15 August 2024 - Noi fluctuații ale prețurilor la carburanți: motorina, mai ieftină decât benzina
Petrom a ieftinit în dimineața zilei de 15 august motorina vândută în stațiile proprii, astfel că a ajuns să coste mai puțin decât benzina.
Petrom a ieftinit în dimineața zilei de 15 august motorina vândută în stațiile proprii, astfel că a ajuns să coste mai puțin decât benzina.
În ciuda discuțiilor pe tema tranziției energetice și a mobilității electrice, cererea de benzină și motorină va continua să crească în următoarea perioadă.
După ieftinirile din ultimele săptămâni, carburanţii se scumpesc, din nou, de la 1 iulie, potrivit cadrului legislative care a crescut accizele la benzină și motorină, în două etape, la
O nouă ieftinire a avut loc sâmbătă, 15 iunie, pe piața carburanților din România. Petrom a redus din nou prețul la benzină și motorină.
La benzinăriile din România, s-a observat o ieftinire a carburanților în ultimele zile, iar motorina a ajuns să coste mai puțin faţă de benzină.
De câteva zile, la benzinăriile din România, s-a observat o ieftinire a motorinei, care a ajuns să coste mai puțin faţă de benzină.
Președintele Braziliei Luiz Inacio Lula da Silva a cerut săptămâna trecută națiunilor BRICS, în cadrul celui de-al 15-lea summit BRICS care a avut loc la Johannerburg, să creeze o monedă
Preţurile carburanţilor au coborât sub 6,5 lei/l în toate staţiile Petrom şi Lukoil şi chiar şi în unele staţii OMV, în urma deciziei celor două companii de a reduce vineri semnificativ,
Carburanţii standard se comercializează, joi 22 septembrie, în România cu preţuri cuprinse între 6.63 lei/l și 8.23 lei/l.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi, 23 iunie, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că a identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare a preţului
Pretul carburantilor din Romania a consemnat, in primele zece luni ale anului, printre cele mai mari cresteri din Uniunea Europeana (UE), depasind pragul psihologic de 6 lei pe litru, insa a incheiat
Pretul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20 de bani pe litru in ultimele doua saptamani, conform analizei Profit.ro, ca urmare in principal a evolutiei internationale a pretului petrolului
In prima decada a lunii noiembrie, pretul petrolului Brent (relevant pentru Europa) a scazut cu cca 3,7%, iar leul s-a depreciat in aceeasi perioada cu cca 1,9% fata de dolarul american, astfel incat
Pretul carburantilor ar putea sa scada cu 2-3% in saptamanile urmatoare tinand cont de scaderea titeiului si stabilitatea cursului leu-dolar, potrivit unei analize XTB Romania.
Economia mondiala va intampina mari dificultati in cazul in care pretul petrolului se va dubla si exista sanse reale ca acest scenariu sa se adevereasca, desi in prezent se afla deja la un nivel
Preturile combusitbililor la pompa sunt direct influentate de evenimente economico-politice, iar in ultimii ani un singur lucru a fost cert: indiferent de rezervele si cotatiile internationale la
Recentele cresteri de preturi la carburanti si alimente sunt generate de "factori din piata care vor sa vanda mai scump', dar in lunile urmatoare preturile se vor regla in functie de cerere si oferta
Guvernul Boc a luat in considerare inghetarea pretului la carburanti pentru o perioada si a cerut parerea Consiliului Concurentei. Pe de alta parte, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, se opune cu
In opinia prim-vicepresedintele PDL, Theodor Stolojan, Romania "are o problema cu capul" in privinta energiei, din cauza conceptiei gresite ca resursele interne sunt suficiente, transmite NewsIn
Bulgarii au organizat duminica un al doilea protest la nivel national pentru a-si exprima nemultumirea fata de cresterea accelerata a pretului la carburanti, relateaza Sofia News Agency citata de
Romania nu se va afla intr-o zona de criza alimentara, iar anul in curs se anunta unul bun din punct de vedere agricol, productia fiind suficienta inclusiv in ceea ce priveste excedentul pentru
Conducerea Consiliului Concurentei a solicitat Guvernului prelungirea termenului in care trebuie sa finalizeze verificarile privind cresterile pretului carburantilor, perioada in care va compara
Consilierul personal al ministrului economiei, Tudor Serban, a declarat joi, la The Money Channel, ca statul nu poate interveni in politica de preturi de pe piata carburantilor, dar ca majorarea
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat marti ca rezultatele preliminare pe care le are autoritatea pentru 2009 si 2010 nu indica o incalcare a legii in ancheta privind o