Presedintele Klaus Iohannis este primit, marti, de presedintele american Donald Trump, devenind al zecelea sef de stat european care ajunge la Casa Alba in acest an, un top din care nu fac insa parte
Aeroportul Changi din Singapore a fost desemnat in 2019, pentru al saptelea an consecutiv, cel mai bun aeroport din lume, conform clasamentului publicat joi de compania britanica Skytrax, auditor al
Romanii asteapta de mult timp ridicarea vizelor pentru Statele Unite si includerea tarii noastre in programul Visa Waiver, insa este posibil ca in curand sa ramanem si fara una dintre metodele de a
Decizia presedintelui american Donald Trump de a interzice accesul imigrantilor musulmani in SUA ii forteaza pe oficialii canadieni sa reactioneze prompt in fata unei potentiale crize care se
Planurile economice ale presedintelui american Donald Trump, cu politici dure in domeniul comertului si imigratiei, ar putea crea probleme serioase la nivel mondial, a avertizat vineri Fitch Ratings.
Deciziile presedintelui american Donald Trump, mai ales cea legata de imigratie, nu au fost deloc bine primite nici de o serie de mari companii americane. Mai multe au renuntat la colaborarea cu
Ordinul prin care presedintele american, Donald Trump, a interzis intrarea refugiatilor sirieni in SUA pe termen nelimitat si a suspendat primirea, in general, de refugiati in SUA timp de cateva luni
Victoria lui Donald Trump a luat prin surprindere pe toata lumea, inclusiv vedetele. Sub efectul surprizei, acestea au postat reactiile lor pe retele de socializare.
Un ministru canadian il acuza pe presedintele rus, Vladimir Putin, ca se comporta ca un terorist. Ministrul pentru Cetatenie si Imigratie, Chris Alexander, a afirmat ca situatia din Ucraina este cea
Canada a anuntat inasprirea sanctiunilor impotriva companiilor autohtone vinovate de mituirea unor functionari straini, precum si simplificarea procedurilor judiciare in aceste cazuri.
Canada vrea sa atraga noi investitori si va introduce, in acest scop, un nou tip de viza. Guvernul canadian spera sa atraga oameni de afaceri din domeniul high-tech si alti antreprenori care sa
Canada isi modifica planul de imigratie pe 2010 pentru a pune mai mult accent pe revenirea economica, a anuntat sambata ministrul Imigratiei Jason Kenney, precizand ca tara intentioneaza sa primeasca
Romanii sunt pe punctul de a deveni a doua comunitate de imigranti din Catalonia. Acest grup, cuprinzand in prezent circa 50.000 de persoane, e a treia mare comunitate straina, depasita numeric doar
Migratia catre tarile Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a crescut cu aproximativ 10 la suta in 2005, comparativ cu 2004, tintele principale fiind Statele Unite, Spania,
Cand vorbim despre masina germana, pizza italiana, filmele americane, vacantele grecesti sau vinurile frantuzesti, reactionam automat la imaginea pe care acestea si-au creat-o, sau mai precis
Uniunea Europeana trebuie sa-si relaxeze legile imigratiei si sa primeasca 20 de milioane de cetateni din afara granitelor, in urmatoarele doua decenii. Asta crede comisarul european pentru Justitie,
FINANCIAL TIMES (Marea Britanie), 19 septembrie 2007 - Silicon Glen, Silicon Fen, Silicon Fjord. Numeroase locuri au incercat sa imite succesul intreprinderilor din Silicon Valley si multe companii
In 2006, Canada a primit 251.649 de rezidenti permanenti, dintre care mai mult de jumatate a fost selectata prin intermediul unui sistem de puncte acordate cunoscatorilor de limba franceza sau