Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 23 aprilie, că urmează să investigheze platformele de comerț online chinezești Temu și Shein, făcând și o serie
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
Sistemul de TVA al Uniunii Europene va fi mai bine echipat pentru a face fata fraudelor din sectorul comertului electronic, ca urmare a noilor norme convenite vineri de ministrii de Finante din
Firmele, impreuna cu autoritatile locale si judetene si organizatiile neguvernamentale, au acces la fondurile europene prin programele pentru finantarea de investitii in sectorul productiv,
Sorin Minea, seful Romalimenta, este adeptul Craciunului traditional, petrecut in familie. Isi aminteste ca a mers, pana la 6-7 ani, in fiecare an la colindat, iar cel mai drag cadou a fost o pereche
Corina Martin vorbeste cu drag de cea mai frumoasa amintire de Craciun: nasterea fiului cel mic chiar in ajunul Craciunul, dar si despre cartile de poveste pe care si le cumpara din banii de la
Noua centrala termica a orasului Suceava, pe baza de biomasa, va deveni functionala pana la sfarsitul lunii noiembrie. Investitia de 80 de milioane de euro apartine unei companii private, Adrem
Codul Fiscal se modifica din nou. Printre cele mai importante noutati din Codul Fiscal, care a intra in vigoare la 1 iulie, se numara majorarea plafonului de impozitare la care firmele sunt obligate
Romania are nevoie de afaceri dupa modelul Ivatherm, care imbina tehnologia moderna cu resursele naturale, pentru a crea produse unice, sustine Rucsandra Hurezeanu, CEO Ivatherm. Romania mai are,
Situatia economica va fi si mai grea in 2012, cu un apetit scazut pentru consum dar si pentru investitii. Perspectiva este si mai sumbra daca luam in considerare situatia bancilor si disponibilitatea
Analistul financiar Lucian Davidescu apreciaza ca reducerea de urgenta a fiscalitatii pe munca este una dintre masurile importante care trebuie luate anul viitor, indiferent de consecintele anuntate
Transportatorii rutieri se asteapta ca in acest an profiturile sa scada din cauza cresterii pretului la carburanti, iar o parte din firme vor intra in faliment, dupa ce si anul trecut castigurile au
Guvernul a aprobat, miercuri, scrisoarea suplimentara de intentie la acordul de imprumut cu Fondul Monetar International, a anuntat ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, informeaza Mediafax
Guvernul va cere o derogare de la Consiliul Uniunii Europene pentru a putea majora de la 35.000 de euro la 100.000 de euro pragul cifrei de afaceri sau a veniturilor pentru care devine obligatorie
In dubla sa calitate, de presedinte al Unimpresa si investitor major pe segmentele imobiliar, auto si logistic, domnul Stefano Albarosa ramane optimist dupa un an 2009 dur, in care afacerile proprii,
Complexul si complicatul ecosistem al unei economii nationale/regionale/globale cuprinde, printre alte vietuitoare, si o specie ai carei stramosi ii regasim inca din cele mai vechi timpuri: hienele.
GAZETA WYBORCZA (Polonia), 19 septembrie 2007 - Pentru Europa postcomunista, cota unica de impozitare nu este in nici un caz o solutie prin care am putea ajunge din urma si depasi Europa Occidentala
Dupa o lupta acerba, cele doua companii de media au achizitionat meciurile din primul esalon fotbalistic romanesc cu suma de 85 milioane de euro pe trei ani.
Un necaz nu vine niciodata singur. Scumpirile se tin lant. Daca nu e gazul, e carburantul. Daca nu e nici unul, nici celalalt, atunci e scumpirea creditului. Si cand totul se va fi linistit, se va