii Curtii de Conturi, ai Corpului diplomatic, personalul auxiliar din instantele judecatoresti, militarii, politistii, functionarii publici cu statut special
Masura impozitarii pensiilor speciale nu fost inclusa in proiectul de ordonanta privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, publicat marti pe site-ul Ministerului Finantelor, pentru ca
Initiativa legislativa, depusa la Senat de un grup de senatori PSD, prin care copiii majori ar putea fi obligati sa plateasca pensie de intretinere parintilor care necesita sprijin material, inseamna
Legea pensiilor, reexaminata dupa ce a fost declarata partial neconstitutionala de catre CCR, a trecut de Camera Deputatilor, for decizional. Au fost 197 voturi pentru, niciun vot impotriva si 70 de
Alegatorii din Elvetia au aprobat duminica prin referendum un proiect de lege care prevede reformarea sistemului de taxe pentru companii, evitand ceea ce ministrul elvetian de Finante a calificat
Coalitia PSD-ALDE din conducerea Camerei Deputatilor refuza sa introduca in dezbaterea deputatilor proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale initiat de parlamentarii Uniunii Salvati
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea bugetului pe 2019, insa a criticat dur guvernarea PSD-ALDE pentru ca a nu a modificat proiectul, desi el l-a retrimis in Parlament semnaland