Guvernul demareaza o campanie pentru promovarea Romaniei ca destinatie turistica sigura

Vineri, 25 Iulie 2014, ora 16:52
1492 citiri
Guvernul demareaza o campanie pentru promovarea Romaniei ca destinatie turistica sigura

Ministrul delegat pentru IMM-uri si Turism, Florin Jianu, a declarat vineri la Suceava intr-o conferinta de presa ca Departamentul pentru IMM-uri si turism face o campanie pentru promovarea Romaniei ca o destinatie turistica sigura in contextul geopolitic actual.

Jianu a spus intr-o conferinta de presa ca Romania reprezinta o destinatie sigura.

El a precizat ca a fost in Republica Moldova la un eveniment de deschidere al Camerei de Comert Romania-Republica Moldova si a transmis ca Romania este un partener economic solid, dar si o destinatie turistica sigura.

Ministrul a aratat ca datele arata ca Romania se situeaza intre primele zece tari europene dupa cresterea a numarului de turisti, fiind pe locul patru cu crestere de turisti din China si pe primele zece locuri cu crestere pentru turisti din Statele Unite, Olanda, Marea Britanie, Franta sau Italia.

"Un numar insemnat de turisti provin din Republica Moldova", a spus Jianu.

El a subliniat ca Romania este o destinatie sigura si pentru ca doua organisme internationale, Comisia Europeana a Turismului si Organizatia Mondiala a Turismului, au ales ca in toamna sa organizeze doua evenimente in Romania, Adunarea Generala a Comisiei Europene de Turism si o actiune a secretarului general al OMT care va participa la un eveniment de promovare a clusterelor din turism.

"Pentru a aplica sintagma <> vom avea evenimente in Bucovina", a spus Jianu care a aratat ca, in colaborare cu CJ Suceava se vor organiza infotrip-uri cu mass-media, cu factorii decidenti, cu oameni din industrie din Republica Moldova, pentru a cunoaste mai bine aceasta zona apropiata atat de Ucraina, cat si de Republica Moldova, astfel incat fluxul de turisti sa creasca in zona.

Totodata, vor exista targuri la care judetul Suceava este invitat sa participe, dar si alte evenimente pentru a defini conceptul "Romania destinatie sigura", a adaugat ministrul.

Intrebat daca exista sentimentul in strainatate ca Romania este o destinatie nesigura, Florin Jianu a raspuns ca nu exista aceasta perceptie, dar ca este nevoie ca in contextul geopolitic actual Romania sa aiba un cuvant de spus si sa joace o carte castigatoare.

"Nu exista sentimentul ca Romania este o destinatie nesigura, dar daca ne uitam la piete din Statele Unite, din China, piete indepartate pentru care Europa reprezinta o regiune ca atare, cred ca contextul si ceea ce se intampla in Ucraina, noi trebuie sa ne pozitionam foarte puternic. Trebuie sa spunem un cuvant, sa avem o voce puternica in zona si trebuie sa ne jucam o carte castigatoare. E un context bun, datele statistice arata acest lucru, organisme internationale aleg Romania pentru a organiza evenimente, iar ceea ce facem noi astazi este sa potentam ceea ce deja in Romania avem ca si oferta", a spus ministrul delegat pentru IMM-uri si Turism.

Numarul pasagerilor pe cursele aeriene din intreaga lume scade

Prabusirea avionului malaezian in Ucraina ii va determina pe multi turisti de pe alte continente sa evite Europa de Est si, implicit, Romania, considerand ca zona este nesigura, cred operatorii din turism, care spun ca va scadea si numarul romanilor care vor zbura spre Rusia sau tarile scandinave.

"E nenorocirea nenorocirilor", a declarat recent Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agentiei Invitation Romania.

El a explicat ca orice accident aviatic major se reprecuteaza negativ la nivel mondial, iar in perioada imediat urmatoare numarul pasagerilor pe cursele aeriene din intreaga lume scade cu 0,1-0,5%, ceea ce, arata Fodoreanu, este enorm.

"Bineinteles ca exista un impact emotional. Pe mine m-au sunat in ultimele ore cativa prieteni ca sa ma intrebe pe unde trec exact avioanele cu care urmeaza sa zboare", a spusin urma cu o saptamana Dorin Ivascu, presedintele Asociatiei Romane a Operatorilor Privati din Aviatie.

In afara efectului emotional, care afecteaza pasagerii curselor aeriene din intreaga lume, prabusirea avionului in Ucraina afecteaza si turismul romanesc, din cauza vecinatatii celor doua tari.

"Din pacate, Romania este la o distanta relativ mica de zona de conflict din Ucraina, iar turistii din zone mai indepartate, de pe alte continente, nu fac foarte clar distinctia intre Romania, Ungaria, Ucraina sau Bulgaria. Pentru ei, acestea sunt tari din Estul Europei, unde are loc un conflict pe fondul caruia s-a prabusit un avion, iar din acest motiv vor evita zona si, implicit, Romania", a declarat agentiei MEDIAFAX Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Pentru multi turisti de pe alte continente, Romania, Cehia sau Ucraina sunt cam acelasi lucru, crede, la randul lui, Lucian Boronea, proprietarul agentiei de turism Accent Travel.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare...
#campanie promovare Romania, #turism romania, #turisti straini romania , #Turism in Romania