Editorial Mircea Cosea. Viitorul Romaniei: hinterland sau tara rentiera?

Articolul Planul National de Dezvoltare: un excelent manual de economie, publicat de Business24, a atras atentia unui numar de persoane mai mare decat ma asteptam, din mediul universitar si academic.

Am primit telefoane si e-mail-uri nu numai de la profesori, dar si de la masteranzii si doctoranzii cu care am lucrat in ultima perioada. Am primit mesaje si de la studentii romani care urmeaza un stagiu la Centre International de Formation Europeenne de la Nisa. Recunosc ca mi-a facut placere dar m-am si intrebat ce a determinat acest interes neasteptat? Mi-am dat seama ca raspunsul consta in existenta la nivelul populatiei a unei preocupari majore si reale pentru viitorul tarii si ca, din acest motiv, orice document guvernamental care se refera la o "viziune" asupra viitorului devine imediat interesant.

Planul (felicit Guvernul Ponta pentru faptul ca este primul guvern de dupa 1990, care are curajul de a reintroduce in vocabularul oficial cuvantul "plan", incheind perioada proletcultista, in care gresit se considera ca plan = comunism) este de interes pentru ca are obiective optimiste, dar si pentru ca astfel de documente au fost extrem de rare in Romania, creandu-se impresia incapacitatii clasei politice de a gandi strategic si prospectiv, ramanand la nivelul guvernarii de la zi la zi.

Intrebarea care mi s-a pus frecvent a fost: ce parere am asupra incadrarii acestui Plan intr-o eventuala viziune strategica si de ansamblu pe care actuala guvernare ar avea-o asupra viitorului tarii, in contextul globalizarii si al aderarii la UE?. Cei care isi pun intrebarea sunt nelamuriti deoarece un plan pe termen scurt, cum este cel de fata (15 iulie-31 decembrie 2013) nu ar avea sens daca nu ar fi parte dintr-un plan pe termen lung (2020 conform schemei UE) sau macar dintr-un plan pe termen mediu (actualul mandat electoral). Iata parerea mea:

O lacuna teoretica

Spuneam in articolul precedent ca Planul are aerul unui manual, justificand obiectivele anuntate mai mult prin enunturi de postulate si axiome ale teoriei economice decat prin pricipii de politica economica. Dorinta guvernamentala de a trece brusc la o intensiva exploatare a resurselor minerale s-a explicat prin conjunctia dintre teoria costului de oportunitate si cea a avantajelor comparative, dar a aparut o lacuna de interpretare a acestor adevaruri teoretice in conditiile reasezarilor structurale determinate de criza. (Vezi: M.Cosea: "Factorii de avantaj comparativ si Romania" - Curs de Cuvernare 10/03/2013). Dupa cum sustin de ceva timp, actualmente, Romania:

Trecerea la o economie activa presupune un alt tip de management guvernamental bazat pe conceptul transformarii factorilor interni de avantaj comparativ in factori externi de avantaj competitiv. Teoria "intoarcerii cu fata catre tara si resursele ei" nu trebuie sa fie alaturata teoriei clasice liberale "prin noi insine" si nici nu presupune autarhizarea economiei. Din contra, este o rezultanta a globalizarii, se bazeaza pe sistemul global de schimb de valori si considera relatiile globale ca o premisa a valorificarii factorilor de avantaj comparativ.

Consider ca cea mai elaborata prezentare a acestei teze a realizat-o fostul economist-sef al Bancii Mondiale, Jutin Yifu Lin in lucrarea "The Quest for Prosperity - How Developing Coutries Can Take Off", Princeton University Press, 2012.

Lin arata, pe baza experientei sale in cadrul BM, ca in conditiile de recesiune si post criza, o cale recomandata pentru dezvoltare, mai ales a tarilor care nu dispun de capital investitional national, este valorificarea factorilor de avantaj comparativ prin promovarea unei politici industriale de tipul "export oriented industry".

Trei sunt mijloacele recomandate pentru realizarea acestui deziderat:

Desigur, unele recomandari pot fi discutabile, dar esenta teoriei are, dupa parerea mea, o valabilitate indiscutabila, aceea ca o eventuala politica de reindustrializare trebuie sa aiba la baza o strategie bazata pe conceptul importantei tot mai mari pe care o au, in actualele conditii de criza, factorii interni de avantaj comparativ, mai mult decat conceptul dependentei de complementaritate cu piete terte.

Ultimile luni au marcat o revigorare a discursului guvernamental privind reindustrializarea, mai ales dupa aparitia unui document al Ministerului Economiei privind conceptia acestuia cu privire la acest proces. Nu comentez calitatea acestui document eseistic, dar nu pot sa nu ma mir de faptul ca este total in afara curentului european. Daca in toate tarile europene, abordarea are la baza (declarat sau sugerat) reevaluarea teoriei avantajului comparativ in conditiile crizei, eseul ministerial are o abordare administrativo- institutionala vorbind despre privatizari, infiintarea de parcuri industriale si high-tech. Din pacate, "Planul" de care vorbim pastreaza aceasta abordare. Reevaluarea teoriei avantajului comparativ are in vedere avantajul structural, de care ma asteptam sa se faca vorbire in documentul respectiv. Esential pentru Romania in acest moment este tocmai prefigurarea structurii industriale in perspectiva reindustrializarii.

Ce fel de tara va deveni Romania in conceptia "Planului"?

Ceea ce se poate subintelege din ce s-a dat publicitatii si din ce au completat oficialii guvernamentali invitati la talk-show-uri, nu putem deduce decat doua directii posibile: una ar fi o tara de tip hinterland, alta - o tara de tip rentier.

Hinterlandul defineste, din punct de vedere economic, un teritoriu care are o structura statala, dar care este puternic controlata de o putere straina, careia ii furnizeza in conditii de inechitate valorica (foarfecele preturilor) materii prime minerale, agricole si forta de munca.

In conditiile in care Planul prioritizeaza exploatarea resurselor minerale, energetice si agricole cu capital strain prin concesionari, vanzari si privatizari, fara sa aiba posibilitatea capitalizarii in interiorul tarii a valorii adaugate obtinute si fara capacitatea multiplicarii acestei valori prin industrii prelucratoare proprii, statutul de hinterland poate fi o realitate.

In conditiile in care Planul prioritizeza domeniile mai sus amintite, dar prin legi aditionale si negocieri de succes, se va obtine o crestere importanta a nivelului redeventelor si a sumelor obtinute prin vanzari si privatizari si atunci Romania ar putea deveni (temporar) un stat rentier. Personal, dezaprob prima cale si nu cred in realismul celei de a doua.