Pendulând între distanțare față de chestiunile care privesc actualitatea economică a țării și neîncredere în sistem, oamenii au căpătat în ultimele decenii o doză de scepticism în
Turbina, cunoscută și sub denumirea de turbosuflantă sau, mai simplu, turbo, joacă un rol crucial în creșterea puterii, a economiei de combustibil și a cuplului motorului mașinii tale. Vorbim
Pandemia de Covid-19 a fost ca o piatră de încercare pentru majoritatea cuplurilor căsătorite din România. Deși s-ar fi presupus că această perioadă ar fi avut rolul de a lega și mai mult
Initiativa legislativa, depusa la Senat de un grup de senatori PSD, prin care copiii majori ar putea fi obligati sa plateasca pensie de intretinere parintilor care necesita sprijin material, inseamna
Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a declarat, joi, ca scaderea impozitului pe venit de la 16% la 10% se va aplica nu numai la salarii, ci si la alte tipuri de venit, precum cele din pensii, chirii,
Air France a tras pe linie moarta ultimele trei jumbo jet-uri Boeing 747 detinute in flota, iar anuntul a declansat o adevarata avalansa de calatori nostalgici dornici sa savureze un ultim zbor cu
O tema importanta din perspectiva egalitatii cetatenilor indiferent de varsta, sex etc., prevazuta de Constitutie, ar fi armonizarea deducerilor practicate la impozitul pe venit.
Volumul primelor brute subscrise in anul 2014, conform datelor oficiale comunicate de ASF, pentru asigurarile de viata si sanatate a fost de 8,1 mil lei, inregistrandu-se o scadere cu 0,34% fata de
O persoana poate fi nevoita sa plateasca pensia de intretinere doar daca dispune de mijloacele necesare pentru a o face, iar acest lucru intervine atunci cand nu este respectata obligatia de
Un loc de munca la Bruxelles cantareste greu la CV-ul tau, iti arata valoarea profesionala si contribuie foarte mult la dezvoltarea ta pe toate planurile. Dincolo de dezvoltare, un job la UE iti
La un salariu brut de 1.500 de lei pe luna, un angajat plateste 42,8% dari la stat. Banii ramasi abia ii ajung de mancare, intretinere si un plin de benzina. Dupa ce-si plateste impozitele directe,
Impactul majorarii cu 2% a punctului de pensie de la 1 octombrie 2009 asupra bugetului va fi de 200 milioane lei in perioada 1 octombrie-31 decembrie 2009, a anuntat, marti, ministrul Finantelor
Mircea Geoana le-a cerut ministrilor PSD sa faca o estimare asupra costurilor sociale ale viitoarei rectificari bugetare si sa gaseasca solutii pentru ca pensionarii cu veniturile cele mai mici sa
Peste 30.000 de romani au facut pana in prezent rezervari pentru vacanta de Paste in tara, iar saptamana viitoare agentiile de turism se asteapta sa vanda alte 20.000-30.000 pachete, cifrele fiind
Salariul unui actor tanar, la un teatru bucurestean, incepe de la 3.500.000 de lei. Numele mai importante castiga dublu sau chiar triplu, dar se plang ca asta nu le acopera nici macar cheltuielile de
Bancile iti crediteaza pana si studiile! Daca vrei sa te scolesti in tara, la o universitate particulara sau in strainatate, poti face rost de bani numaidecat, apeland la un imprumut bancar
Romanii care vor sa lucreze in Germania in agricultura, in constructii, ca asitente medicale, macelari sau mestesugari se pot inscrie in baza de date a Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de
Sebastian Vladescu a preluat portofoliul Finantelor, cu dificila misiune de a corecta lipsurile a ceea ce ar fi trebuit sa fie reforma fiscala, adica adoptarea cotei unice. In incercarea disperata de
Pretul abonamentelor pe mijloacele de transport in comun variaza de la un oras la altul, iar autoritatile dau vina pe investitiile facute sau pe costurile la carburanti.De la 30 de lei la
Creditele de nevoi personale si cele pentru electrocasnice vor fi si in 2005 campul de bataie al ofertelor bancilor "In cursul lui 2005, circa 850.000 de persoane intentioneaza sa apeleze la un
Lupta noilor democratii cu "monstrii de beton" inventati de Stalin va dura inca multe decenii. Regimurile comuniste s-au prabusit in urma cu 18 ani, insa pentru milioane de locuitori ai Europei de