Inca o saptamana, scotienii vor fierbe la foc mic in cadrul campaniei pentru referendumul care are ca tema separarea tarii de Marea Britanie sau ramanerea in cadrul Regatului Unit. Dupa aflarea rezultatului referendumului din 18 septembrie, nu este exclus ca acest clocot sa se reverse si spre tarmurile Tamisei, unde prim-ministrul David Cameron isi joaca soarta politica in functie de pierderea sau pastrarea ultimei redute a fostului Imperiu Britanic.
Mizele jocului din spatele independentei Scotiei sunt insa mult mai mari decat se vede la o prima vedere. Balanta politica existenta in acest moement in Marea Britanie ar putea fi modificata radical odata cu disparitia unei majoritati laburiste cu fieful in taramurile muntoase ale Scotiei, lasand restul Marii Britanii in mana conservatorilor. Iar asta ar putea da startul iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, se arata intr-o analiza Reuters.
Adeptii independentei, mai bine organizati
Scotia nu a mai cunoscut o independenta totala din 1707, insa curentul nationalist puternic nu a disparut niciodata din inima scotienilor. Acest lucru poate explica si de ce adeptii independentei statului s-au dovedit de la inceputul acestei campanii mult mai bine organizati decat promotorii unionismului. Pana si vocile politice marcante ale scotienilor Gordon Brown si Alistair Darling, fost prim-ministru, respectiv ministru de finante al Marii Britanii s-au facut auzite la unison destul de tarziu in campania pentru mentinerea... mai mult
Joi, 11 Septembrie 2014, ora 16:10
Rata somajului va continua sa creasca si in perioada urmatoare, in lipsa unor masuri speciale, iar in Uniunea Europeana ar putea atinge cat de curand noi recorduri istorice, estimeaza Victor Safta, Director General Noble Securities Romania.
"Somajul este o 'boala cronica' a Uniunii Europene, cu un risc ridicat de a afecta competitivitatea economica regionala pe termen lung, asa incat este foarte posibil ca domeniul ocuparii fortei de munca sa necesite programe comunitare in consecinta", a aratat Victor Safta.
In Romania, rata somajului a scazut, in iulie, la 7%, de la valoarea de 7,3% cu o luna in urma.
"Perspectiva nu este linistitoare: avand in vedere previziunile economice slabe pentru Europa in acest an si in 2013, companiile din Romania au nevoie de programe viabile care sa le sustina competitivitatea si orientarea spre noi piete de export, favorizand angajarile", a aratat Victor Safta.
Situatia din Uniunea Europeana este si mai ingrijoratoare. Daca in 2008, rata somajului era de 7,1%, in iulie 2012, se ridica la 10,4% din populatia activa. Cea mai accentuata rata a somajului este inregistrata in zona euro, unde a ajuns la 11,3 in luna iulie, potrivit Eurostat.
"Din cate se vede pana acum, este posibil ca in acest an, in Zona Euro in special, sa se inregistreze un salt al ratei somajului cu o panta destul de abrupta: totusi, inca speram ca ritmul de crestere a somajului in 2012 nu se va apropia prea mult de cel din 2009, an de profunda criza financiara... mai mult
Joi, 13 Septembrie 2012, ora 15:28
Peste 25 de milioane de cetateni din Uniunea Europeana nu au un loc de munca, iar 94 la suta dintre contractele de munca incheiate in 2011 au fost de tip part-time, a declarat, luni, seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Nicolae Idu.
Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania a aratat ca autoritatile nu au putut sa identifice solutii pentru a rezolva criza de pe piata muncii, in contextul actualei crize financiare.
Nicolae Idu a aratat ca, din cauza crizei, s-au adancit si problemele existente in piata muncii, rata somajului a depasit 10 la suta la nivelul UE, peste 25 de milioane de cetateni europeni neavand un loc de munca.
"Unu din cinci tineri nu-si gasesc un angajator si peste 116 milioane de oameni sufera din cauza saraciei si a excluziunii sociale", a precizat seful Reprezentantei CE in Romania, la conferinta nationala "Parteneriat transnational pentru promovarea ocuparii fortei de munca".
Nicolae Idu a mai spus ca 94 la suta dintre locurile de munca care au fost create anul trecut, la nivelul UE, au fost contracte de tip part-time.
"Locurile de munca se degradeaza. In Spania, unu din doi tineri este somer, aceeasi situatie fiind si in Grecia. Romania este la mijlocul acestei evaluari, cu o rata a somajului in randul tinerilor de 22 - 23 la suta", a adaugat Nicolae Idu.
El a mai spus ca redresarea economica va trebui sa aduca elemente care sa permita nu doar o stabilizare a pietei muncii, dar si reducerea decalajelor existente... mai mult
Luni, 10 Septembrie 2012, ora 14:38
Rata somajului a scazut in luna februarie in Uniunea Europeana la 9,5%, de la 9,6% in ianuarie, iar in zona euro a coborat de la 10% la 9,9%, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat, precizeaza Mediafax. Institutul de statistica al UE estimeaza ca numarul somerilor a scazut in februarie cu 99.000, la 23,051 milioane de persoane. In zona euro, numarul persoanelor fara loc de munca a coborat totodata cu 77.000 fata de ianuarie, la 15,747 milioane.
Cele mai reduse rate ale somajului au fost inregistrate in Olanda (4,3%), Luxemburg (4,5%) si Austria (4,8%), iar cele mai ridicate in Spania (20,5%), Lituania (17,4% in trimestrul al patrulea din 2010) si Letonia (17,3% in ultimele trei luni ale anului trecut).
Romania a avut un somaj de 7,4% in trimestrul al patrulea al anului trecut, printre cele mai reduse din UE.
Potrivit datelor prezentate anterior de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM), rata somajului la nivel national a fost in februarie de 6,58%, fata de 6,74% in ianuarie 2011, fiind inregistrati 600.308 de someri. mai mult
Vineri, 01 Aprilie 2011, ora 12:56
Rata somajului din Uniunea Europeana (UE) a stagnat in ianuarie la nivelul din decembrie, de 9,5%, tendinta inregistrata si in ce priveste rata somajului din zona euro, care s-a situat la 9,9%, potrivit datelor revizuite publicate luni de biroul european de statistica, Eurostat si preluate de NewsIn.In ianuarie, rata somajului din UE a fost cu 1,5 puncte procentuale mai mare decat in luna similara din 2009, iar pentru zona euro, cu 1,4 puncte procentuale mai mare.Eurostat a calculat ca numarul somerilor din UE a fost de 22,979 milioane de persoane in ianuarie, din care 15,68 milioane in zona euro. Fata de luna anterioara, numarul somerilor a crescut cu 136.000 in UE si cu 38.000 in zona euro.Comparativ cu ianuarie 2009, numarul de persoane fara loc de munca a crescut cu 3,8 milioane in UE si cu 2,2 milioane in zona euro.Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in prima luna a acestui an in Olanda (4,2%) si Austria (5,3%), in timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Letonia (22,9%) si Spania (18,8%).
Romania nu raporteaza date referitoare la evolutia lunara a ratei somajului dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al treilea trimestru din 2009, cand rata somajului a fost 7,2%.Rata somajului in randul barbatilor a avansat de la 8,2% in ianuarie 2009 la 9,9% in prima luna din 2010 in zona euro, in timp ce in UE, cresterea a fost de la 7,8% la 9,7%. Pentru femei, rata somajului a urcat de... mai mult
Luni, 01 Martie 2010, ora 13:23
In Uniunea Europeana sunt peste 23 milioane de someri, in conditiile in care rata somajului din Uniunea Europeana (UE) a avansat in decembrie cu 0,1 puncte procentuale fata de noiembrie, la 9,6%, cel mai ridicat nivel de la inceperea masuratorilor pentru regiune, in ianuarie 2000, scrie NewsIn.Pentru zona euro este cel mai ridicat nivel din august 1998.In decembrie 2009, rata somajului din UE a fost cu 2 puncte procentuale mai mare decat in luna similara 2008, iar pentru zona euro, cu 1,8 puncte procentuale mai mare.Eurostat a calculat ca numarul somerilor din UE a fost de 23,012 milioane de persoane in decembrie, din care circa 15,76 milioane in zona euro. Fata de luna anterioara, numarul somerilor a crescut cu 163.000 in UE si cu 87.000 in zona euro.Comparativ cu decembrie 2008, numarul de persoane fara loc de munca a crescut cu 4,628 milioane in UE si cu 2,787 milioane in zona euro.Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in decembrie in Olanda (4,0%) si Austria (5,4%), in timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Letonia (22,8%) si Spania (19,5%).Romania nu raporteaza date referitoare la evolutia lunara a ratei somajului dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al treilea trimestru din 2009, cand rata somajului a fost 7,2%.
Rata somajului in randul barbatilor a avansat de la 7,8% in decembrie 2008 la 10,0% in decembrie 2009 in zona euro, in timp ce in UE, cresterea a fost de la 7,5%... mai mult
Vineri, 29 Ianuarie 2010, ora 14:19
Rata somajului din Uniunea Europeana (UE) a avansat in noiembrie cu 0,1 puncte procentuale fata de octombrie, pana la 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii noua ani si zece luni, in timp ce rata somajului din zona euro a atins pragul de 10%, a anuntat, vineri, Eurostat, transmite NewsIn.Pentru zona euro este cel mai ridicat nivel din august 1998.In noiembrie 2009, rata somajului din UE a fost cu 2 puncte procentuale mai mare decat in luna similara 2008, iar pentru zona euro, tot cu 2 puncte procentuale mai mare. Pentru blocul comunitar, o asemenea rata a somajului nu mai fusese atinsa din luna ianuarie 2000.Eurostat a calculat ca numarul somerilor din UE s-a apropiat de 22,9 milioane de persoane in noiembrie, din care peste 15,7 milioane erau din zona euro. Fata de luna anterioara, numarul somerilor a crescut cu 185.000 in UE si cu 102.000 in zona euro.Comparativ cu noiembrie 2008, numarul de persoane fara loc de munca a crescut cu 4,978 milioane in UE si cu 3,04 milioane in zona euro.Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in noiembrie in Olanda (3,9%) si Austria (5,5%), in timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Letonia (22,3%) si Spania (19,4%).
Romania nu raporteaza date referitoare la evolutia lunara a ratei somajului dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al treilea trimestru din 2009, cand rata somajului a fost 7,2%. In noiembrie 2008, Romania avea o rata a somajului de... mai mult
Vineri, 08 Ianuarie 2010, ora 13:37
Numarul somerilor din UE a depasit 21,87 milioane de persoane in august, din care aproape 15,17 milioane erau din zona euro, precizeaza un studiu Eurostat si preluat de NewsIn.Comparativ cu august 2008, numarul de persoane fara loc de munca a crescut cu mai mult de 5 milioane in UE si cu 3,224 milioane in zona euro.Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in august in Olanda (3,5%) si Austria (4,7%), in timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Spania (18,9%) si Letonia (18,3%).Romania nu raporteaza date referitoare la evolutia lunara a ratei somajului dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al doilea trimestru din 2009, cand rata somajului a fost 6,4%.
In august 2008, Romania avea o rata a somajului de 5,8%, potrivit Eurostat. mai mult
Joi, 01 Octombrie 2009, ora 12:56
Numarul de someri din cele 27 de state ale Uniunii Europene a crescut cu circa 1,67 milioane intr-un an, ajungand la 17,91 milioane in decembrie, in timp ce rata somajului din zona euro a atins 8%, a anuntat Eurostat. Rata somajului in randul barbatilor din UE a urcat la 7,2% in decembrie 2008, de la 6,3% in aceeasi luna din anul precedent, si la 7,7%, de la 7,4%, in cazul femeilor.In zona euro, 12,47 milioane de persoane erau in somaj in ultima luna din 2008, cu aproape 1,4 milioane mai mult fata de decembrie 2007, pe fondul agravarii crizei economice mondiale. Rata somajului a urcat la 7,6% pentru barbatii din zona euro de la 6,4% in decembrie 2007, iar rata somajului feminin a ajuns la 8,5% de la 8,1% in acelasi interval.Fata de luna precedenta, rata somajului din UE a urcat in decembrie cu 0,1 puncte procentuale (309.000 persoane), pana la 7,4%, in timp ce, in cele 15 state care faceau parte anul trecut din zona euro, numarul de someri a crescut in decembrie cu 230.000 fata de noiembrie, rata somajului ajungand la 8%.Cele mai mici rate ale somajului au fost inregistrate in Olanda (5,3%) si Austria (6,9%), in timp ce Spania a inregistrat cea mai mare rata a somajului, de 29,5%. Ungaria se situa pe locul al doilea, cu o rata de 22,5%.In SUA, rata somajului a urcat in decembrie cu 0,5 puncte procentuale fata de luna anterioara, la 7,2%.Pentru Romania, ultimele date publicate de Eurostat sunt pentru al treilea trimestru din 2008, cand rata somajului era de 5,8%. mai mult
Vineri, 30 Ianuarie 2009, ora 12:45