Unul dintre momentele cele mai asteptate, dar deopotriva cele mai temute, este acela al promovarii pe linie ierarhica. Exista multe decizii pe care un manager trebuie sa le ia, odata ce este desemnat
Remus Florian conduce afacerea Oriflame in Romania de la inceputul anului 2018 in functia de Director General, insa cariera in cadrul companiei si-a inceput-o in anul 2011, cand s-a alaturat echipei
In acest moment, in Programul National Casa Verde Fotovoltaice 2019 au fost depuse 26.300 de dosare la nivel national, cele mai multe pentru Regiunea Nord-Est (4116 de cereri, pentru finantari in
In ultima perioada tot mai multe companii se confrunta cu deficit de personal. Acest lucru se intampla pe de o parte pentru ca tinerii din ziua de azi vor sa primeasca mult si sa ofere putin, iar pe
Lipsa increderii in propria persoana este una dintre marile probleme ale romanilor. Cati dintre noi suntem in stare sa mergem in fata unui public numeros fara sa ne fie teama sau cate intalniri
Un bun manager trebuie sa fie si un lider printre oamenii cu care lucreaza. E important de inteles ca, pentru multi angajati, locul de munca se poate transforma rapid in a doua casa.
40 de lideri au acceptat provocarea lansata de Comunitatea Liderilor Inspirati de a calatori printre "Lumini si Umbre in Leadership "si s-au intalnit, pe 8 noiembie, la cea de-a treia editie a
Toti am trecut cel putin o data in viata printr-o schimbare si am cunoscut efectele ei. Cu toate acestea, oamenii sunt in general tematori si nu se adapteaza cu usurinta la schimbare. De ce se
Engagement inseamna sa fii pe deplin integrat in echipa, orientat catre niste obiective concrete, sa ti se acorde incredere si autoritate, sa primesti in mod constant un feedback constructiv, sa
Daniel Boaje a facut parte din echipa care, in urma cu 20 de ani, aducea in Romania hamburgerii americani si cartofii prajiti cunoscuti in toata lumea. Pe 16 iunie 1995, a pus bazele McDonald's
Care e diferenta dintre un manager si un lider? Ce trebuie sa facem pentru a descoperi adevaratul nostru potential? Ce facem cand ne pierdem motivatia? Ce este un brand personal si de ce avem nevoie
Inainte de a face project management ar trebui sa-ti acorzi macar 5 sau chiar 10 ani de experienta pentru ca, odata dobandit statutul de manager de proiect, lucrurile nu mai sunt atat de simple.
Managerul chinez Hermes Song conduce biroul regional din Romania al TP-LINK, liderul de piata pe segmentul routerelor wireless. El incearca, asadar, sa-i faca pe romani sa inteleaga aceste noi
Cautand sa se identifice ce anume face diferenta dintre o performanta medie la nivelul afacerii si una superioara, de referinta, din punct de vedere al rolurilor si competentelor conducerii de
Bogdan Rohan a fondat Hypercubic in ultimul de facultate, la Electronica. Tot atunci a hotarat ca e momentul sa investeasca in dezvoltarea sa si, astfel, a absolvit trei institutii diferite de
Loredana Preda, managerul Galeriilor Noblesse, isi gaseste energia si motivatia in micile vacante in mijlocul naturii, in savurarea unei cesti de cafea pe o terasa sau vizitand targurile de design
Aproape toate domeniile de activitate din Romania pot deveni profitabile pentru investitori, daca acestia vin cu ceva nou. Mentalitatea lui "merge si asa" nu va da rezultate, ultimii veniti urmand sa
Fostul sef al diviziei Microsoft Romania, Silviu Hotaran, este de parere ca intr-o organizatie primii 20% dintre angajati reprezinta starurile firmei, care fac 80% din munca, afirmatie care coincide
Orice afacere trebuie gandita cu sange rece, departe de emotii pentru ca business-ul, in ansamblul lui, se joaca pe bani. In cadrul afacerii, insa, liderul devine un adevarat parinte pentru
Toata lumea spune, dupa ce Steve Jobs a anuntat, oficial, ca renunta la fotoliul de CEO de la Apple, ca decizia nu va afecta cu nimic mersul companiei. Apple inseamna mai mult decat Steve Jobs,
Succesul profesional depinde in mare parte de actiunile tale, insa un grad mare importanta il are si modul in care esti perceput de ceilalti. Foarte multe studii au aratat ca aspectul fizic are un
Criza economica reprezinta o adevarata provocare pentru cei aflati in conducerea companiilor, insa o atentie sporita asupra detaliilor i-ar putea ajuta sa treaca mult mai usor peste aceasta perioada.
Ai avut o intrebare la una din emisiunile Business Adviser? Consultantul Smart Sigma, Liviu Raducan raspunde la intrebarile adresate de useri in cadrul emisiunii Business Adviser. Potrivit
Capitalul uman este nu numai o linie de cost, ci si o linie de investitii. Cred ca, sub nici o forma, un manager responsabil nu trebuie si nu poate sa renunte la persoanele talentate si la oamenii
Bulversati de rapiditatea cu care ni se volatilizeaza economiile in sezonul concediilor ne vom gandi in curand sa punem ceva bani deoparte.Indiferent de formula aleasa, regula de baza ramane
Unu din opt manageri care lucreaza in companiile cel mai bine listate la bursa de la Londra nu are studii universitare. Sefii romani cu studii medii sint mult mai putini.Barbat, 52 de ani si cu
Unii lideri sunt innascuti, insa cei mai multi au nevoie indrumare. In schimbul unei sume care inseamna mai putin decat salariul lunar al unui top manager, 4500 de euro, asociatia Erudio poate