În contextul economic actual, romanii se confruntă cu o decizie crucială atunci când vine vorba despre împrumuturi bancare: să opteze pentru credite în lei sau să aleagă variantele în euro.
Comisia Europeană a concluzionat că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, aşadar,
Ministerul Finanțelor a alocat pentru anul 2024 un plafon de garanții de 1 miliard de lei pentru continuarea programului „Noua Casă”. Cei care își doresc să achiziționeze o locuință în
Pe fondul eforturilor susținute ale Băncii Centrale Europene (BCE), inflația în zona euro a scăzut de la un maxim de 10,6% în octombrie 2022 la 2,9% în decembrie 2023. Astfel, economiștii
In momentul in care ai nevoie de bani pentru a acoperi unele cheltuieli neprevazute sau planificate, una dintre solutii este sa apelam la o institutie financiara pentru a accesa un credit, fie ca
Creditele sunt instrumente financiare prin care orice cetatean poate accesa o suma mai mare de bani pe care sa o foloseasca in diferite scopuri. Cele mai cunoscute astfel de instrumente pe piata
Problemele de zi cu zi ne pândesc la fiecare pas și de multe ori sursele noastre de venit nu reușesc să acopere în totalitate sumele necesare rezolvării lor. Astfel că, pentru a
Sa luam un scenariu in care sotul si sotia nu se cunosteau in urma cu 10 ani. Ea a luat un credit pe care, apoi, nu l-a mai rambursat, din varii motive. Acum, cei doi sunt casatoriti, dar creditul ei
Recesiunea ce va lovi Romania este "raiul pe pamant" daca te duce capul ca antreprenor si profisi de toate facilitatile din aceasta perioada. In schimb, daca esti un "berbec" care se ia dupa turma
Chiar daca au trecut deja 5 zile de la esecul lansarii platfomei IMM Invest, nimeni n-a spus clar, inca, cine este de vina si nici cand urmeaza sa inceapa sa functioneze acest sistem. Asa ca - in
Compania aeriana Blue Air a solicitat, in martie, un credit de salvare, sub forma unui imprumut cu dobanda preferentiala acordat intr-o situatie de criza majora, potrivit unui comunicat de presa al
Mai bine de jumatate dintre tinerii romani (53%) cu varste intre 18 si 25 de ani iau in calcul deschiderea propriei afaceri, potrivit unui studiu Ipsos MORI contractat de catre International Personal
Diferenta dintre a privi neputinciosi la oportunitatile pe langa care treceti si a reusi sa va indepliniti macar unul dintre visele pe care le purtati de multa vreme in minte si suflet este data de
Ministerul Finantelor Publice a imprumutat miercuri 3 miliarde de euro in urma lansarii unor noi serii de obligatiuni in programul-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes".
Ministerul de Finante a luat un imprumut, joi, de la banci de 246 milioane de lei, la o dobanda de 4,51% pe an, cu scadenta in aprilie 2026. Statul ar fi vrut sa imprumute 400 de milioane de lei.
Statul a ramas fara bani de pensii si salarii, de la banci nu mai reuseste sa se imprumute si a apelat la rezerva de lichiditate din Trezorerie. Bani ce erau insa meniti sa asigure finantarea tarii
Economistul-sef al Bancii Transilvania, Andrei Radulescu, avertizeaza ca Romania se va imprumuta tot mai scump in trimestrele urmatoare, cauzele regasindu-se atat pe plan extern, cat si intern.
Avansul economiei in Europa Centrala si de Est (CEE) a incetinit probabil in primul trimestru din 2018, deoarece majorarea cheltuielilor, stimulata de cresterea salariilor, nu a reusit sa compenseze
Fiecare dintre noi trece, in anumite luni, prin momente de "tumult" financiar, cauzate fie de Sarbatori, fie de o cheltuiala neprevazuta sau de o binemeritata vacanta.
Consiliul Concurentei va propune Bancii Nationale a Romaniei sa faciliteze refinantarea creditelor in lei, asa cum a facut deja in ceea ce priveste conversia in lei a imprumuturilor in valuta, a
Banca Nationala a Romaniei (BNR) se apropie de prima majorare a dobanzii cheie din ultimii aproape zece ani, dupa ce inflatia a revenit, iar economia inregistreaza unul din cele mai rapide ritmuri de
Europarlamentarul PMP Siegfried Muresan atrage atentia asupra faptului ca Guvernul PSD-ALDE se imprumuta "tot mai mult si tot mai scump", motiv pentru care Romania nu va putea scapa "din calea
Miliardarul rus Oleg Boyko si partenerii sai letoni folosesc Malta drept paradis fiscal pentru a scoate profituri uriase de pe urma imprumuturilor rapide catre cei mai saraci europeni.