OPCOM va detine monopolul operarii pietelor centralizate de gaze naturale, iar producatorii vor fi obligati sa tranzactioneze, de la 1 ianuarie 2018, 70% din productie, procent majorat anual de Guvern "pana la atingerea cotei de 100%", a decis Comisia de Industrii si Servicii din Camera Deputatilor.
Comisia condusa de social-democratul Iulian Iancu insista sa acorde OPCOM monopolul tranzactiilor de gaze, care astazi se deruleaza majoritar pe Bursa Romana de Marfuri.
La sedinta de miercuri a comisiei, vicepresedintele Virgil-Daniel Popescu a precizat ca PNL nu este de acord cu impunerea unei cote obligatorii de 70%: "PNL doreste sa fie pastrat procentul de tranzactionare prevazut in textul ordonantei, de 30%, si ca Guvernul sa-l poata modifica ulterior in functie de conditiile din piata. Daca dorim alternative la gazul rusesc, avem nevoie de exploatarile din Marea Neagra, care nu pot fi finantate prin contracte pe bursa pe termen scurt, ci prin contracte bilaterale pe termen lung".
In plus, reprezentantul PNL a exprimat scepticismul cu privire la legalitatea eliminarii prin lege a licentei unui operator, Bursa Romana de Marfuri (BRM), care deja opereaza pe piata, aceasta fiind o masura profund anticoncurentiala.
Transformarea OPCOM intr-un operator de administrare unic a pietelor centralizate angro de gaze naturale si energie electrica, asa cum isi doreste majoritatea parlamentara actuala, ar fi o greseala, fara legatura cu bunele practici europene si fara a... mai mult
Joi, 05 Octombrie 2017, ora 09:26
Consiliul Concurentei are suspiciuni privind existenta unui monopol al producatorilor de energie electrica aflati in portofoliul statului.
"Analizand forma de proprietate si structura actionariatului societatilor prezente pe piata producerii si comercializarii de energie electrica (cu cote de piata mai mari sau egale cu 1%), in perioada 2008 - 2013, a rezultat ca cei mai importanti producatori de energie electrica ce activeaza pe piata din Romania au actionariat majoritar de stat, exceptie facand unele societati recent intrate pe piata.
Astfel, cea mai mare parte din cantitatea de energie electrica consumata la nivel national in perioada analizata a fost produsa in centrale electrice aflate in portofoliul unor societati cu actionariat majoritar de stat", se arata in raportul Consiliului Concurentei pe anul 2015.
Companiile de stat pot aduce multe beneficii economiei - Care e conditia cruciala
Inaintea adoptarii hotaririi de guvern nr. 429/2013 se putea considera ca ...citeste mai departe despre "Consiliul Concurentei, suspiciuni de monopol de stat pe piata de energie electrica" pe Ziare.com mai mult
Joi, 05 Noiembrie 2015, ora 12:12
NASA a dat unda verde "taxiurilor spatiale" realizate de Boeing si SpaceX, care vor transporta astronauti pe Statia Spatiala Internationala incepand din 2017.
Acestea au trecut cu bine primele teste, informeaza The Register.
Agentia spatiala americana a ales, anul trecut, aceste companii, intr-o a patra si ultima etapa de finantare, pentru a dezvolta, testa si opera vehicule spatiale comerciale private.
In curand, NASA va cumpara servicii de transport de la Boeing si SpaceX pentru astronautii sai catre si dinspre Statia Spatiala Internationala, pentru a desfiinta astfel monopolul Rusiei.
Cele doua firme cer 58 de milioane de dolari/astronaut, in timp ce rusii au o taxa de transport de 70 de milioane de dolari.
Boeing se afla intr-un stadiu putin mai avansat fata de SpaceX, asa ca va reusi sa faca primele curse in 2017. "Taxiul spatial" CST-100 va putea transporta patru membri ai echipajului si provizii.
De cealalta parte, in nava Dragon, realizata de SpaceX, incap ...citeste mai departe despre "NASA vrea sa distruga monopolul Rusiei cu ajutorul Boeing" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 28 Ianuarie 2015, ora 11:34
Dupa ce in luna iunie a anului trecut a introdus un monopol de stat pe vanzarea cu amanuntul a tutunului, Guvernul ungar vrea sa adopte un act legislativ prin care sa introduca monopol de stat si pentru vanzarea de bauturi alcoolice, informeaza un articol publicat joi in cotidianul Napi Gazdasag, preluat de MTI.
Citand surse din interiorul Guvernului, Napi Gazdasag sustine ca proiectul de monopolizare a vanzarilor de bauturi alcoolice a fost finalizat iar Guvernul de la Budapesta a demarat deja discutiile cu jucatorii de pe piata care vor fi afectati de aceasta decizie. Potrivit noului sistem, bauturile alcoolice vor fi disponibile numai in magazine aprobate de catre stat, la fel cum vanzarile de tigarete sunt permise numai in magazinele Nemzeti Dohanybolt, precizeaza Agerpres.
Potrivit unui studiu publicat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), populatia Ungariei a consumat, in medie, 13,3 litri de alcool per persoana in 2010, un consum mai mare fiind inregistrat doar in alte sapte state din intreaga lume. mai mult
Joi, 04 Septembrie 2014, ora 12:49
China vrea sa sparga monopolul gigantilor americani Google, Apple si Microsoft, care domina piata sistemelor de operare din intreaga lume. Astfel, China si-a lansat in mod oficial propriul sistem de operare, denumit China Operating System (COS).
Noul sistem de operare a fost finantat de catre guvernul chinez si a fost dezvoltat la Institutul de Software din cadrul Academiei de Stiinte (ISCAS), impreuna cu firma Shanghai Liantong Network Communications Technology, potrivit unei stiri publicate de Sina News si preluata de ZD Net.
Noul sistem chinez COS este bazat pe Linux si serveste ca o platforma de operare pentru calculatoare, smartphone-uri si tablete, suportand si aplicatii HTLM5.
Cu toate acestea, din "motive de securitate", COS nu este si un sistem open source. Sistemul de operare chinez are un portal de ...citeste mai departe despre "China vrea sa sparga monopolul Google, Apple si Microsoft (Video)" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 18 Ianuarie 2014, ora 08:38
Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT) reactioneaza fata de pozitia publica a Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) si arata ca aceasta nu este influentata negativ de agentiile de turism laice, intrucat acestea nu oficiaza servicii religioase si astfel nu incalca in niciun mod la monopolul pe care Biserica il are din acest punct de vedere.
Patriarhia Romana a emis un comunicat de presa luni, in care se mentioneaza ca romanii interesati de turism ecumenic ar trebui sa apeleze la centrele de turism ale Bisericii Ortodoxe si nu la agentiile de turism, dat fiind faptul ca unele din acestea organizeaza, fraudulos, excursii in numele BOR.
"Patriarhia Romana atrage atentia asupra pretinselor pelerinaje la locuri sfinte crestine din tara si strainatate organizate, fraudulos, in numele Bisericii Ortodoxe Romane de unele agentii de turism, persoane fizice si chiar parohii care ofera servicii turistice sub standarde de calitate si incalca legislatia romaneasca si europeana in vigoare", se preciza in comunicat.
Reactia reprezentantilor agentiilor de turism a fost dura: "ANAT a luat act cu surprindere de Comunicatul de presa remis ieri de catre Patriarhia Romana, in care se face vorbire despre pelerinajele organizate de catre diverse entitati din tara si strainatate.
In opinia noastra, acest comunicat pacatuieste prin doua lucruri: mai intai, prin aceea ca incerca sa induca opiniei publice ideea ca agentiile de turism neafiliate bisericii nu ar putea sa... mai mult
Marti, 22 Octombrie 2013, ora 12:20
Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli este nemultumita de preturile de achizitie a produselor agricole in 2013 practicate de marii angrosisti si roaga reprezentantii Guvernului sa intervina pe piata.
Intr-o scrisoare adresata ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, premierului Victor Ponta si presedintelui Traian Basescu, LAPAR semnaleaza ca producatorii agricoli vin dupa un an greu, in are seceta i-a decapitalizat, iar in 2013, cand situatia productiilor este ceva mai buna, preturile practicate pe piata acopera cheltuielile de productie in proportie de 70-80%, angrosistii profitand de faptul ca producatorii agricoli nu au spatii de depozitare sau sunt decapitalizati.
'Asadar, va rugam ca Guvernul Romaniei sa intervina pe piata, dupa modelul celorlalte state europene, atunci cand angrosistii detin monopolul in achizitia de produse agricole', se spune in scrisoare. mai mult
Sambata, 27 Iulie 2013, ora 14:46
Noua Lege a energiei electrice si gazelor naturale contine premisele instituirii unui monopol legal in domeniul operarii pietelor centralizate de energie electrica, eliminandu-se astfel concurenta din acest domeniu, au declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si ai Bursei Romane de Marfuri (BRM).
Cristian Parvan, secretar general al AOAR, propune revizuirea noii legi a energiei pentru ca tranzactionarea acestei resurse sa se faca de catre toti cei care doresc sa activeze in acest domeniu.
Efectele noii legi a energiei pentru mediul de afaceri
Potrivit lui Constantin Bostina, vicepresedintele AOAR, mediul de afaceri simte deja, prin instituirea monopolului in piata engros a energiei, ca urmeaza o perioada de reintoarcere la ceea ce nu a functionat si nu va functiona bine in Romania.
O lege a energiei trebuie sa stabileasca coordonatele pe o piata libera concurentiala.
"Exista in mod clar posibilitatea sa fie mai multi operatori in piata engros de energie si, printre acesti operatori, Bursa Romana de Marfuri ca principalul operator in piata de marfuri din Romania este si trebuie sa fie o prezenta activa in piata de energie. Nu ne putem intoarce cu fata la trecut, nu putem sa instituim prin lege un monopol intr-un domeniu in care cu adevarat piata concurentiala, libera concurenta, prezenta mai multor jucatori in piata si, evident, lasarea, mai ales la nivelul furnizorilor, a unei piete... mai mult
Miercuri, 19 Septembrie 2012, ora 16:10
Romania a reusit sa sparga monopolul detinut de Rusia, dupa ce autoritatile de la Cairo au decis sa cumpere 60.000 de tone de grau romanesc prin compania Toepfer International, anunta NewsIn.Egiptul importa anual 10 milioane de tone de grau.Autoritatea Generala pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a organizat a treia licitatie in zece zile pentru a cumpara 240.000 de tone de grau.
Rusia a castigat la aceasta licitatie un nou contract de funizare a 180.000 de tone din aceasta cantitate.
De la inceputul lunii iulie, de cand Moscova a ridicat interdictia pentru exporturile de grau, Egiptul a cumparat deja 900.000 de tone de grane numai de la Rusia.Totusi, pretul mai mare cerut de Rusia pentru grau a pus in ecuatie si Romania pentru restul de 60.000 de tone din comanda Egiptului.Cu un pret de 262,50 de dolari tona, fara taxe de transport, graul romanesc oferit de Toepfer a egalat sau a batut cele mai ieftine propuneri in ceea ce priveste graul rusesc, iar Romania a intrat in carti si in ceea ce priveste pretul de transport, scrie Agrimoney.com.Victoria la licitatie era de mult asteptata de Romania, care in urma cu un an era pe punctul de a fi plasata pe lista furnizorilor aprobati de Egipt, dar seceta din zona Marii Negre a determinat pana la urma autoritatile egiptene sa evalueze mai precaut tranzactiile in aceasta regiune.In ceea ce priveste victoria pe piata din Iordania, luna trecuta, ea a fost facilitata de emergenta in Romania a unei ambitioase familii libaneze cu... mai mult
Vineri, 05 August 2011, ora 09:33