Tarile dezvoltate se vor prabusi din nou in recesiune daca Statele Unite nu isi vor majora plafonul legal al datoriei lor publice, a avertizat miercuri OCDE, organizatie care reuneste cele mai industrializate 34 de tari ale lumii, informeaza AFP.
"Daca plafonul datoriei nu este majorat - sau, cel mai bine, eliminat -, estimarile noastre sugereaza ca zona acoperita de OCDE va cadea din nou in recesiune anul viitor, in timp ce tarile emergente vor cunoaste o incetinire brusca", a subliniat secretarul general al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), Angel Gurria, intr-un comunicat.
In plina paralizie bugetara, Statele Unite trebuie sa majoreze cel mai tarziu la 17 octombrie limita legala a datoriei lor publice, fixata de Congres, sub amenintarea de a se confrunta cu prima incapacitate de plata din istoria lor.
"Chiar daca probabilitatea ca asa ceva sa se intample este redusa, simplul fapt ca exista o incertitudine cu privire la capacitatea statului de a evita un faliment partial ar putea sa provoace perturbari pe pietele financiare", a atras atentia Gurria.
In cazul incapacitatii de plata, cheltuielile publice ale SUA vor trebui "imediat" reduse cu echivalentul a 4% din Produsul Intern Brut (PIB) al tarii, a scris seful OCDE in comunicatul citat.
Rata somajului in Statele Unite, in prezent de 7,3%, ar putea atinge din nou maximul inregistrat in perioada crizei financiare, cand s-a situat la 10%, potrivit documentului amintit.
Prima... mai mult
Joi, 10 Octombrie 2013, ora 08:43