Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Institutul National de Statistica a transmis ca in ultima pare a anului trecut au crescut costurile cu salariatii in aproape toate activitatile economice.
Premierul Florin Citu spune ca o serie de sporuri de care beneficiaza bugetarii vor fi scoase din bugetul pe 2021. Potrivit sefului Executivului, din datele identificate pana-n acest moment,
Anul 2018 a fost marcat de numeroase proteste din partea sindicatelor, nemultumite de legea salarizarii, de transferul contributiilor de la angajat la angajator, dar si de conditiile de munca.
Politistii se pregatesc ca in ultimele doua saptamani din martie sa protesteze, lista lor de nemultumiri fiind lunga, dar principala revendicare este legata de salarii.
Vor fi, probabil, si cititori care vor spune ca exagerez, ca Justitia nu este asa de importanta, ca statul poate functiona si fara justitie independenta, noi sa fim sanatosi si le vom duce pe toate.
Anul 2017 nu a fost nici pe departe unul al pacii sociale, revendicari si nemultumiri venind dinspre majoritatea sindicatelor. Marsurile si mitingurile de protest la adresa Legii salarizarii sau a
Presedintele Comisiei Juridice a Senatului, Serban Nicolae, sustine Legea salarizarii in forma propusa de partidul sau si militeaza pentru drepturile salariale ale parlamentarilor.
Politistii protesteaza, sambata, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cerand majorarea salariilor, eliminarea diferentelor mari de salarizare dintre agenti si ofiteri, plata sporurilor la
Ministerul Afacerilor Interne a acordat sporuri de risc unor politisti care lucreaza la birou si a incheiat contracte care nu respecta pricipiile "eficientei si eficacitatii", potrivit raportului
Premierul Greciei, Antonis Samaras, a declarat ca economia greaca nu a prezentat demult rezultate atat de incurajante si a promis ca nu va mai initia masuri de austeritate.
Politistii si procurorii bucuresteni fac, vineri dimineata, 61 de perchezitii in Bucuresti, Ilfov, Cluj, Constanta, Prahova, Hunedoara, Dambovita si Olt, fiind vizata o grupare infractionala
Spania si Grecia se afla sub presiune, iar guvernele celor doua tari din sudul Europei trebuie sa-si multumeasca atat cetatenii afectati de austeritate, cat si partenerii europeni care cauta o iesire
Parlamentul Greciei a adoptat duminica seara un program de austeritate care permite astfel acces la al doilea pachet de salvare pregatit de UE si FMI, reusind sa evite intrarea intr-un default
10.000 de politisti vor fi dati afara, titreaza Euronews care il citeaza pe ministerul roman de Interne, nemultumit de performantele slabe ale politistilor si de faptul ca acestia si-au obtinut
DNA cere suplimentarea fondurilor alocate pentru 2011, dupa ce interventiile cu elicoptere a saracit vistieria institutiei.De la inceputul anului, procurorii anticoruptie au inceput perchezitiile in
Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Finantelor Publice trebuie restructurate, reformarea institutiilor fiind o responsabilitate politica, dupa cum a declarat presedintele Romaniei,
Presedintele Traian Basescu a afirmat joi, la RRA, ca Ministerul de Interne, Ministerul de Finante si cel al Muncii trebuie sa opereze reducerile de personal, atentionandu-le sa nu astepte o
Expertii in resurse umane au fost intotdeauna de acord cu ideea ca nu trebuie sa neglijezi viata personala, daca vrei sa ai succes in viata profesionala. Intr-o perioada in care perspectiva sumbra a
Salariile politistilor vor scadea cu inca 4,5% fata de cele diminuate deja cu 25%, prin eliminarea primei de vacanta si a premiului anual, a declarat, vineri, presedintele Sindicatului Politistilor
Analistul imobliar Radu Zilisteanu a declarat, pentru Bloombiz.ro, ca se fac foarte putine tranzactii cu apartamente in aceasta perioada si ii sfatuieste pe cei care vor sa cumpere un apartament sa
Nu exista document referitor la Romania venind din partea vreunei organizatii financiare ori economice si chiar politice internationale care sa nu mentioneze la loc de frunte nevoia unei reforme a
Propunerea PNL de a diminua cu 50% cheltuielile materiale este "o varianta fara senes" si ar insemna reducerea la jumatate a sumelor pentru spitale, medicamente compensate, benzina pentru politisti
Adevarata problema a salariilor si pensiilor speciale este ca sunt exagerat de mari fata de cele ale restului populatiei. Legile speciale nu sunt neaparat nesimtite, ci lacome.Legile unitare ale
Avem deja 20 de ani de capitalism. Castigatorii tranzitiei nu sunt nici macar “baietii destepti”, ci cei “jmecheri”.Am vizionat zilele trecute, alaturi de alti reprezentanti
Pensiile mari vin din salarii mari. Iar salariile mari au venit din prioritatile pe care Romania le-a avut, in mod haotic, in ultimii 20 de ani.Legea salarizarii unitare si legea pensiilor au creat
Presedintele Traian Basescu a declarat miercuri ca "nu este posibil" ca la o banca alimentata de la bugetul de stat, Eximbank, directorul- om politic - sa primeasca un salariu de aproximativ 25.000
Sindicalistii din educatie spun ca, indiferent de rezultatul discutiilor de sambata de la guvern pe tema Legii unice a salarizarii, nu se va renunta la greva din 5 octombrie, pentru ca motivele