Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
În cadrul Summitul Mondial pentru Acțiuni Climatice COP28, guvernele lumii s-au reunit din nou în acest an pentru a avansa planurile ambițioase de transformare a politicilor energetice în
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un for interguvernamental înființat cu scopul identificării şi aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Primele economii mondiale, SUA si China, ale caror dispute comerciale provoaca ingrijorari cu privire la un posibil razboi comercial, au profitat luni de reuniunea ministrilor de Finante si a
Economia mondiala ar urma sa inregistreze in acest an cea mai solida crestere de dupa 2011, gratie relansarii comertului si investitiilor, a anuntat marti Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Anuntul facut de Angela Merkel privind racirea relatiilor dintre UE si SUA, ca si apelul adresat partenerilor europeni de a-si lua soarta in propriile maini, marcheaza o noua pagina in evolutia
Dupa mai multe replici acide schimbate intre Washington si Beijing, Donald Trump si Xi Jinping vor da ochii unul cu celalalt, saptamana aceasta, cu ocazia unei intalniri programate a se desfasura in
Apple va fi testul suprem pentru politica presedintelui Donald Trump de a readuce in SUA operatiunile si slujbele mutate de marile corporatii in tari unde mana de lucru este mai ieftina, crede Jason
Oficialii Bancii Centrale Europene se asteapta la turbulente financiare marcante in perioada imediat urmatoare, pe masura ce stabilitatea politica la nivel global este supusa unor presiuni exercitate
Orice moneda are doua fete, iar americanii ar putea sa se convinga rapid de acest lucru, daca presedintele ales isi va pune in aplicare politicile protectioniste fata de importurile din China si
Vicepremierul turc Mehmet Simsek a invitat Apple sa-si mute afacerile in Turcia incercad sa speculeze tensiunile dintre Comisia Europeana si gigantul IT acuzat ca s-a folosit de un artificiu din
Doi economisti de marca din cadrul unor organizatii internationale, Jean-Paul Fitoussi si Khalid Malik, privesc cu ingrijorare la valul de nemultumire populara care a alimentat Brexit-ul si care
Prognozele privind performantele economiei globale devin tot mai pesimist, pe zi ce trece. Economistii FMI tocmai au revizuit in scadere prognoza de crestere economica globala, dar acest lucru nu mai
Surse din interiorul administratiei americane sustin ca Washingtonul pregateste un pachet de masuri punitive mai drastice pentru firmele si persoanele care i-au ajutat pe oligarhii rusii si chiar pe
Lumea a intrat intr-o stare de anormalitate economica, din perspectiva economistului Nouriel Roubini. Omul care a prevazut criza financiara din 2008 nu da nicio sansa de schimbare a situatiei in care
Italia arata ca o tara cu doua fete diferite. Nordul puternic industrializat respira ceva mai usor, dupa ce efectele crizei economice au inceput sa se risipeasca, in vreme ce partea de sud a saracit
Aflat intr-un turneu de doua saptamani prin Europa, economistul Nouriel Roubini se arata ingrijorat de lipsa de perspectiva intrevazuta in proiectul UE, care pare din ce in ce mai mult sortit
Nu cu mult timp in urma, Vladimir Putin il descria pe omologul sau turc, Recep Erdogan, ca pe "un om puternic", capabil sa se opuna Occidentului. Vremurile acelea au apus, insa. In Rusia,
In mai 2015, FMI a declarat ca India este "unul din aspectele pozitive ale economiei globale", in principal datorita implementarii unor politici mai eficiente si sfarsitului incertitudinii politice.
Intr-o lume a cererii reduse pe piata interna, oficialii din guvernele tarilor dezvoltate si din economiile emergente s-au aratat tentati sa atinga cresterea economica dorita si sa creeze noi locuri
Activitatea firmelor din sectorul auto a inregistrat o scadere cu 41,6%, in perioada 2008-2013, intr-un ritm mediu anual de aproximativ 10,2%, fiind al saselea an consecutiv cu scaderi.
HSBC Private Bank, filiala elevetiana a bancii britanice HSBC, a obtinut profituri importante din administrarea de conturi secrete de peste 100 miliarde de dolari ale unor organizatii criminale,
Nouriel Roubini, omul care a prezis criza globala, revine in centrul atentiei aducandu-le aminte oficialilor europeni ca actuala criza a zonei euro a fost prevestita inca din 2006.
O parte dintre cei mai bogati oameni ai lumii au averi mai mari decat se stie, ceea ce inseamna ca statele sunt private de miliardele pe care acestia ar trebui sa le platesca sub forma de taxe si