Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Prețul petrolului a scăzut la minimul ultimelor zece luni. Informațiile care au generat ieftinirea

Prețul petrolului a scăzut la minimul ultimelor zece luni. Informațiile care au generat ieftinirea

Cotatia petrolului si-a continuat luni, 21 noiembrie, tendinta de scadere pe fondul speculatiilor ca Arabia Saudita si alte state membre OPEC discuta o majorare a productiei, acest lucru adaugandu-se informatiilor potrivit carora China si-a inasprit restrictiile sanitare, ceea ce afecteaza perspectivele privind cererea mondiala de titei, transmite Bloomberg.

In jurul orei 15:45 GMT, cotatia barilului de titei Brent cu livrare in luna ianuarie era in scadere cu 5,48%, pana la 82,84 dolari, cel mai redus nivel inregistrat dupa luna ianuarie, in timp ce referinta americana, WTI, cu livrare in luna decembrie, a pierdut 5,66%, pana la 75,55 dolari.

Tendinta de scadere s-a accelerat dupa ce Wall Street Journal a dezvaluit ca statele membre OPEC+ analizeaza o majorare a productiei cu 500.000 de barili pe zi, inainte de intrarea in vigoare a embargoului UE care vizeaza importurile de petrol rusesc. Daca se va confirma, aceasta majorare a productiei vine intr-un moment in care sentimentul pe piata s-a schimbat.

China a anuntat duminica primul deces din cauza Covid-19 incepand din luna mai, ceea ce a generat ingrijorari cu privire la un nou val de restrictii in cel mai mare importator mondial de petrol.

In prezent, cotatia barilul de petrol a pierdut toate castigurile pe care le-a inregistrat la inceputul acestui trimestru, cand Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol si aliatii, printre care si Rusia, au cazut de acord sa isi reduca productia cu doua milioane de barili pe zi. Un iminent embargou al Uniunii Europene cu privire la livrarile de petrol rusesc pe mare, precum si planul G7 de a impune un plafon de pret pentru petrolului rusesc afecteaza previziunile.

Analistii de la Goldman Sachs si-au redus estimarile privind pretul titeiului Brent la finele acestui an cu 10 dolari, pana la 100 de dolari per baril. La randul lor, analistii de la UBS estimeaza ca rezervele de petrol ar urma sa se reduca la finalul anului odata cu scaderea productiei OPEC+, limitarea exporturilor rusesti si sfarsitul utilizarii rezervelor strategice americane.

Ramane de vazut cum va reactiona OPEC+ la aceasta reducere a preturilor. Alianta marilor exportatori de petrol se va reuni la Viena la inceputul lunii decembrie, mai scrie Bloomberg. ...citeste mai departe despre "Pretul petrolului a scazut la minimul ultimelor zece luni. Informatiile care au generat ieftinirea" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 414 ori