Cursul de schimb urmeaza emotia politica a zilelor pe care le traim, iar pietele sunt nervoase si in asteptarea unor masuri concrete in ceea ce priveste ordinea politica in Romania, a apreciat, joi, consultantul financiar Ionel Blanculescu.
"Cursul de 4,4796 lei/euro de astazi mi se pare ca urmeaza emotia politica a zilelor pe care le traim. Traim momente, poate, unice in istoria post-decembrista, o lupta politica fara precedent in Parlamentul Romaniei, dar asta trebuie sa nu influenteze mediul economic, mediul de afaceri, chiar daca vremelnic vom asista la astfel de manifestari ale pietelor. Pietele la momentul acesta sunt nervoase, sunt in asteptarea unor masuri concrete in ceea ce priveste ordinea politica in Romania, insa mediul economic trebuie sa-si continue cu incapatanare mersul inainte, pentru ca stim ca astfel de volatilitati legate de fenomene politice, de evenimente majore in viata unei tari, sunt vremelnice. Economia Romaniei trebuie sa mearga inainte pentru ca ea, de fapt, asigura infrastructura existentei noastre", a precizat Blanculescu.
El a adaugat ca, in urma unei analize economice realizate recent cu privire la modul in care pietele regionale functioneaza in zona cursului de schimb, au fost observate deprecieri atat ale zlotului polonez, cat si ale forintului din Ungaria.
"Chiar daca aceste deprecieri au fost mai mici, inseamna ca, totusi, pe fond de criza europeana, de criza regionala generata de situatia Greciei, si nu numai, se suprapune... mai mult
Joi, 05 Iulie 2012, ora 16:18
Presedintele UniCredit Tiriac Bank, Dan Pascariu, a declarat vineri ca in cazul in care noul guvern nu va primi votul Parlamentului, atunci incertitudinea se va reflecta in cursul de schimb.
El a spus ca nu crede ca volatilitatea cursului din ultima perioada va afecta cresterea economica, pentru ca nu crede ca acest curs, la acest nivel, va fi mentinut o perioada lunga de timp.
Presedintele UniCredit Tiriac Bank a adaugat ca se asteapta la o revenire a cursului la valori de sub 4,4 lei/euro.
"Eu cred ca ceea ce se intampla anul acesta era inclus in analizele analistilor. E un an electoral cu volatilitatile firesti. Cred ca trebuie sa asteptam ce se va intampla dupa alegeri, in functie de deciziile care vor fi luate in urmatoarele sase luni. Insa nu am temeri in ceea ce priveste dobanzile sau cursul pe termen de un an", a mai spus Pascariu.
Moneda nationala a atins miercuri un nou minim istoric, de 4,4168 leu euro. Joi, cursul a coborat la 4,40 lei.
Ministrii propusi ai Cabinetului Ponta vor fi audiati luni dimineata de comisiile parlamentare, incepand cu ora 10.00, urmand ca plenul de investire a noului Guvern sa inceapa la ora 16.00. mai mult
Vineri, 04 Mai 2012, ora 15:30
Ministrul propus al Finantelor, Florin Georgescu, a declarat miercuri ca slabirea leului pe piata valutara se va calma dupa investirea noului Guvern Ponta.
"Probabil ca de luni incolo, daca Parlamentului va aproba programul si cabinetul Victor Ponta, lucrurile se vor mai calma", a indicat Georgescu.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat miercuri ca nivelul cursului este "oarecum ridicat" pentru ca s-a vorbit despre un prag de 4,4 lei pentru un euro "ca un fel de bariera, care e greu de strapuns".
"Este un nivel oarecum ridicat pentru ca s-a vorbit despre acest 4,4 lei pentru un euro ca un fel de bariera, care este greu de strapuns. Cifrele arata ca de la nivelul din decembrie-ianuarie si pana in prezent este vorba despre doua procente. Cu greu putem vorbi despre un nivel ridicat.
Este ceva mai ridicat. Dar, panica nu este ceva rational, are multe elemente irationale. Noi le avem in vedere de fiecare data, ca asemenea fenomene sa nu se intample sau oricum sa incercam sa le atenuam din start. Din aceasta cauza am fost si suntem atenti la miscarile de curs", a mentionat Isarescu
Guvernatorul BNR sustine ca sunt in jur de 10 miliarde de lei sub forma de titluri de stat in principal.
"Sunt in jur de 10 miliarde de lei sub forma de titluri de stat in principal, o suma maricica. Vreo 2 miliarde si ceva de euro se afla in numele nerezidentilor. Atitudinea, reactiile, comportamentul nerezidentilor face sa fie mai greu de controlat.
De la Bucuresti,... mai mult
Miercuri, 02 Mai 2012, ora 20:51
Cursul de schimb valutar scapat de sub control in urma caderii guvernului Ungureanu, depasind miercuri pe piata interbancara pragul de 4,43 lei/euro, cursul oficial stabilit de BNR fiind de 4,4168 lei/euro, un nou maxim istoric.
Cu ochii pe miscarile de pe scena politica, analistii din piata spun ca evolutia leului depinde de politicile economice pe care guvernul Ponta si le va asuma in zilele urmatoare.
Tot in expectativa ramane si Banca Natioanala a Romaniei care a decis miercuri mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 5,25% pe an, desi se astepta initial continuarea ciclului de scadere.
Pietele financiare asteapta reactiile noului guvern
Deocamdata, toata lumea asteapta ca noul guvern sa isi prezinte intentiile in ceea ce priveste politicile economice. Cresterea salariilor sau relaxarea fiscala ar putea conduce la deprecierea leului, sunt de parere analistii.
"Trebuie vazut cat va dura acest episod, daca este ceva temporar. Durata va depinde de politicile fiscale si salariale pe care si le va asuma noul guvern si de felul in care vor fi acestea receptate de investitori si de publicul larg", a declarat Melania Hancila, economist-sef Volksbank.
Si analistul financiar Aurelian Dochia este de acord cu faptul ca soarta leului va fi decisa pe termen scurt de intentiile noului guvern, desi pe termen lung, singura solutie ramane o evolutie economica favorabila.
"Evolutia leului va depinde pe termen scurt de anunturile pe care le va face... mai mult
Miercuri, 02 Mai 2012, ora 12:59