Taxele de promovare turistica vor fi directionate doar catre Organizatiile de Management al Destinatiilor turistice (OMD), dar utilizarea acestora ar trebui sa fie mai rationala, strict pentru finantarea actiunilor si activitatilor de marketing al destinatiilor, prin atragerea unor vizitatori din zone mai indepartate, dar cu potential financiar considerabil, precum cele din Asia Centrala si de Sud-Est, a declarat, pentru AGERPRES, Sever Avram, director regional al Reprezentantei Destinatiilor Dunare-Marea Neagra in cadrul Centrului International al Destinatiilor de Excelenta (CED Travel).
"Exista necesitatea stringenta a schimbarii abordarii cu privire la dezvoltarea turismului, indeosebi prin operationalizarea Organizatiilor de Management al Destinatiilor turistice (OMD), recomandata si sustinuta in mod concret de Organizatia Mondiala a Turismului, OCDE, Comisia Europeana impreuna cu ministerul de resort din Romania, cat si prin clusterele de turism ce ar merita revitalizate si regandite, cu predilectie din perspectiva apartenentei Romaniei la sapte din Rutele Culturale Europene, dezvoltate de institutul de profil al Consiliului Europei. Desi reteaua OMD-urilor se afla, in Romania, abia la inceputuri, din cauza intarzierilor si anumitor neclaritati din trecut referitoare la constituirea si gestionarea parteneriatelor public-private ce stau la baza managementului integrat al destinatiilor si strategiilor aferente de marketing si promovare mai ales externa a acestora, in... mai mult
Marti, 18 Iunie 2019, ora 10:22
Romania va deschide in acest an trei birouri de promovare turistica la Tokyo, Tel Aviv si Bruxelles, dar va renunta la activitatea din Paris, a declarat Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri si Turism.
"Va fi deschis un birou de promovare turistica a Romaniei in Japonia. Avem in analiza si cateva pesroane, pentru ca am vrea sa stie japoneza daca s-ar putea. As vrea ca in luna septembrie, cand avea loc targul de turism din Japonia, sa avem si biroul deschis", a spus ministrul.
Totodata, in primavara acestui an va fi deschis un birou de promovare in Israel, care in 2013 a fost a cincea tara din care au provenit turistii straini in Romania.
"Chiar daca initial era propus Dubai, vrem sa facem o schimbare. Pe de o parte din Israel nu avem nevoie de vize, pe cand din Dubai este nevoie. Pe de alta parte avem o comunitate foarte mare de romani si un interes foarte mare", a afirmat Grapini.
Tot in prima jumatate a anului anul va fi inchis biroul din Paris, dar va fi deschis unul la Bruxelles, care sa acopere Franta, Belgia si Olanda.
"Biroul de la Paris nu prea a functionat cum trebuie pana acum, a fost ineficient. Am vazut cateva birouri de turism care nu mi-au placut, cum ar fi Spania sau Franta. Nu mi-a placut activitatea de acolo. Am cerut si un punct de vedere al ambasadelor, cum a colaborat biroul de turism de acolo cu ambasada. De la Madrid am primit numai referinte negative", a mai spus ministrul.
Romania are noua birouri de... mai mult
Miercuri, 08 Ianuarie 2014, ora 16:40
Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT) pune la bataie 13,6 milioane de lei (circa 3 milioane de euro) pentru promovarea brandului turistic national in Franta, in incercarea de a "spala" imaginea de cersetori, promovata in mai multe emisiuni televizate.
ANT a organizat o licitatie publica pentru achizitionarea serviciilor de publicitate pe canalele media din Franta pentru implementarea planurilor operationale multianuale de marketing pentru brandul turistic national.
Banii sunt alocati prin Programul Operational Regional (POR), iar procedura de achizitie este inca in derulare. Data deschiderii ofertei este 6 ianuarie 2014, iar criteriul de atribuire este "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic". Anuntul de atribuire a fost publicat pe 12 noiembrie.
Proiectul vizeaza promovarea Romaniei adresata cu prioritate potentialilor turisti, dar si operatorilor din industria turismului din aceasta tara. Potrivit anuntului de atribuire, publicul tinta, din punct de vedere socio-demografic, sunt tinerii si cei necasatoriti precum si calatorii fara familii, de varsta mijlocie.
Campania de comunicare a brandului turistic national are ca obiective principale: cresterea notorietatii prin informarea publicului tinta despre Romania ca destinatie turistica si cresterea atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica pentru publicul-tinta din Franta prin comunicarea elementelor care diferentiaza Romania ca destinatie turistica (frumusetea... mai mult
Marti, 19 Noiembrie 2013, ora 13:30
Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a desfiintat sapte din cele 17 reprezentante de promovare turistica a Romaniei in strainatate, intrucat erau ineficiente, potrivit datelor transmise de minister, la solicitarea Agentiei NewsIn.Astfel, anterior reorganizarii ministerului existau in strainatate 17 birouri de promovare turistica, in Austria (Viena), Belgia (Bruxelles), China (Beijing), Franta (Paris), Germania (la Munchen si Berlin), Italia (Roma), Israel (Tel Aviv), Japonia (Tokyo), Marea Britanie (Londra), Moldova (Chisinau), Polonia (Varsovia), Rusia (Moscova), Spania (Madrid), SUA (New York), Suedia (Stockholm) si Ungaria (Budapesta).
Dupa reorganizarea MDRT, au fost desfiintate sapte dintre acestea, cele din Bruxelles, Berlin, Tel Aviv, Tokio, Chisinau, Stockholm si Budapesta, spun reprezentantii MDRT. mai mult
Joi, 09 Decembrie 2010, ora 14:45