Canada introduce viza speciala pentru oamenii de afaceri

Miercuri, 12 Septembrie 2012, ora 10:32
2109 citiri
Canada introduce viza speciala pentru oamenii de afaceri

Canada vrea sa atraga noi investitori si va introduce, in acest scop, un nou tip de viza. Guvernul canadian spera sa atraga oameni de afaceri din domeniul high-tech si alti antreprenori care sa investeasca in tara.

Ottawa a instituit un moratoriu privind eliberarea actualei sale vize pentru antreprenori, care prevedea ca un imigrant sa angajeze o persoana pentru o perioada de un an de zile, si intentioneaza sa creeze o viza care ar fi eliberata persoanelor identificate de catre fondurile de capital de risc ca fiind candidati pentru dezvoltarea de noi firme in Canada. Fondurile de risc ar urma sa investeasca in noile intreprinderi.

Noua viza este una dintre modificarile lansate de ministrul cetateniei si al imigratiei, Kenney Jason, in cadrul efortului de a face sistemul de imigratie mai receptiv la nevoile economice ale Canadei.

"Canada doreste sa atraga imigranti tineri, ambitiosi, inventivi care vor contribui la cresterea numarului de locuri de munca in Canada si la dezvoltarea economiei noastre", a declarat purtatorul de cuvant al ministrului Kenney, Alexis Pavlich.

"Nu exista niciodata suficienta materie cenusie intr-o tara", a afirmat fondatorul fondului de investitii in afaceri high-tech sau pe Internet din Canada si SUA, Version One Ventures, Boris Wertz. "Fiecare tara concureaza pentru cele mai bune creiere din lume", a adaugat el.

El a dat exemplul unei echipe de ingineri romani care au lucrat la Vancouver, dar care puteau primi vize de doar sase luni, li se cerea sa plece si apoi sa se intoarca in mod repetat.

In cele din urma, afacerea lor a fost vanduta si s-au mutat in Silicon Valley din California. "I-am pierdut, si o parte din vina a fost aceea ca ei nu au avut niciodata siguranta ca vor putea ramane in tara pentru a se concentra pe fabricarea produsului lor", a mai spus Boris Wertz.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Canada viza oameni afaceri, #Canada atragere oameni afaceri, #afaceri Canada, #imigratie Canada , #Canada