Cel puțin 15 miliarde de dolari. Aceasta este estimarea pentru pierderile suferite în două dintre cele mai mari scandaluri financiare recente. Este imposibil de zis câți bani au pierdut oamenii,
Preţul aurului a continuat să crească, atingând luni, 1 aprilie, o nouă valoare record, stimulat de semnalele că Rezerva Federală americană se apropie de momentul în care va reduce
Declinurile mari ale pieței de acțiuni din China nu sunt suficiente pentru a justifica investițiile în marile companii ale țării, conform Sharmin Mossavar-Rahmani, directorului de investiții
Cele mai puternice instituții financiare din lume își pierd încrederea în strategia macroeconomică a Băncii Centrale dintr-o țară dezvoltată occidentală, unde trăiesc peste 1 milion de
Inteligenţa artificială (AI) nu poate înlocui chiar acum majoritatea lucrătorilor din punct de vedere al raportului cost/eficienţă, se arată într-un studiu amplu realizat de MIT
Grupul bancar american Goldman Sachs și-a redus estimările pentru prețul Brent al țițeiul în 2024 cu 10 dolari pe baril, prognoza ajungând la intervalul de 70-90 de dolari. Economiștii au
În noiembrie 2023, rata șomajului ajustată sezonier în zona euro a fost de 6,4%, în scădere față de 6,5% în octombrie 2023 și de la 6,7% în noiembrie 2022. Ultimele cifre studiate de
Prețurile carbonatului de litiu în China, principalul consumator al minereului prelucrat ulterior în fabricarea bateriilor, ar putea scădea cu peste 30% anul viitor față de nivelul actual, spun
Noul guvernator al Băncii Centrale a Turciei, care anterior a lucrat şi pe Wall Street, spune că din cauza creşterilor mari de preţuri de pe piaţa imobiliară a fost nevoită să se mute
Inteligența artificială ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă la nivel mondial în următorii ani, potrivit estimărilor băncii de investiții
Războiul dintre Israel şi Hamas ar putea avea un impact semnificativ asupra creşterii economice şi a inflaţiei din zona euro, dacă presiunile asupra preţului energiei nu vor fi ţinute sub
Grupul PPC din Grecia a anunţat miercuri, 25 octombrie, finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa
Compania olandezo-belgiană Ahold Delhaize, care deține magazinele Mega Image va cumpăra magazinele Profi România după o tranzacție de 1,3 miliarde de euro.
În timp ce președintele SUA, Joe Biden, ia în considerare o vizită în Israel ca parte a unei ample inițiative diplomatice globale menite să prevină extinderea războiului în regiunea mai
Contractia economica a Marii Britanii din 2023 va fi aproape la fel de profunda ca cea a Rusiei, activitatile fiind afectate o scadere puternica a nivelului de trai al gospodariilor potrivit
Cotatia petrolului si-a continuat luni, 21 noiembrie, tendinta de scadere pe fondul speculatiilor ca Arabia Saudita si alte state membre OPEC discuta o majorare a productiei, acest lucru adaugandu-se
Grupul italian de utilitati Enel SpA analizeaza noi vanzari de active din afara Italiei, in ideea de a-si reduce datoriile de 70 de miliarde de euro si a putea finanta noi investitii, au dezvaluit
Dezvoltatorii si producatorii de gaze naturale lichefiate (GNL) din America de Nord au incheiat in acest an acorduri pentru vanzarea a 48 de milioane de tone de GNL, iar in cele din urma vor mari
Banca spaniola BBVA lanseaza un serviciu de tranzctionare a bitcoin pentru clientii din Elvetia interesati de investitii in active digitale, transmite Reuters.
Economia va creste anul acesta peste asteptari, intre 6% si 9%, potrivit estimarilor institutiilor internationale, a declarat prim-ministrul Florin Citu.
Cotatia cuprului a ajuns luni dimineata la 9.650 de dolari pe tona la London Metal Exchange, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, ca urmare a asteptarilor ca oferta va fi limitata pe masura ce
Lira turceasca s-a prabusit, duminica, cu 16%, aproape de un minim istoric, dupa ce presedintele Tayyip Erdogan a luat cu o zi inainte decizia socanta de a-l concedia pe seful bancii centrale, cu
Producatorii farma Pfizer si Moderna vor avea venituri de 32 miliarde de dolari din vaccinul Covid-19 doar anul viitor estimeaza analistii de pe Wall Street, potrivit CNBC, citat de Mediafax.
Compania Netflix a anuntat ca ''Ratched'', serialul pe care producatorul Ryan Murphy l-a creat ca un prequel al celebrului film "Zbor deasupra unui cuib de cuci" ("One Flew Over The Cuckoo's Nest" -
Banca americana de investitii Goldman Sachs se asteapta ca Produsul Intern Brut mondial sa se contracte cu aproximativ un procent in 2020, un declin economic mai important decat cel inregistrat dupa
Cotatia petrolului si-a continuat luni scaderea, atingand cel mai redus nivel din 2002, dupa ce masurile adoptate pentru stoparea raspandirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au redus cererea de