Companiile din Franta, Germania, Belgia si Olanda au fost principalele beneficiare ale politicilor Bancii Centrale Europene de a relaxa conditiile de finantare din Uniune si au profitat cel mai mult de promisiunea lui Mario Draghi ca institutia pe care acesta o reprezinta va face "tot ce este nevoie" pentru salvarea zonei euro.
Ca urmare a anuntului BCE, firmele din aceste patru tari au imprumutat de pe piete, la o dobanda foarte mica, 37 de miliarde de euro, se mentioneaza intr-o analiza a bancii britanice Barclays, conform Financial Times.
Firmele din tarile de la periferia UE, Italia, Spania, Portugalia si Grecia, au reusit, in comparatie, sa stranga doar 12 miliarde de euro si doar marile companii, precum Telecom Italia sau Telefonica, au avut acces la pietele de capital.
Mai mult, bancile din aceasta zona si-au redus creditarea cu 65 de miliarde de euro, in incercarea de a-si consolida situatia financiara.
Nivelul creditarii a scazut si in tarile din zona centrala a Uniunii (Franta, Germania, Olanda, etc), dar aceasta reducere a fost compensata, intr-un grad mai mare, de imprumuturile de pe piata de capital.
"Companiile germane si franceze par sa fi beneficiat intr-o maniera disproportionata (n.r. de actiunile BCE). BCE a imbunatatit clar situatia, dar exista inca dovezi de fragmentare (n.r. a zonei euro)", a declarat Julian Callow, economist-sef la Barclays.
Diferentele dintre centru si periferie
Spania a suferit o scadere cu 43 de miliarde... mai mult
Luni, 18 Februarie 2013, ora 16:36
Aderarea Romaniei la zona euro ramane o tinta a guvernantilor, in ciuda situatiei economice actuale a tarilor care fac parte din uniunea monetara, dar si a evolutiei situatiei din tara. Cat de probabil este insa un astfel de scenariu si mai ales respectarea tintelor impuse pana in 2015?
Pe langa criteriile stricte pe care Romania ar trebui sa le indeplineasca pana in 2015, liderii Uniunii Europene ar trebui sa ne permita accesul in zona euro. Daca inainte totul depindea de noi, acum situatia Greciei si Portugaliei, care au aderat la zona euro inainte de a fi pregatite complet, poate fi data ca exemplu si folosita ca scuza pentru blocarea accesului Romaniei in uniunea monetara.
"In primul rand as spune ca dincolo de intrebarea "daca e o idee buna sau nu", e problema daca e o idee realizabila. Nu stiu in ce masura felul in care au fost primite in zona euro anumite state, precum Grecia si Portugalia, se va mai repeta intr-un viitor apropiat, inclusiv in privinta Romaniei", a declarat pentru Business24 analistul financiar Constantin Rudnitchi.
Analistul economic Ionel Blanculescu este de parerea ca o tinta mai realizabila pentru aderarea Romaniei la zona euro, este 2024, acelasi an care reiese si din analizele unor mari banci de investitii, bazate pe "performantele" economiei noastre. "Tinta asumata e nerealista si probabil ca vom asista la o mutare a tintei in prima faza la 2018 si in a doua faza la 2024, care din toate analizele rezulta ca Romania ar putea pana la... mai mult
Vineri, 31 August 2012, ora 09:01
Zona euro are nevoie urgenta de o serie de masuri pentru atenuarea efectelor crizei datoriilor. Cu toate acestea, guvernele, investitorii si BCE sunt in expectativa, fiecare asteptand din partea celorlalti sa actioneze.
Banca Centrala Europeana a propus, in cursul saptamanii trecute, sa actioneze in vederea achizitiei de titluri de stat pentru a cobori costurile de finantare ale Spaniei si Italiei. Acum insa, atat Banca Centrala, cat si guvernele tarilor cu probleme, Germania si guvernele tarilor care au primit deja ajutor, asteapta o prima miscare si suportarea costului de catre altcineva, scrie Reuters.
Un alt joc asemanator se desfasoara intre BCE si investitorii de pe pietele titlurilor de stat, care au impins moneda unica la limita din cauza lipsei de incredere in capacitatea politicienilor de a rezolva criza.
In acelasi timp, Mario Draghi, presedintele BCE, a vrut sa intimideze speculatorii care pariau pe disparitia monedei euro, spunand ca uniunea monetara este irevocabila si ca nu are rost sa se faca specula pe euro.
Decizii amanate pana in septembrie
Inainte ca o decizie palpabila sa fie luata, cel mai probabil in septembrie, situatia din piete se va inrautati, iar acest lucru se va reflecta si pe strazile Atenei sau Madridului.
Spania si Italia au sperat ca BCE sa actioneze si sa le ofere bani pe baza masurilor de austeritate deja existente, fara sa fie nevoite sa ceara ajutor oficial, un stigmat pe care vor sa il evite cu orice pret. Sefii... mai mult
Marti, 07 August 2012, ora 09:00
Neintelegerile din zona euro privind masurile necesare pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat submineaza viitorul Uniunii Europene si ameninta sa conduca la "dezintegrarea psihologica" a Europei, a declarat premierul italian Mario Monti.
Liderul italian a reiterat apelul pentru actiuni rapide la nivelul zonei euro in vederea scaderii dobanzilor pentru statele aflate in dificultate.
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a afirmat, joi, ca dobanzile ridicate la care se imprumuta unele tari din zona euro sunt "inacceptabile" si a prezentat un plan pentru scaderea costurilor de finantare ale statelor care au probleme. Potrivit propunerilor, BCE ar urma sa cumpere obligatiuni de stat spaniole si italiene de pe piata secundara, in timp ce fondul de urgenta al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, ar achizitiona titluri direct de la Trezoreriile celor doua tari. Interventia descrisa ar avea loc in conditii stricte, cu tinte fiscale si obiective privind reformele structurale.
BCE si soarta UE. Ce declaratii a facut Mario Draghi
Pietele au scazut initial dupa declaratiile lui Draghi, investitorii concentrandu-se pe afirmatia ca Spania si Italia ar trebui sa ceara oficial reinceperea achizitiilor de obligatiuni de catre BCE.
Scadere pe bursele europene dupa declaratiile lui Draghi
O zi mai tarziu, bursele au revenit insa in crestere, participantii la piata concluzionand ca banca va interveni cu siguranta la un moment dat, chiar... mai mult
Luni, 06 August 2012, ora 11:08
Guvernele si bancile centrale din Europa Centrala si de Est se pregatesc pentru iesirea Greciei din zona euro, care ar declansa turbulente grave pe piete, ar conduce la deprecierea puternica a monedelor din regiune, la cresterea costurilor creditului si franarea exporturilor, potrivit WSJ.
Autoritatile din statele UE cu economii emergente considera ca sunt mai bine pregatite pentru depasirea unei astfel de crize decat acum patru ani, cand falimentul bancii americane Lehman Brothers a declansat criza financiara mondiala, noteaza Wall Street Journal (WSJ).
Regiunea este insa vulnerabila, cele mai mari riscuri fiind semnalate in Ungaria, din cauza gradului ridicat de indatorare a guvernului, in timp ce Romania ar trebui sa fie ingrijorata de prezenta semnificativa a bancilor grecesti, iar Bulgaria de exporturile catre Grecia, una dintre principalele piete de desfacere pentru producatorii de la sud de Dunare, potrivit unei analize a WSJ.
Ingrijorati ca alegerile de la sfarsitul saptamanii viitoare din Grecia ar putea determina iesirea tarii din zona euro, investitorii vand deja de cateva saptamani active legate de Polonia, Ungaria, Romania si Cehia, provocand deprecierea monedelor si a indicilor bursieri din regiune.
Ungaria, cu cel mai ridicat grad de indatorare dintre statele UE care nu au trecut inca la euro, a inceput sa-si "consolideze apararea astfel incat un astfel de cutremur sa nu aduca tara in genunchi", potrivit declaratiilor premierului de la Budapesta,... mai mult
Vineri, 08 Iunie 2012, ora 12:44
Seful Reprezentantei Comisiei Europene (CE) in Romania, Niculae Idu, a declarat marti ca aderarea la zona euro reprezinta o perpectiva si un obiectiv important pentru Romania din punct de vedere al implementarii reformelor si ca urmarile acestora vor aparea in mod natural.
"Aderarea la zona euro este o perpectiva si un obiectiv important pentru Romania in mod special atunci cand discutam despre implementarea reformelor ce fac referire la ajustarile structurale si la partea de echilibru macroeconomic.
"Consecintele unor asemenea tipuri de politici vor aparea in mod natural, insa Romania nu poate ignora faptul ca in aceasta etapa zona euro in sine este un subiect al reformelor si reajustarilor".
"Tocmai de aceea, nu as vrea sa speculez foarte mult atunci cand vorbesc desprre beneficiile de care s-ar bucura Romania dupa aderarea la zona euro, deoarece in acesta etapa Romania se afla intr-un proces de implementare a unei mari refome", a spus Niculae Idu in cadrul conferintei "Finantarea dezvoltarii in Romania".
De asemenea, el a declarat ca a fi membru al unui asemenea "club" ar reprezenta o eticheta interesanta si importanta pentru o tara atunci cand aceasta incearca sa acceseze piete financiare internationale. mai mult
Marti, 27 Martie 2012, ora 12:15
Germania are programata miercuri o licitatie de obligatiuni de 5 miliarde euro, care va da startul unei curse pentru finantare intre statele zonei euro si intre marile economii ale lumii, in timp ce Europa intra in al treilea an de criza a datoriilor de stat.
Competitia pentru acces la finantare ar putea determina viitorul zonei euro si va testa capacitatea liderilor europeni de a apara moneda euro, potrivit unei analize Bloomberg.
Portugalia incearca de asemenea, miercuri, sa atraga un miliard de euro din piete, urmata pana la sfarsitul lunii de Grecia, Italia si Spania.
Statele din zona euro vor incerca sa imprumute in primul trimestru 262 miliarde euro, iar sumele tintite pentru acest an se ridica la un total de 865 miliarde euro, potrivit estimarilor Deutsche Bank, citate de Bloomberg.
Liderii UE se intalnesc pe 9 ianuarie intr-un summit restrans la Berlin
Costul de finantare al Italiei pentru instrumentele cu maturitatea la zece ani este de 6,9%, apropiat de pragul psihologic de 7%, in urcare puternica de la media anului trecut, de 5,35%. De altfel, in prima parte a anului 2011, dobanzile Italiei se situau la putin peste 4% pentru obligatiunile cu maturitatea la zece ani.
Randamentul platit de Spania pentru obligatiunile la zece ani este insa in scadere, la 5,3%, de la o medie de 5,44% in 2011.
Eforturile liderilor UE de a pune capat crizei datoriilor de stat incep in acest an pe 9 ianuarie, cu un summit restrans la Berlin intre presedintele... mai mult
Miercuri, 04 Ianuarie 2012, ora 14:46
Criza din zona euro va domina summit-ul ministrilor de Finante si a sefilor de banci centrale din statele G20 organizat vineri si sambata la Paris, in timp ce retrogradarea recenta a Spaniei va sublinia riscurile asupra unor economii mai mari decat Grecia, potrivit Mediafax.Oficialii francezi si germani incearca sa ofere substanta unui plan de rezolvare a crizei din zona euro la timp pentru o reuniune a Uniunii Europene la 23 octombrie, iar discutii paralele vizeaza necesitatea de a oferi Fondului Monetar International o forta financiara mai mare.Ministrul de Finante din Africa de Sud, Pravin Gordhan, a declarat ca Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara nu dispune de instrumentele necesare pentru a face fata unei inrautatiri a crizei din zona euro."Resursele disponibile prin aceasta facilitate si FMI nu sunt suficiente daca se extinde criza", a spus Gordhan.Temerile privind impactul asupra sistemului financiar a unei intrari in incetare de plati a Greciei, si posibil a altor state din zona euro, au cauzat o volatilitate ridicata pe burse de la sfarsitul lunii iulie, iar un indice global al pietelor de capital a inregistrat o scadere de 17% fata de maximul acestui an, consemnat in martie.Subliniind provocarile pe care le au de infruntat liderii europeni, Standard & Poor's a retrogradat ratingul pentru credite pe termen lung al Spaniei, invocand somajul ridicat, accesul mai dificil la credite si indatorarea ridicata din sectorul privat."Aceasta intalnire are loc... mai mult
Duminica, 16 Octombrie 2011, ora 19:03
Grupul membrilor G20 a promis ca vor elabora un plan pentru a combate riscurile crescute care ameninta Europa, grav afectata de criza datoriilor suverane.Ministrii de finante si sefii bancilor centrale din tarile bogate si cele emergente din G20 s-au angajat la "un raspuns ferm si coordonat la nivel international pentru a aborda provocarile cu care se confrunta economia globala" si au promis, la Washington, o solutie la actuala criza.
In plus, reprezentantii celor mai puternice 20 de economii din lume au anuntat ca vor continua sa sustina cresterea economica, inclusiv prin intermediul bancilor lor centrale.
„Declaratiile verbale, fara nicio actiune concreta nu sunt convingatoare”, a tinut sa sublinieze Joe Lau, un economist din cadrul Societe Generale.
Acesta a mai adaugat ca invesitorii asteapta, acum, un pachet de masuri viabile si credibile din partea factorilor de decizie politica.
In plus, crede Joe Lau, avand in vedere gradul ridicat de nervozitate pe piete si incertitudinea cu care se confrunta in fiecare zi, asteptarea investitorilor este perfect justificata.
Reprezentantii zonei euro au promis, in declaratia G20, ca vor creste flexibilitatea mecanismului european de stabilitate financiara si „maximizarea impactului sau”, pana la intalnirea urmatoare, programata pentru perioada 14-15 octombrie.
Functionarii G20 au identificat, printre amenintarile la adresa cresterii economice, „fragilitatea sistemului financiar” si... mai mult
Duminica, 25 Septembrie 2011, ora 08:07