Sindicaliștii critică reforma pensiilor: ”Sancționează salariații activi. Vom sesiza Comisia Europeană”

Miercuri, 15 Noiembrie 2023, ora 11:31
0 citiri
Sindicaliștii critică reforma pensiilor: ”Sancționează salariații activi. Vom sesiza Comisia Europeană”
Vârstnic pe o bancă FOTO Unsplash

Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical a transmis miercuri, despre proiectului de Lege adoptat de Guvern privind reforma sistemului public de pensii, că îi sancţionează pe salariaţii activi şi că vor sesiza Comisia Europeană asupra incertitudinilor pe care le aduce această lege.

Blocul Naţional Sindical a organizat miercuri o conferinţă de presă, pe tema proiectului de Lege adoptat de Guvernul României privind reforma sistemului public de pensii.

”Am prezentat principalele probleme pe care le va aduce proiectul de lege, odată intrat în vigoare. Milioane de români vor fi afectaţi direct. De asemenea, am prezentat şi principalele soluţii pentru îndreptarea acestor erori”, arată BNS.

Dumitru Costin, preşedinte BNS, a declarat că ”este o lege care îi sancţionează pe salariaţii activi”.

”Vom sesiza Comisia Europeană în România asupra incertitudinilor pe care le aduce această lege. Am sesizat deja comisarul european pentru muncă! Singurii care beneficiază, pe termen scurt, de acest proiect sunt actualii pensionari aflaţi în plată. Nu pare să fie soluţia pe care o aşteptau lucrătorii din România! Pregătiţi-vă că în 2030 va fi crescută din nou vârsta de pensionare aşa cum arată lucrurile, odată cu adoptarea proiectului”, a menţionat Costin.

Conferinţa a avut loc la sediul organizaţiei şi a fost susţinută de preşedintele BNS, Dumitru Costin, şi de vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.

...citeste mai departe despre "Sindicaliștii critică reforma pensiilor: ”Sancționează salariații activi. Vom sesiza Comisia Europeană”" pe Ziare.com

#reforma pensii, #sindicalisti, #Comisia Europeana , #Stiri Pensii